― S-ar putea! În definitiv, există şi o altă posibilitate.
― Care anume?
― Noul Pământ orbitează în jurul stelei numită Alfa. Dar Alfa face parte dintr-un sistem binar. Nu ar fi la fel de posibil ca şi în jurul surorii lui Alfa să orbiteze o planetă
locuibilă?
― Destul de puţin probabil, spuse Bliss dând din cap. Sora are o strălucire egală cu un sfert din cea a Alfei.
― Puţin probabil, dar nu prea puţin probabil. Dacă există o planetă destul de apropiată de stea, ar putea fi locuibilă.
― Computerul spune ceva despre vreo planetă a surorii?
Trevize zâmbi, sigur pe el:
― Am verificat. Sunt cinci planete de dimensiuni moderate. Fără gigante gazoase.
― Şi este vreuna din cele cinci locuibilă?
― Computerul nu dă nici un fel de informaţii despre planete, în afară de numărul şi de dimensiunea lor.
― Oh, făcu dezamăgit Pelorat.
― Nu există motiv pentru care să fii dezamăgit, spuse Trevize. Nici una dintre lumile Spaţiene nu apărea în computer. Informaţiile despre Alfa sunt minime. Aceste lucruri sunt ascunse în mod deliberat, şi dacă despre Sora stelei Alfa nu se cunoaşte aproape nimic, am putea considera asta ca pe un semn bun.
― Deci, spuse Bliss pe un ton practic, planul tău este următorul: vizitezi Sora şi, dacă
nu obţii nimic, te întorci pe Alfa.
― Da. Şi de data aceasta, când vom ateriza din nou pe Noul Pământ, vom fi pregătiţi.
Vom cerceta cu meticulozitate întreaga insulă înainte de aterizare şi, Bliss, aştept de la tine să te foloseşti de capacităţile mentale pentru a ecrana...
În acel moment Far Star se hurducă de parcă ar fi fost cuprinsă de un sughiţ. Trevize strigă jumătate furios, jumătate perplex:
― Cine umblă la comenzi?
Şi chiar în momentul în care punea întrebarea, ştiu foarte bine cine era vinovatul.
95
Fallom, la consola computerului, era complet absorbită. Mâinile ei mici, cu degete lungi, erau larg desfăcute pentru a se încadra în conturul uşor strălucitor al palmelor de pe pupitru, şi părură că se afundă în el, chiar dacă acesta era, evident, dur şi lunecos.
Îl văzuse de multe ori pe Trevize ţinând mâinile astfel, şi nu îl văzuse făcând mai mult decât atât. Din punctul ei de vedere, aşa se putea controla nava.
Atunci când avusese ocazia, Fallom îl văzuse pe Trevize închizând ochii; îi închise şi ea acum. După un moment sau două, auzi parcă o voce slabă, îndepărtată ― îndepărtată, dar răsunându-i în cap, prin (îşi dădu vag seama) lobii-transductori. Aceştia erau mai importanţi chiar decât mâinile. Se strădui să înţeleagă cuvintele.
Instrucţiuni, spuneau acestea, aproape rugător. Care sunt instrucţiunile dumneavoastră?
Fallom nu spuse nimic. Nu-l văzuse niciodată pe Trevize spunând ceva computerului
― dar ştia ce dorea, din toată inima. Dorea să se întoarcă pe Solaria, la imensitatea reconfortantă a locuinţei, la Jemby... Jemby... Jemby...
Dorea să meargă acolo şi, gândindu-se la lumea pe care o iubea, şi-o imagină vizibilă
pe ecran, aşa cum văzuse şi alte lumi, pe care nu le dorea. Deschise ochii şi îi fixă pe ecran, dorind ca acolo să se afle o altă lume decât acest Pământ odios. Apoi, privind lumea vizibilă
pe ecran, şi-o imagină ca fiind Solaria. Ura această Galaxie goală în care fusese introdusă
împotriva voinţei ei. Îi dădură lacrimile, şi nava tremură.
Simţi acel tremurat, şi se clătină puţin.
Apoi auzi paşi răsunând afară, pe coridor şi, când deschise ochii, imaginea fu ocupată
de faţa lui Trevize, desfigurată. Acesta îi bloca ecranul, pe care era prezentat tot ceea ce îşi dorea. Trevize striga ceva, dar ea nu îi acordă atenţie. El o luase de pe Solaria omorându-l pe Bander, şi el îi împiedica întoarcerea gândindu-se mereu doar la Pământ. Acum nu mai avea de gând să îl asculte.
Avea să ducă nava înapoi pe Solaria, şi sub intensitatea hotărârii ei, aceasta tremură
din nou.
96
Bliss se agăţă disperată de braţul lui Trevize:
― Nu face asta! Nu face asta!
Îl strângea cu putere, trăgându-l înapoi, în timp ce Pelorat, zăpăcit şi împietrit, stătea