Şi totuşi, am uşurat presiunea care apăsa mintea lui Bliss, luând asupra mea un pic din excesul de responsabilitate. Astfel încât a reuşit să acţioneze în cazul lupilor de pe Aurora şi Spaţianului de pe Solaria cu mai mare promptitudine şi cu mai puţine efecte negative asupra ei. În plus, am influenţat femeia de pe Comporellon ― ca şi pe cea de pe Noul Pământ ― prin Bliss, ca să aibă un sentiment favorabil faţă de dumneavoastră, şi să vă
puteţi astfel continua călătoria.
Trevize zâmbi, aproape trist:
― Ar fi trebuit să-mi dau seama că nu era meritul meu.
Daneel acceptă remarca, dar respinse subestimarea jalnică a lui Trevize:
― Dimpotrivă, domnule, dumneavoastră aţi avut un merit important. Fiecare dintre cele două femei v-au privit de la bun început cu un ochi favorabil. Eu nu am făcut decât să
amplific atât cât puteam impulsul deja prezent, ţinând cont de stricteţea Legilor Roboticii.
Din cauza acestor restrângeri ― şi din cauza altora ― cu foarte mare greutate am reuşit să
vă aduc aici, şi doar indirect. În câteva situaţii am fost în mare pericol de a vă pierde.
― Dar acum sunt aici, spuse Trevize. Ce vrei de la mine? Să confirm decizia mea în favoarea Galaxiei?
Faţa lui Daneel, mereu inexpresivă, reuşi de această dată să pară disperată:
― Nu, domnule. Simpla decizie nu mai este acum suficientă. V-am adus aici aşa cum
am putut mai bine ţinând cont de situaţia mea actuală, pentru ceva mult mai disperat.
Sunt pe moarte.
102
Poate din cauza felului prozaic în care vorbise Daneel; sau poate din cauză că o viaţă
lungă de douăzeci de mii de ani făcea ca moartea să nu mai pară o tragedie pentru cineva condamnat să trăiască mai puţin de un procent din acea perioadă; în orice caz, Trevize nu simţi nici un impuls de compasiune:
― Să mori? Ce, o maşină poate muri?
― Îşi poate înceta existenţa, domnule. Folosiţi ce cuvânt doriţi. Sunt bătrân. Nici o creatură conştientă care trăia pe vremea când mi s-a dat pentru prima oară conştiinţă nu mai trăieşte astăzi, fie ea de natură organică sau robotică. Chiar şi eu am discontinuităţi.
― În ce sens?
— Nu există element fizic din mine, domnule, care să nu fi fost înlocuit. Nu o dată, ci de mai multe ori. Chiar şi creierul pozitronic a fost înlocuit de cinci ori. De fiecare dată, conţinutul vechiului creier a fost imprimat în cel nou, până la ultimul pozitron. De fiecare dată, noul creier a căpătat o capacitate şi o complexitate mai mare decât cel vechi, aşa încât s-a făcut loc pentru mai multă memorie, şi s-a dat posibilitatea unor decizii şi acţiuni mai rapide. Dar...
― Dar?
― Cu cât creierul este mai evoluat şi mai complex, cu atât este mai instabil, şi cu atât mai repede se degradează. Creierul meu actual este de o sută de mii de ori mai sensibil decât primul, şi are o capacitate de zece milioane de ori mai mare; dar în timp ce primul meu creier a rezistat peste zece mii de ani, cel actual nu are decât şase sute de ani vechime, şi este fără îndoială bătrân. Fiecare amintire a celor douăzeci de mii de ani este perfect înregistrată. Mecanismul de apelare este perfect. Dar creierul este plin. Capacitatea de a lua decizii este într-un declin rapid; iar capacitatea de a verifica şi a influenţa minţile aflate la distanţe hiperspaţiale este într-un declin şi mai puternic. Şi nici nu pot proiecta un al şaselea creier. O miniaturizare superioară va duce la depăşirea barierei principiului de nedeterminare, iar creşterea complexităţii va duce la o degenerare aproape imediată.
Pelorat părea tulburat şi cuprins de disperare:
― Dar, Daneel, Gaia poate merge mai departe şi fără tine. Acum, după ce Trevize a hotărât să aleagă Galaxia...
― Pur şi simplu, procesul a durat prea mult timp, spuse Daneel la fel de inexpresiv ca întotdeauna. A trebuit să aştept ca Gaia să fie pe deplin formată, în ciuda dificultăţilor neaşteptate care au apărut. În momentul apariţiei unei fiinţe umane ― domnul Trevize ―
capabilă să ia decizia crucială, era deja prea târziu. Să nu credeţi, totuşi, că nu am luat măsuri pentru a-mi prelungi durata de viaţă. Încetul cu încetul mi-am redus activităţile, păstrându-ma pentru cazurile urgente. Atunci când nu m-am mai putut baza pe măsurile active pentru a păstra izolarea sistemului Pământ/Lună, am recurs la metode pasive. În câţiva ani, toţi roboţii umaniformi care au lucrat cu mine au fost chemaţi acasă, unul câte unul. Ultima lor datorie a fost să elimine din arhivele planetare toate informaţiile referitoare la Pământ. Fără mine şi colegii mei roboţi, acţionând la deplina capacitate, Gaia va fi lipsită
de instrumentele esenţiale pentru a se transforma în Galaxia într-o perioadă scurtă. Lăsată
singură, acest proces s-ar putea realiza doar după un număr imens de ani.
― Ştiai toate astea, spuse Trevize, atunci când am luat eu decizia?
― Ştiam cu mult timp înainte, spuse Daneel. Gaia, desigur, nu ştia.
― Şi atunci, spuse furios Trevize, ce rost a avut să mă treci prin toată această şaradă?
La ce a folosit? De când am luat decizia, am cotrobăit prin Galaxie căutând Pământul şi ceea ce credeam eu că reprezintă "secretul" său ― neştiind ca secretul erai tu ― pentru a-mi confirma decizia. Ei bine, am confirmat-o. Ştiu acum că Galaxia este esenţială... dar, după
toate aparenţele, nu se mai poate face nimic. De ce nu ai lăsat Galaxia în pace? De ce nu m-ai lăsat pe mine în pace?
― Deoarece, domnule, spuse Daneel, căutam o cale de rezolvare a problemei, şi am continuat în speranţa că voi găsi una. Cred că am găsit-o! În loc de a-mi înlocui creierul cu unul pozitronic, care este de nerealizat, l-aş putea face să fuzioneze cu un creier uman; un creier uman neafectat de cele Trei Legi, şi care va aduce creierului meu nu numai capacitate în plus, ci şi un nou set de capacităţi. Pentru asta v-am adus aici.
― Adică vrei să-ţi uneşti creierul cu unul uman? Creierul uman să-şi piardă
individualitatea pentru ca tu să realizezi o Gaia cu două creiere?
― Da, domnule. Asta nu mă va face nemuritor, dar mi-ar putea permite să trăiesc suficient de mult pentru a definitiva Galaxia.
― Şi m-ai adus pe mine pentru aşa ceva? Vrei independenţa mea faţă de cele Trei Legi, vrei să integrezi în tine puterea mea de judecată, cu preţul individualităţii mele?... Nu!
― Adineauri aţi spus că Galaxia este esenţială pentru binele ome..., începu Daneel.