Ca rezultat al modificărilor normale zilnice ale chimismului cerebral (în mod alternativ, creierul produce serotonină, un neurotransmiţător activ, în principal, pe durata zilei, care vă face vigilent şi melatonină, neurotransmiţătorul de noapte, care începe să vă relaxeze ca să adormiţi), există două împrejurări în care se deschide poarta către subconştient - când vă duceţi seara la culcare şi când vă treziţi, dimineaţa. Aşadar, e o idee bună să meditaţi dimineaţa sau seara, pentru că vă va fi mai uşor să alunecaţi într-o stare de undă Alfa sau Theta.
Îmi place să mă trezesc devreme ca să încep meditaţia, pentru că, atunci când nu m-am trezit complet, mă aflu încă în starea Alfa. Personal, mie îmi place că creez de la zero.
Alţii preferă seara târziu. Aceştia ştiu că trupul (aflat la pupitrul de comandă în cursul zilei) este prea obosit acum ca să "fie" minte şi pot crea fară efort, profitând de faza Alfa şi intrând chiar în starea Theta, cât timp sunt încă treji.
Meditaţia la mijlocul zilei ar putea fi dificilă, mai ales dacă lucraţi într-un birou aglomerat, dacă aveţi de gestionat un cămin şi mulţi copii care vă solicită atenţia exclusivă ori sunteţi implicat în activităţi care necesită atenţie concentrată. În astfel de împrejurări, s-ar putea să vă aflaţi în plină stare Beta de înaltă frecvenţă, iar păşitul peste pragul uşii despre care vorbeam ar putea să necesite prea mult efort.
Funcţia undei cerebrale
Figura 8J - Această diagramă arată modul în care funcţiile undei cerebrale se deplasează dinspre starea de activitate cea mai înaltă şi rapidă (Beta), către cea mai joasă şi lentă (Delta). Trebuie reţinut faptul că undele Alfa au rolul de punte între conştient şi subconştient. Cu cât undele cerebrale sunt mai joase/lente, cu atât ne aflăm mai adânc în subconştient; cu cât undele cerebrale sunt mai înalte/rapide, cu atât ne plasăm mai pronunţat în domeniul conştientului.
Preluarea controlului asupra stării de meditaţie
Tehnicile de reflecţie interioară deprind din nou mintea, corpul şi creierul să devină prezente, în loc să se streseze anticipând vreun eveniment viitor care vă obsedează. Totodată, meditaţia dezancorează tandemul minte-trup din trecut şi vă eliberează de emoţiile care vă ţin în mrejele unei existenţe familiare.
Meditaţia caută să realizeze o experienţă similară unui fulg ce cade de pe acoperişul unei clădiri, uşor şi neîntrerupt. Mai întâi, vă deprindeţi să vă lăsaţi corpul să se relaxeze, menţinându-vă în acelaşi timp mintea concentrată. Odată ce începeţi să stăpâniţi această deprindere, scopul final este să vă lăsaţi corpul să adoarmă, în timp ce mintea rămâne trează sau activă.
Iată cum funcţionează lucrurile. Dacă starea de conştientă este starea de undă Beta (de la o frecvenţă joasă la una înaltă, variind în funcţie de nivelul de stres), în momentul în care vă ridicaţi în capul oaselor, vă ţineţi spatele drept, închideţi ochii, respiraţi în mod conştient de câteva ori şi vă coborâţi în interior, vă comutaţi în mod firesc de la sistemul nervos simpatic la sistemul nervos parasimpatic. Vă modificaţi astfel şi procesele fiziologice, care vor trece de la sistemul de protecţie de urgenţă (luptă/frică/fugă), la cel de protecţie internă destinat proiectelor de construcţie pe termen lung (creştere şi vindecare). Pe măsură ce se relaxează corpul, tiparele dumneavoastră de undă cerebrală încep, în mod natural, să treacă spre Alfa.
Realizată corect, meditaţia vă va modifica activitatea cerebrală, iar creierul va trece la o stare mai coerentă şi ordonată de undă. Nu vă veţi mai concentra pe Marea Tripletă şi veţi deveni nimeni, nimic şi nicicând. Acum începeţi să vă simţiţi conectat, complet şi echilibrat şi trăiţi emoţii mai sănătoase, superioare, de încredere, bucurie şi inspiraţie.
Orchestrare pentru coerenţă
Dacă definim mintea drept creier în acţiune sau activitate a creierului, atunci, când prelucrează diferite fluxuri de conştiinţă, deducem, în mod firesc, că meditaţia produce stări mentale mai sincronizate şi mai coerente (Murphy, Michael şi Donovan, Steven, The Physical and Psychological Effects of Meditaîion: A Review of Contemporary Research with a Comprehensive BibIiographyy 1931-1996, ed. a Il-a, Institute of Noetic Sciences, Petaluma, 1997). Pe de altă parte, atunci când creierul este stresat, activitatea sa electrică seamănă cu o întreagă orchestră de instrumente muzicale care cântă anapoda. Mintea nu va ţine ritmul, va fi în dezacord şi va cânta fals.
Sarcina dumneavoastră este să interpretaţi o capodoperă. Dacă mai continuaţi cu această orchestră alcătuită din instrumentişti indisciplinaţi, egocentrici şi aroganţi, convinşi, fiecare în parte, că numai instrumentul său trebuie auzit, mai presus de toate celelalte, trebuie să insistaţi să cânte împreună sub bagheta dumneavoastră; în acest fel, va veni momentul în care vi se vor supune, recunoscându-vă rolul de dirijor şi sfârşind prin a interpreta ca o echipă.
Aceasta este clipa în care undele cerebrale devin mai sincronizate, trecând de la Beta la Alfa şi Theta. Circuitele mai izolate încep să comunice organizat şi să alcătuiască o minte mai coerentă. Starea de conştientă nu vă mai este caracterizată de o gândire îngustă, supraaglomerată, obsesivă, compartimentată în regim de supravieţuire şi trece la o gândire mai deschisă, relaxată, holistică, prezentă, disciplinată, creativă şi simplă. Aceasta este starea naturală de a fi conform căreia ar trebui să trăim.
Vă invit să aruncaţi o privire la coerenţă sau sincronicitate, starea în care creierul funcţionează în armonie.
Diferenţa dintre undele cerebrale coerente şi cele incoerente
Figura 8K - În prima figură, creierul este în echilibru şi cu un grad înalt de integrare. Există multiple zone diferite sincronizate, care formează o comunitate mai ordonată, holistică, de reţele neurologice care funcţionează conjugat. În cea de-a doua imagine, creierul este dezordonat şi dezechilibrat. Multele şi diferitele compartimente nu mai lucrează în echipă, iar creierul este scindat şi bolnav.
Creierul coerent pregăteşte scena pentru vindecare
Acest semnal ordonat, nou, sincronizat, transmis corpului dinspre creier, organizează toate diversele sisteme în homeostază - sistemul cardiovascular, sistemul digestiv, sistemul imunitar şi aşa mai departe, trecând şi acestea în starea de coerenţă. Pe măsură ce sistemul nervos se recalibrează, întreaga cantitate enormă de energie necesară pentru supravieţuire poate fi folosită acum în scop de creaţie. Trupul începe să se vindece.
Spre exemplu Jose, participant la o conferinţă, mi-a povestit una dintre primele sale experienţe de meditaţie, de pe când avea vreo 20 de ani. Pe vremea aceea, avea pe mâna stângă zece negi de mărimea unei măsline, care îl făceau să se simtă atât de stingherit, că îşi ţinea mai tot timpul mâna ascunsă în buzunar.
Într-o zi, a primit de la cineva o carte despre meditaţie în care era instruit să se concentreze, pur şi simplu, asupra respiraţiei şi să îngăduie minţii să se dilate dincolo de barierele corpului. Într-o seară, înainte de culcare, a hotărât să încerce, în doar câteva clipe, a trecut dintr-o stare de suprasolicitare şi contractare într-o stare de mai mare amploare, deschisă, concentrată. Pe măsură ce îşi părăsea personalitatea familiară şi se transforma în altceva decât gândurile şi sentimentele lui tipice, a trecut de la obişnuitele modele răzleţe de gândire impulsionate de ego-ul familiar la un simţ amplificat al sinelui. În acel moment, ceva s-a schimbat.
A doua zi dimineaţă când s-a trezit, toţi cei zece negi dispăruseră complet. Şocat şi debordând de bucurie, s-a uitat prin aşternut după ei, dar n-a găsit nimic. Mi-a explicat că nu ştia unde dispăruseră. I-am spus că se întorseseră în câmpul cuantic de unde veniseră. Şi i-am mai sugerat că inteligenţa universală care îi menţine ordinea în trup făcuse, în mod natural, ce face de obicei - creează şi mai multă ordine ca să reflecte o minte mai coerentă. În momentul în care mintea sa nouă, subiectivă, coerentă s-a suprapus peste inteligenţa superioară, obiectivă şi coerentă, acea forţă superioară din interior i-a produs vindecarea.
Toate acestea s-au petrecut pentru că, atunci când s-a dat deoparte şi s-a transformat în nimeni, nimic şi nicicând, când a uitat de sine, concentrarea i s-a deplasat dinspre dezordine susţinută spre ordine susţinută... dinspre supravieţuire spre creaţie... dinspre contracţie spre expansiune... de la incoerenţă la coerenţă. Apoi, conştiinţa fară limite i-a restabilit ordinea în trup, iar el s-a vindecat.
Meditaţie plus acţiune: cum a ieşit o femeie din starea cronică de lipsă
Îmi rog deseori participanţii la ateliere să-şi împărtăşească experienţele deosebite de transformări din viaţă. Monique, o terapeută din Montreal, Quebec, mi-a prezentat recent remarcabila ei experienţă.
Monique îşi trăise, inconştient, cea mai mare parte a vieţii de adult într-o stare aproape constantă de lipsă. Fără bani suficienţi. Fără energie suficientă. Fără îndeajuns de mult timp pentru lucrurile pe care şi le dorea. Acum, trecea printr-o perioadă deosebit de grea: îi crescuse considerabil chiria biroului (nu avea suficient de mult spaţiu acasă ca să-şi mute biroul acolo), iar ea şi soţul ei nu-şi permiteau să-şi trimită fiul la facultatea pe care şi-o dorea, aveau nevoie de altă maşină de spălat, iar criza economică îi forţase pe mai mulţi clienţi să renunţe la serviciile ei.
Într-o zi, în timpul meditaţiei pe care o veţi deprinde în această carte, în timp ce medita asupra alegerilor pe care le făcuse în viaţă, Monique şi-a dat seama că nu mai putea continua ca de obicei - încovoindu-se şi rezistând cu o mentalitate pseudo-pozitivă de tipul "vai de capul meu, dar ferească Dumnezeu de mai rău !" A recunoscut că deciziile şi soluţiile ei fuseseră întotdeauna luate din perspectiva lipsei - lipsă de timp, de bani şi de energie. Memorase această stare de a fi, iar lipsa îi devenise personalitate. Prototip al inerţiei, avea tendinţa de a lăsa lucrurile în voia sorţii. În mod ironic, Monique lucrase cu propriii clienţi pentru depăşirea exact a acestor trăsături şi adoptarea unei atitudini mai pronunţat proactive şi mai puţin reactive.
Cu mare determinare, a decis să-şi schimbe personalitatea. Gata cu atitudinea plecată în faţa vieţii, care s-o calce în picioare, şi cu lăsatul lucrurilor să se întâmple de capul lor.
În cele ce au urmat, Monique a alcătuit un formular care cuprindea cine dorea să devină, cum voia să gândească şi cum dorea să se simtă. Şi-a imaginat o femeie ale cărei opţiuni erau toate făcute cu multă energie şi care dispunea de timp şi bani. Cel mai important lucru dintre toate, ţelul ei de a deveni persoana respectivă era la fel de ferm pe cât îi era de precisă viziunea. Ştia cine nu mai voia să fie şi avea planuri clare în legătură cu felul în care ar fi gândit, s-ar fi comportat şi ar fi simţit noul ei sine.
Când luăm cu asemenea forţă o decizie şi avem o intenţie clară în legătură cu felul în care va arăta noua noastră realitate, claritatea şi coerenţa gândurilor respective produc emoţii corespunzătoare. În consecinţă, ni se modifică chimismul interior şi ni se transformă configuraţia neurologică (îndepărtăm conexiuni sinaptice vechi şi înmugurim altele, noi), iar noi ne exprimăm diferit chiar codul genetic.
Monique a început să-şi trăiască viaţa din perspectiva cuiva care avea o mulţime de bani, energie din plin şi ale cărei nevoi erau pe deplin şi în totalitate satisfăcute. Se simţea minunat. Sigur, nu toate problemele cuprinse în registrul ei de griji dispăreau, dar îşi perfecţiona capacitatea de a trăi dintr-o perspectivă diferită.
La mai multe săptămâni după ce luase această decizie fermă, Monique lucra cu ultimul client din ziua aceea. Femeia respectivă, care crescuse în Franţa, îşi aducea aminte cum părinţii cumpărau un bilet la loteria franceză în fiecare lună, o tradiţie pe care aceasta o continuase.
În drum spre casă, Monique nu s-a mai gândit la loterie şi la clienta sa. Nu jucase niciodată, gândindu-se că, la resursele financiare limitate de care dispunea, un asemenea obicei ar fi de-a dreptul frivol. Oprindu-se la benzinărie pentru alimentare, a zărit, în timp ce se îndrepta să plătească, un stand pe care stăteau, înşirate, diferite bilete la loterie. Din impuls, dându-şi seama că noua Monique trăia din plin şi nu ducea lipsă de nimic, şi-a dat o şansă şi a cumpărat un bilet.
Din momentul în care se oprise la o pizzerie de prin partea locului, ca să cumpere ceva de mâncare pentru cină şi până sosise acasă, loteria îi ieşise din minte. Apucând o felie de pizza, a descoperit că prin cutie se scursese nişte grăsime şi că biletul de loterie se lipise, pătând scaunul din dreapta. A pus pizza pe masa din sufragerie, cu biletul alături, spunând familiei să înceapă să mănânce fară ea, pentru că se duce în garaj să cureţe pata de grăsime. În timp ce era ocupată cu curăţatul, soţul ei a venit către ea, alergând.
"N-o să-ţi vină să crezi ! Biletul tău e câştigător !"
