undeva în spate.
Trevize striga:
― I-aţi mâinile de pe computer!... Bliss, nu-mi sta în cale. Nu vreau să te rănesc.
Bliss spuse cu o voce aproape epuizată:
― Nu fi violent cu copilul. Va trebui să-ţi fac rău ţie... în ciuda tuturor ordinelor.
Ochii lui Trevize se plimbau, sălbatic, între Fallom şi Bliss.
― Atunci ia-o de-acolo, Bliss. Acum!
Bliss îl împinse într-o parte cu o surprinzătoare forţă (pe care o luase, se gândi Trevize după aceea, de la Gaia, probabil).
― Fallom, spuse ea, ridică mâinile.
― Nu, ţipă Fallom. Vreau ca nava să meargă pe Solaria. Vreau să meargă acolo! Acolo!
Arătă cu capul înspre ecran, pentru ca nu cumva să slăbească presiunea mâinilor asupra pupitrului.
Dar Bliss o prinse de umăr şi, când mâinile ei o atinseră, începu să tremure.
Vocea lui Bliss deveni blândă:
― Haide, Fallom, spune computerului să fie la fel ca înainte şi vino cu mine. Vino cu mine.
Mâinile ei mângâiau copilul, care se prăbuşi într-un acces de plâns.
Fallom luă mâinile de pe pupitru. Bliss, prinzând-o de subsuoară, o ridică în picioare.
O întoarse, strângând-o puternic la piept, lăsând-o să îşi înăbuşe acolo sughiţurile deznădăjduite.
Apoi îi spuse lui Trevize, care stătea încremenit în pragul uşii:
― Dă-te la o parte, Trevize, şi să nu ne atingi atunci când vom trece.
Trevize se dădu repede la o parte.
Bliss se opri o clipă, spunându-i lui Trevize, în şoaptă:
― A trebuit să pătrund o clipă în mintea ei. Dacă i-am provocat fie şi cea mai mică
stricăciune, nu te voi ierta uşor.
Trevize avu impulsul de a-i spune că nu dădea nici un milimetru de vacuum pentru mintea lui Fallom; că nu se temea decât pentru computer. Însă, sub privirea concentrată a Gaiei (cu siguranţă, Bliss singură nu era capabilă să îi inspire acel moment de teroare rece pe care îl simţi), tăcu din gură.
Rămase mut şi nemişcat o perioadă destul de lungă după ce Bliss şi Fallom dispăruseră în camera lor. De fapt, rămase aşa până când Pelorat spuse, domol:
― Golan, eşti în regulă? Nu ţi-a făcut nici un rău, nu-i asa?
Trevize dădu puternic din cap, ca pentru a se scutura de paralizia care îl cuprinsese:
― Sunt în regulă. De fapt, problema este dacă acela este în regulă.
Se aşeză la consola computerului, punându-şi mâinile pe cele doua contururi care fuseseră recent acoperite de mâinile lui Fallom.
― Ei? întrebă neliniştit Pelorat.
Trevize ridică din umeri:
― Pare să răspundă normal. Este posibil să descopăr mai târziu ceva în neregulă, dar acum pare normal.
Apoi, furios:
― Computerul nu ar trebui să răspundă eficient decât la mâinile mele, dar în cazul hermafroditului nu au intervenit doar mâinile. Au fost şi lobii-transductori, sunt sigur...
― Dar ce a făcut nava să se scuture? N-ar fi trebuit să facă aşa, nu?
― Nu. Este o navă gravitică şi nu ar fi trebuit să suportăm aceste efecte inerţiale. Dar acel monstru-femelă...
Se opri, părând din nou furios.
― Da?
― Bănuiesc că a dat computerului două instrucţiuni contradictorii, şi pe fiecare cu o asemenea hotărâre, încât computerul nu a avut de ales decât să încerce să facă ambele lucruri în acelaşi timp. A încercat să facă imposibilul, şi din această cauza, trebuie să fi slăbit pentru moment condiţia de insensibilitate la inerţie a navei. Cel, puţin, aşa cred că s-a întâmplat.
Apoi, trăsăturile feţei i se mai relaxară puţin: