― Iar acesta ar putea fi un lucru bun totuşi. Acum îmi dau seama că toată
pălăvrăgeala mea despre Alfa Centauri şi Sora sa era o tîmpenie. Acum ştiu unde trebuie să-şi fi mutat Pământul secretul.
97
Pelorat se holbă la el, apoi ignoră ultima remarcă şi se întoarse la o nedumerire mai veche:
― În ce fel a cerut Fallom două lucruri auto-contradictorii?
― Ei bine, a spus că vrea ca nava să se întoarcă pe Solaria.
― Da. Sigur, asta dorea.
― Dar ce vroia ea să spună prin Solaria? Nu poate recunoaşte Solaria, pentru că de fapt nu a văzut-o niciodată din spaţiu. Atunci când am părăsit acea lume în mare grabă, ea dormea. Şi în ciuda celor citite la tine în bibliotecă, împreună cu ce i-o fi spus Bliss, bănuiesc că nu-şi poate imagina o Galaxie de sute de miliarde de stele şi milioane de planete populate. Crescută aşa cum a fost, în subteran şi izolată, ea nu poate înţelege decât că există lumi diferite ― dar câte? Două? Trei? Patru? Pentru ea, orice lume este probabil să
fie Solaria, şi datorită puterii dorinţei sale, este Solaria. Întrucât Bliss a încercat să o liniştească spunându-i că dacă nu găsim Pământul o vom duce înapoi pe Solaria, şi-a imaginat că Solaria este aproape de Pământ.
― Dar de unde ştii, Golan? Ce te face să crezi asta?
― Din cele ce ne-a spus, Janov, atunci când ne-am repezit la ea. A strigat că vrea să
meargă pe Solaria, apoi a adăugat "acolo... acolo", arătând cu capul înspre ecran. Şi ce se afla pe ecran? Satelitul Pământului. Înainte de a merge la masă, când am părăsit computerul, nu era pe ecran; în schimb, era Pământul. Dar poate că Fallom, atunci când a întrebat de Solaria, şi-a întipărit în minte imaginea satelitului, iar computerul, ca răspuns, trebuie să se fi focalizat asupra acestuia. Crede-mă, Janov, ştiu cum funcţionează
computerul. Cine ar şti mai bine?
Pelorat privi marele pătrar luminos de pe ecran şi spuse, gânditor:
― În cel puţin unul dintre limbajele Pământului era numit "Moon"; "Lună", în alte limbaje. Probabil că avea multe alte nume... Închipuie-ţi ce zăpăceală, bătrâne, pe o lume cu multe limbaje... neînţelegeri, complicaţii...
― Lună? spuse Trevize. Ei bine, pare destul de simplu... Apoi, gândeşte-te puţin, copilul poate că a încercat, instinctiv, să deplaseze nava prin intermediul lobilor-transductori, folosind sursa de energie a navei, iar asta a dus la acea momentană confuzie inerţială... Dar astea nu contează deloc, Janov. Ceea ce contează este că ne putem concentra atenţia asupra Lunii ― da, îmi place numele ― aflată acum pe ecran, mărită. O
privesc acum... şi mă minunez...
― Din ce cauză, Trevize?
― Din cauza dimensiunii sale. De obicei, noi nu luăm în seamă sateliţii, Janov. Sunt nişte obiecte atât de mici! Însă acesta este diferit. Este o lume. Are un diametru de aproximativ trei mii cinci sute de kilometri.
― O lume? Nu o poţi numi lume. Nu poate fi locuibilă. Un diametru ca acesta, cniar dacă are trei mii cinci sute de kilometri, este prea mic. Nu are atmosferă. Îţi pot spune asta uitându-mă doar la ea. Nu are nori. Curba circulară care îi pune în evidenţă conturul pe fundalul cerului de stele este clară; la fel este şi curba interioară care separă emisfera luminoasă de cea întunecată.
Trevize aprobă:
― Începi să devii un astronaut exersat, Janov. Nu are apă. Asta înseamnă doar că
Luna nu este locuită la suprafaţă. Dar în subteran?
― Subteran? întrebă Pelorat nesigur pe el.
― Da. În subteran. De ce nu? Oraşele Pământului erau subterane, aşa mi-ai spus.
Ştim că Trantorul era de asemenea construit în subteran. Mare parte din capitala Comporellon-ului este construită în subteran. Locuinţele Solariene sunt aproape în întregime subterane. Este o situaţie foarte obişnuită.
― Dar, Golan, în fiecare dintre aceste cazuri, oamenii se aflau pe o planetă locuibilă.
Suprafaţa era şi ea locuibilă, cu o atmosferă şi cu un ocean. Este posibil să trăieşti în subteran atunci când suprafaţa este nelocuibilă?
― Haide, Janov, gândeşte! Unde trăim noi în acest moment? Far Star este o micuţă
lume cu suprafaţă nelocuibilă. Afară nu există aer sau apă. Şi totuşi, înăuntru trăim întrun confort perfect. Galaxia este plină de staţii de intrare şi de Colonii spaţiale de o varietate infinită, ca să nu mai amintesc de nave spaţiale. Toate sunt nelocuibile, cu excepţia interiorului. Consideră Luna ca fiind o navă spaţială gigantică.
― Cu un echipaj înăuntru?
― Da. Milioane de oameni, din câte ne putem imagina; şi Plante, şi animale; şi o tehnologie avansată... Uite, Janov, nu ţi se pare plauzibil? Dacă Pământul, în ultimele sale zile, a putut trimite un grup de Coloni pe o planetă care orbita în jurul lui Alfa Centauri; şi dacă, probabil cu ajutorul Imperial, au putut încerca să o terraformeze, să îi însămânţeze oceanele, să construiască o insulă acolo unde nu era nici una; nu putea Pământul, de asemenea, să trimită un grup pe propriul său satelit pentru a-l terraforma în interior?
― Presupun că da, spuse şovăielnic Pelorat.
― Cu certitudine. Dacă Pământul are ceva de ascuns, de ce să îl trimită la un parsec depărtare, când putea fi ascuns pe o lume aflată la o distanţă mai mică de p sută de milioane de ori decât cea până la Alfa? Şi, din punct de vedere psihologic, Luna ar fi o ascunzătoare mult mai eficientă. Nimeni nu s-ar gândi la viaţă pe sateliţi. Nici eu nu m-am
gândit. Gândurile mele o luaseră razna spre Alfa, cu Luna la mai puţin de doi centimetri de nas. Dacă n-ar fi fost Fallom...
Strânse buzele, şi dădu din cap:
― Cred că va trebui să recunosc că meritul este al ei. Dacă n-am s-o fac eu, sigur o va face Bliss.
― Dar, ascultă-mă, bătrâne, spuse Pelorat, dacă se ascunde ceva sub suprafaţa Lunii, cum îl vom găsi noi? Trebuie să fie o suprafaţă de milioane de kilometri pătraţi...
― În jur de patruzeci de milioane.
― Şi va trebui să o cercetăm pe toată, căutând ce? O deschidere? O cameră de presurizare?