Se întoarse pentru a o privi pe Bliss, care stătea lângă el. Ea nu privea ecranul; de fapt, ţinea ochii închişi. Părea mai degrabă că se prăbuşise în scaun, nu că stătea pe el.
Trevize, întrebându-se dacă nu cumva adormise, spuse încet:
― Detectezi ceva?
Bliss dădu uşor din cap.
― Nu, şopti ea. N-a fost decât acea adiere slabă. Mai bine m-ai duce înapoi acolo. O
mai poţi găsi?
― Computerul ştie unde se află.
Era ca şi cum ar fi încadrat o ţintă, lunecând încoace şi încolo, apoi o găsi. Suprafaţa în cauză se afla în continuare cufundată în noaptea adâncă, şi, în afară de faptul că
Pământul strălucea foarte jos pe cer dând suprafeţei dintre umbre o tentă cenuşie şi fantomatică, nu se putea distinge nimic, deşi luminile din cabina de pilotaj fuseseră stinse pentru a creşte vizibilitatea.
Pelorat se apropiase şi stătea neliniştit în pragul uşii.
― Am găsit ceva? şopti el răguşit.
Trevize ridică mâna pentru a-l face să tacă. O privea pe Bliss. Ştia că vor trece câteva zile până când lumina soarelui va atinge acest petic de pământ de pe Lună, dar ştia de asemenea că pentru ceea ce încerca Bliss să detecteze, lumina, de orice fel, nu avea importanţă.
― Este acolo, spuse ea.
― Eşti sigură?
― Da.
― Este singurul punct?
― Singurul pe care l-am detectat. Ai survolat toată suprafaţa Lunii?
― Am trecut peste o mare parte din ea.
― Ei bine, până aici nu am putut detecta decât acest punct. Acum este mai puternic, ca şi cum lucrul acela ne-a detectat pe noi, şi nu pare periculos. Am sentimentul că suntem bineveniţi.
― Eşti sigură?
― Ăsta este sentimentul pe care îl detectez.
― Poate că simulează, spuse Pelorat.
Bliss spuse, cu o urmă de semeţie:
― Aş detecta un fals, te asigur.
Trevize murmură ceva despre excesul de încredere în sine, apoi spuse:
― Ai detectat inteligenţă puternică.
― Detectez o inteligenţă puternică. Numai că...
Vocea sa căpătă o notă ciudată.
― Numai că ce?
― Şşşt. Nu mă deranja. Lasă-mă să mă concentrez. Ultimul cuvânt îl deduseră din mişcarea buzelor. Apoi spuse, uşor surprinsă:
― Nu este fiinţă umană.
― Nu este umană, repetă Trevize cuprins de o uimire mai mare. Avem din nou de-a face cu roboţi? Ca pe Solaria?
― Nu, spuse Bliss zâmbind. Nu este nici robot.
― Trebuie să fie ori una, ori alta.
― Uite că nu este.
Bliss chicotea.
― Nu este om, spuse ea, şi totuşi nu seamănă cu nici un robot pe care l-am întâlnit
până acum.
― Aş vrea s-o văd şi pe-asta, spuse Pelorat.
Dădu energic din cap, cu ochii înnecaţi în plăcere: