CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
de Miss Pis şi părăsirea propriei locuinţe, a optat pentrucea de-a doua variantă. Nu mă îndoisem niciodată că areo casă a lui, că nu este maidanez, aerul lui îngrijit şi elegant, aproape pedant pleda clar în această privinţă, tocmai de aceea dezinvoltura cu care s-a instalat la mine eraoarecum stranie. De fapt nu ştiam unde s-a instalat, amcăutat în cele mai misterioase colţuri, în cele mai adâncidulapuri, pe rafturi, în dosul cărţilor, pe sub fotolii şi canapele, dar, nu numai că nu l-am găsit, n-am găsit nici celmai mic indiciu că fusese undeva. Primul indiciu sigur afost dispariţia mâncării lui Miss Pis, ale cărei farfurii eraupentru prima dată linse exhaustiv. Ceea ce, bineînţeles,m-a făcut să dublez, pentru orice eventualitate, porţia.
Pe parcursul celor două luni lucrurile au evoluat dinpunct de vedere psihologic pentru fiecare dintre cele treipersonaje implicate. Spun trei pentru că, dacă la începutpărea că sunt doar spectatorul întâmplărilor, în mod evident, pe parcurs, am devenit unul dintre elementele desfăşurării lor.
O să le iau pe rând:
Miss Pis îşi pierdea, pe măsură ce trecea timpul, caracteristicile portretului-robot al îndrăgostitei. Prezenţaîn casă a iubitului făcuse, pe de o parte, să dispară farmecul romantic al graniţei de sticlă, iar pe de altă partestricase tihna vieţii organizate pe ritualuri, care nu maifuncţionau şi cărora le ducea dorul. În plus - dar astaeste doar o presupunere a mea -, bărbatul care-i bulversase tabieturile avea tendinţa să se poarte ca un stăpân,ocupându-i zonele favorite (am surprins-o, de exemplu,privindu-l în timp ce se tolănea în fotoliul siestelor ei şiera clar că nu îi place ce vede).
Lord a intrat ca o fantomă, fără să-l observ - atras dedragoste sau alungat de frig -, şi câteva zile şi-a păstrat cu25
ANA BLANDIANA
modestie caracteristicile de fantomă. În scurt timp însă,căldura şi confortul apartamentului l-au făcut să se simtă
atât de bine şi de acasă, încât îşi uitase nu doar condiţiailicită, ci si bunele maniere de musafir: trecea fără să se
,
ferească de câteva ori pe zi spre farfuriile cu mâncare, torcea în cele mai fotogenice poziţii pe cele mai confortabilecanapele şi nu părea să-şi mai amintească motivul amorosal schimbului de locuintă.
Cât despre mine, eu am evoluat cel mai mult, pe de oparte de la poziţia de spectator la cea de personaj implicat,iar, pe de altă parte, de la amuzament, admiraţie şi chiarrespect, la enervare, nelinişte şi chiar tulburare.
Cred că trebuie să mă explic.
Pentru mine frumuseţea joacă un rol foarte importantîn felul în care reacţionez la oameni, la întâmplări, la clădiri, la privelişti, la plante, la animale. Frumuseţea luiLord mi-a trezit din prima clipă nu numai admiraţia, cisi simpatia si - dacă nu mi-ar fi teamă că sună ridicol - as
,
,
,
mărturisi chiar că m-a intimidat. Ţin minte că, imediatdupă descoperirea scenei de la fereastră, mi-a trecut prinminte cum de se uită un motan atât de frumos la urâţicamea. De fapt ţin minte nu numai gândul, ci şi remuşcareacare m-a cuprins după el, pentru că simţeam că admiraţianu are dreptul să nesocotească dragostea.
De fapt în cazul lui nu era vorba doar de frumuseţe, cişi de ţinută, de un fel de prestanţă izvorâtă din personalitatea lui evidentă, dintr-o anumită siguranţă de sine careîmi impunea şi-mi trezea - oricât de exagerat ar părea -
respectul. Aşa se face că, începute sub zodia empatiei,sentimentele mele pentru el s-au nuanţat, transformându-se şi devenind în cele din urmă apăsătoare. Îmi amintesc neliniştea şi aproape spaima care m-au cuprins pentru26
CE VRĂJI A MAI FĂCUT PISICA MEA
prima oară când m-am trezit noaptea cu senzaţia că mă
priveşte cineva şi i-am descoperit în întuneric ochii fosforescenţi, care nu au încetat să mă privească nici după ce am aprins lumina, ca şi cum ar fi vrut să mă ţină sub control, să mă stăpânească. Iar faptul că nu reuşeam să
aflu unde se ascunde şi nici să-l prind şi să-l scot afară îmi dădea un fel de tulbure sentiment de umilintă,
, din corn-
poziţia căruia nu lipseau însă urmele unei respectuoase consideraţii.
Toate aceste complicaţii psihologice s-au transformat însă în aversiune după o noapte în care am fost trezită de un mare zgomot de lupte şi miorlăituri furioase, în urma cărora dimineaţa am descoperit un mic munte de păr smuls de culoarea blănii pisicii mele.
În ceea ce priveşte sentimentele, Miss Pis intrase într-un fel de amorţire psihologică, refuza orice comunicare, dormita în colţuri retrase, nu o vedeam niciodată mâncând şi părea la fel de străină de mine ca şi de intrusul pentru care, în mod evident, nu mai nutrea nici o simpatie. Mi se părea că, odată cu intruziunea lui, nu se mai simţea acasă, era frustrată şi parcă în defensivă, iar ceea ce mă întrista cu adevărat era faptul că avea aerul că eu sunt vinovată de ceea ce i se întâmplă, că îmi reproşa neîmpotrivirea la rău.
De fapt, mai ales după noaptea scărmănelilor ( care s-a mai repetat de două ori) , când situaţia devenise de-a dreptul intolerabilă, şi eu îmi reproşam că nu găsesc o soluţie să-l dau afară din casă, iar faptul aproape magic că nu reuşeam să pun mâna pe el, deşi mă sfida lăsându-se văzut, dar nelăsându-se atins, ajunsesem să-l consider o consecinţă a felului în care mă domina, şi astfel exasperării i se adăuga insuportabil şi umilinţa. Au fost săptămâni 27
A N A B L A N D I A N A
în care ajunsesem să-mi fie frică să mă întorc acasă, undenu ştiam ce spargeri şi răsturnări voi găsi ca semne aleluptelor duse în absenţa mea. Îmi era frică însă şi să stausingură (pentru că prezenţa lui Miss Pis, închisă în eaînsăşi, era ca inexistentă) în apartamentul în care mă sim
ţeam în permanenţă urmărită de cineva care ştia undesunt în timp ce eu nu ştiam unde este. Faptul că acest cineva. nu era om sau fantomă, ci motan nu schimba întrunimic ecuatia nelinistii.
,
'
Şi deodată - tocmai când, renunţând la mândrie, pusesem la cale organizarea unui comando format din vreoşapte prieteni şi prietene care urmau să descindă la mine,să-l găsească şi să-l alunge - l-am zărit intrând în bucătărie şi sărind cu insolenţă pe masă. Mă mir şi acum cumde am avut prezenţa de spirit să închid uşa, amintindu-mică geamul bucătăriei este deschis, deci că nu va trebuidecât să am răbdare şi să aştept să se plictisească şi să
plece. Habar nu aveam că uşa bucătăriei are cheie, dar, dinmoment ce am descoperit-o, am răsucit-o pentru oriceeventualitate în broască. Apoi am plecat şi nu m-am maiîntors acasă decât seara târziu, când am închis geamul.
O zi sau două nu l-am mai văzut, apoi a apărut - binevoitor si binedispus, curios si disponibil -, ca si când ni-
,
