e şi o industrie, un business. Eu cred în filmul-spectacol, filmul
care place, care bucură şi motivează sala. Există şi filme cu un
public mai restrâns, de cinefili, filme care reprezintă experienţe
mai particulare, mai speciale ale regizorilor sau care sunt povestite altfel şi e posibil să te întâlneşti cu un film care nu e iubit
de foarte multă lume, ci de puţini, iar tu să fii printre acei puţini,
să găseşti ceva în tine care să te apropie de acel film. Respect
acest tip de cinematograf, dar, în momentul în care filmul începe să se deschidă şi spre un alt tip de public, care nu e cinefil,
mie atunci începe să-mi placă foarte mult. Desigur, nu trebuie
să facă compromisuri şi să ajungă un produs de categoria a
doua. Dar, în momentul în care trec, de exemplu, de la Antonioni,
pe care l-am descoperit în liceu, la Fellini, mie mi se pare că
pelicula aia începe să vibreze, să îţi transmită ceva foarte simplu,
direct şi curat, care ajunge la mulţi spectatori. De aceea mie
îmi place acest tip de cinema, foarte deschis spre public. Acesta
