Este momentul să adăugăm încă trei paşi la remodelarea obişnuinţei de a fi noi înşine şi anume recunoaşterea, acceptarea şi afirmarea, urmate de abandonare. Înainte de toate, parcurgeţi toţi paşii şi răspundeţi la întrebările asociate, iar apoi dedicaţi cel puţin o săptămână exerciţiilor zilnice de meditaţie, în care veţi folosi mai întâi inducţia, apoi veţi parcurge cei trei paşi. Dacă aveţi nevoie de mai mult de o săptămână pentru a-i deprinde, puteţi, desigur, să prelungiţi termenul.

PASUL 2: RECUNOAŞTEREA

Recunoaşterea: identificarea problemei

Prima mişcare necesară pentru a găsi o soluţie la o problemă este înţelegerea problemei. Trebuie să ştiţi, în primul rând, care este problema şi apoi să o înţelegeţi pentru a putea prelua controlul asupra acesteia.

Multe persoane care au trecut printr-o experienţă de moarte aparentă relatează că şi-au "trecut viaţa în revistă", prilej cu care şi-au vizualizat, ca nişte spectatori de film, toate acţiunile, atât cele publice, cât şi cele ascunse, sentimentele exprimate şi cele reprimate, gândurile afişate şi intime, precum şi atitudinile conştiente şi inconştiente. Au văzut cine erau şi cum propriile gânduri, cuvinte şi fapte îi afectau pe toţi şi toate din jurul lor. După aceea se menţionează, în mod tipic, atingerea unui nivel superior de înţelegere a propriei persoane, precum şi o dorinţă de a-şi trăi mai bine viaţa începând cu acel moment. În consecinţă, astfel de persoane văd noi posibilităţi şi modalităţi superioare de "a fi" în orice împrejurare. După ce s-au văzut dintr-o perspectivă cu adevărat obiectivă, aceştia ştiu limpede ce doresc să schimbe.

Recunoaşterea seamănă cu o trecere zilnică în revistă a vieţii. Fiind înzestrat cu întreg echipamentul cerebral pentru observarea propriei identităţi în momentul respectiv, de ce să nu faceţi acest lucru înainte de a muri şi a renaşte, efectiv, trezindu-vă în aceeaşi viaţă ? Cu exerciţiu, acest tip de conştientizare vă poate ajuta să depăşiţi ceea ce altfel v-ar fi destinul predeterminat al creierului şi al corpului - programele mentale automate, configurate în circuite cerebrale, care vă condamnă la sclavie, precum şi emoţiile memorate care v-au condiţionat trupul din punct de vedere chimic.

Numai când sunteţi cu adevărat conştient şi atent începeţi să vă treziţi din vis. Starea de linişte fizică şi psihică, răbdarea, calmul şi relaxarea, urmate de conştientizarea voită a obişnuinţelor vechii personalităţi vă detaşează conştientul subiectiv de atitudinile utilizate în exces şi de stările emoţionale extreme. Mintea dumneavoastră este alta pentru că acum vă eliberaţi de lanţurile naturii centrate pe sine a eului pierdut în sine însuşi. Şi, când privirea atentă a observatorului vă dezvăluie cine aţi fost, veţi tânji după mai mult, vă veţi dori cu adevărat ca a doua zi să realizaţi o cotitură în propria viaţă.

Pe măsură ce vă dezvoltaţi abilităţile de reflecţie şi auto-observare, vă cultivaţi capacitatea de a vă detaşa conştientul de programele subconştiente care vă defineau vechiul sine. Deplasarea conştientului de la calitatea de a fi vechiul sine la calitatea de a fi observator al vechiului sine vă slăbeşte conexiunea cu vechea identitate. Şi, în timp ce abilitatea metacunoaşterii (capacitatea de observare a sinelui prin intermediul lobului frontal) vă ajută să recunoaşteţi cine aţi fost, pentru prima dată conştientul nu vă mai este scufundat în programele inconştiente; conştientizaţi ceea ce altădată era inconştient. Astfel, faceţi primii paşi mari spre transformarea personală.

Treceţi în revistă propria viaţă

Pentru a descoperi şi explora aspecte ale vechiului sine pe care doriţi să le schimbaţi, este nevoie să puneţi "lobului frontal" câteva întrebări.

O bună oportunitate de a scrie

Luaţi-vă un răgaz ca să puneţi întrebările de mai jos, sau oricare altele la care vă mai gândiţi, şi notaţi-vă răspunsurile:

-          Ce fel de persoană am fost ?-          Ce fel de persoană prezint eu în faţa lumii ? (Cum arată această parte ?)-          Ce fel de persoană sunt eu, cu adevărat, pe dinăuntru ? (Cum arată cealaltă parte care formează discrepanţa ?)-          Există o senzaţie pe care o trăiesc - cu care am de luptat chiar - în mod repetat, în fiecare zi ?-          Cum m-ar caracteriza prietenii cei mai apropiaţi şi familia ?-          Există vreun aspect al sinelui pe care îl ascund de ceilalţi ?-          Ce parte a personalităţii mele trebuie să îmbunătăţesc ?-          Dacă ar fi să aleg un singur lucru pe care să-l schimb la mine, care ar fi acela ?      Alegeţi o emoţie pe care să o de-memoraţi

În continuare, alegeţi una dintre stările emoţionale care vă fac rău ori sunt limitative (următoarele exemple vă pot ajuta să demaraţi) - unul dintre obiceiurile dumneavoastră nocive la care vreţi să renunţaţi. Dat fiind faptul că sentimentele memorate condiţionează corpul în raport cu mintea, astfel de emoţii autolimitative sunt răspunzătoare de procesele automate de gândire, care vă creează atitudinile, vă influenţează credinţele limitative (legate de sine în relaţie cu toţi şi toate) şi contribuie la formarea percepţiilor subiective.

O bună oportunitate de a scrie

Alegeţi o emoţie care constituie o parte importantă a personalităţii dumneavoastră (emoţia aleasă poate fi una care nu apare în listă) şi pe care doriţi să o dememoraţi. Reţineţi că termenul ales este încărcat de sens pentru dumneavoastră, deoarece corespunde unui sentiment cu care sunteţi familiarizat. Este un aspect al sinelui pe care vreţi să-l schimbaţi. Vă recomand să vă notaţi emoţia identificată, deoarece veţi lucra cu ea pe tot parcursul acestui pas, precum şi în cele ce urmează.

Fiecare dintre emoţiile cuprinse în lista precedentă îşi are originea în substanţele chimice de supravieţuire, care întăresc controlul eului.

Majoritatea oamenilor aruncă o privire asupra acestor exemple şi spun: "Nu pot alege mai multe ?" La început, este important să lucraţi cu o singură emoţie. În orice caz, toate sunt legate din punct de vedere neurologic şi chimic. De exemplu, aţi observat vreodată că, atunci când sunteţi iritat, sunteţi frustrat; când sunteţi frustrat, urâţi; când urâţi, deveniţi critic; când sunteţi critic, sunteţi invidios; când sunteţi invidios, aveţi un sentiment de insecuritate; când apare sentimentul de insecuritate, vi se dezvoltă spiritul de competitivitate şi, în sfârşit, atunci când ajungeţi într-o situaţie de competiţie, sunteţi egoist ? Toate aceste emoţii sunt controlate de aceleaşi combinaţii de substanţe chimice de supravieţuire şi stimulează stări mentale înrudite.

Pe de altă parte, acelaşi lucru este valabil şi pentru stările mentale şi emoţiile superioare. Când sunteţi bucuros, sunteţi plin de iubire; când iubiţi, vă simţiţi liber; când sunteţi liber, sunteţi inspirat; când sunteţi inspirat, sunteţi creativ; când sunteţi creativ, vă simţiţi atras de aventură... şi aşa mai departe. Toate aceste sentimente sunt controlate de diferite substanţe chimice care vă influenţează apoi modul de gândi şi de a acţiona.

Să folosim mânia ca exemplu de emoţie recurentă pe care o puteţi alege pentru a lucra. Pe măsură ce dememoraţi mânia, toate celelalte emoţii limitative se vor manifesta şi acestea din ce în ce mai puţin. Dacă deveniţi mai puţin mânios, veţi fi mai puţin frustrat, veţi simţi mai puţină ură, veţi fi mai puţin critic, invidios şi aşa mai departe.

Vestea bună este că, de fapt, vă îmblânziţi corpul ca să nu mai acţioneze, în mod inconştient, în calitate de minte. Ca urmare, pe când vă modificaţi una dintre aceste stări emoţionale distructive, corpul va fi mai puţin înclinat să trăiască în afara controlului, iar dumneavoastră vă veţi schimba multe alte trăsături de personalitate.

Observaţi ce senzaţii vă provoacă emoţia nedorită

În continuare, închideţi ochii şi reflectaţi cum vă simţiţi când trăiţi emoţia în cauză. Dacă vă puteţi observa depăşind emoţia respectivă, fiţi atent cum o simţiţi în corp. Există senzaţii diferite care se corelează cu diferite emoţii. Vreau să conştientizaţi toate aceste semnale de ordin fizic. Aveţi senzaţie de fierbinţeală, vă simţiţi iritat, nervos, cuprins de slăbiciune, vi se aprind obrajii, sunteţi lipsit de energie, încordat ? Scanaţi-vă trupul cu mintea şi observaţi în ce parte se manifestă această emoţie. (Dacă nu simţiţi nimic în corp, e în ordine; reţineţi doar ce vreţi să schimbaţi. Simpla observare produce schimbarea, clipă de clipă).

Acum, familiarizaţi-vă cu starea din prezent a corpului. Vi se schimbă respiraţia ? Sunteţi nerăbdător ? Aveţi o senzaţie de durere fizică şi, dacă da, dacă durerea respectivă ar avea o emoţie asociată, care ar fi aceea ? Observaţi doar ce se întâmplă la nivel fiziologic la momentul respectiv şi nu încercaţi să ascundeţi nimic. Fiţi acolo. Armata de diferite senzaţii din corp devine o emoţie atunci când o numiţi furie, frică, tristeţe sau orice se potriveşte în cazul dumneavoastră. Aşadar, să explorăm toate acele sentimente şi senzaţii fizice ce nasc emoţia pe care doriţi s-o dememoraţi.

Permiteţi-vă să simţiţi această emoţie fară să vă lăsaţi distras de nimeni şi de nimic. Nu faceţi nimic şi nu încercaţi s-o faceţi să dispară. Aproape tot ce aţi făcut vreodată în viaţă a fost să fugiţi de acest sentiment. V-aţi folosit de tot ce era în jur ca să încercaţi să-l faceţi să dispară. Fiţi prezent acolo, alături de emoţia dumneavoastră, şi simţiţi-o ca energie în corp.

Această emoţie v-a motivat să vă însuşiţi tot ceea ce cunoaşteţi din mediu ca să vă construiţi o identitate. Din cauza sa, aţi creat un ideal pentru lumea din jur, în loc să construiţi un ideal pentru dumneavoastră înşivă.

Acest sentiment constituie ceea ce sunteţi cu adevărat. Recunoaşteţi-l. Este una dintre numeroasele măşti ale propriei personalităţi pe care aţi memorat-o. A pornit de la o reacţie emoţională avută faţă de un eveniment din viaţă, care a persistat şi s-a transformat într-o dispoziţie, a devenit o trăsătură de temperament şi v-a modelat personalitatea. Această emoţie este o amintire a dumneavoastră. Nu spune însă nimic despre propriul viitor. Ataşamentul manifestat faţă de ea înseamnă că sunteţi încătuşat mental şi fizic de propriul trecut.

Dacă emoţiile sunt produsul final al experienţelor, corpul este păcălit să creadă că lumea din jur rămâne neschimbată. Şi, dacă trupul este condiţionat să retrăiască aceleaşi condiţii de mediu, nu vă veţi putea niciodată dezvolta şi transforma. Atât timp cât trăiţi zi de zi conform acestei emoţii, nu puteţi gândi decât în trecut.

Definiţi starea mentală asociată cu emoţia respectivă

Acum, puneţi-vă o întrebare simplă: Cum gândesc când mă simt aşa ?

Să zicem că doriţi să transformaţi acea trăsătură de personalitate numită "mânie". Întrebaţi-vă: Ce atitudine am când mă înfurii ? Răspunsul ar putea fi autoritară, răuvoitoare sau plină de sine. La fel, dacă vreţi să depăşiţi frica, s-ar putea să fie nevoie să abordaţi starea de a fi copleşit, anxios sau disperat. Suferinţa poate conduce la victimizare, depresie, lene, resentimente sau dependenţă.

Pasul următor este să conştientizaţi sau să vă amintiţi felul în care gândiţi când vă simţiţi aşa. Care este starea mentală alimentată de această emoţie ? Acest sentiment vă influenţează orice acţiune. Stările mentale reprezintă o atitudine determinată de sentimentele/senzaţiile memorate, ancorate în mod subconştient în trup. O atitudine constituie o serie de gânduri legate de o senzaţie sau invers. Este ciclul repetitiv de gândire şi simţire, simţire şi gândire. Iată de ce este nevoie să vă definiţi obiceiul neurologic influenţat de dependenţa dumneavoastră emoţională specifică.

O bună oportunitate de a scrie

Observaţi modul în care gândiţi (starea mentală) când trăiţi emoţia pe care doriţi s-o schimbaţi. Puteţi alege din lista de mai jos ori puteţi adăuga altele, necuprinse în listă. în alegerea dumneavoastră vă veţi baza pe emoţia nedorită identificată anterior, dar este firesc să pendulaţi între mai multe astfel de stări legate de emoţia respectivă. Aşa că notaţi una sau două cu care simţiţi că rezonaţi, pentru că veţi lucra cu ele în paşii care urmează.

Exemple de stări mentale limitative

-          Spirit de competiţie-          Sentimentul de a fi copleşit-          Lamentare-          Blamare-          Confuzie-          Neatenţie-          Autocompătimire-          Disperare-          Lipsă-          Intelectualism exagerat-          Infatuare-          Sfială/Timiditate/Introversie-          Dorinţă de recunoaştere-          Prea multă/ prea puţină încredere în sine-          Lene-          Lipsă de onestitate-          Dorinţă obsesivă de control-          Perfidie-          Înfumurare-          Tendinţa de a dramatiza-          Nechibzuinţă-          Preocupare de sine-          Sensibilitate/Insensibilitate

      Majoritatea propriilor comportamente, alegeri şi fapte vor corespunde acestui sentiment. De aceea, veţi gândi şi acţiona previzibil şi rutinier. Nu există loc de nou, doar o cantitate mai mare din acelaşi trecut. E vremea să renunţaţi la ochelarii coloraţi şi să nu mai vedeţi viaţa prin filtrul trecutului. Trebuie doar să lăsaţi atitudinea emoţională respectivă să existe alături de dumneavoastră, fară să faceţi nimic altceva decât s-o observaţi.

Tocmai aţi identificat o emoţie nedorită şi starea mentală aferentă pe care doriţi s-o dememoraţi. Nu uitaţi însă că mai aveţi încă nişte paşi de citit înainte de a-i integra pe toţi în meditaţia zilnică...

Pasul 3: acceptarea şi afirmarea

Acceptarea: acceptaţi-vă sinele adevărat, şi nu pe cel pe care îl arătaţi celorlalţi

Dacă vă îngăduiţi să fiţi vulnerabil, treceţi dincolo de tărâmul propriilor simţuri şi începeţi să pătrundeţi în conştiinţa universală din care vă izvorăşte viaţa. înfiripaţi o relaţie cu această inteligenţă superioară, împărtăşindu-i cine aţi fost şi ce vreţi să schimbaţi în personalitatea dumneavoastră şi recunoscând, totodată, ce aţi ţinut ascuns.

Să recunoaşteţi cine sunteţi cu adevărat şi care v-au fost greşelile, cerând în acelaşi timp să fie acceptate, constituie unele dintre cele mai dificile lucruri cu care se confruntă oamenii. Gândiţi-vă cum vă simţeaţi când eraţi copil şi trebuia să vă recunoaşteţi greşeala în faţa părinţilor, a unui profesor sau a unui prieten. Vă simţiţi oare altfel acum că aţi devenit adult ?

Foarte probabil mai încercaţi încă astfel de sentimente deşi, poate, mai puţin acut.

Ceea ce face posibilă realizarea pasului 3 este conştientizarea faptului că greşelile şi defectele sunt recunoscute în faţa unei inteligenţe superioare şi nu în faţa unei alte persoane, la fel de supuse greşelii ca şi noi. în consecinţă, recunoaşterea - în sinea noastră şi în faţa acelei forţe universale - nu implică:

-          Pedeapsă-          Critică-          Manipulare-          Abandon emoţional-          Blamare-          Competiţie-          Respingere-          Afecţiune pierdută-          Condamnare-          Despărţire-          Exilare      Toate cele de mai sus izvorăsc din vechea paradigmă referitoare la Dumnezeu, limitată la asemănarea cu un om copleşit de sentimentul insecurităţii, complet absorbit de sine însuşi, frământat de conceptele de bine şi rău, corect şi incorect, pozitiv şi negativ, succes şi eşec, iubire şi ură, paradis şi infern, durere şi plăcere, frică şi iar frică. Acest model tradiţional trebuie pus în discuţie, pentru că în conştiinţa la care facem referire aici nu se poate pătrunde decât cu o nouă conştiinţă.

Această paradigmă nouă poate fi înţeleasă apelând la ceea ce numim inteligenţă înnăscută, chi, inteligenţă divină, spirit, câmp cuantic, forţă vitală, inteligenţă infinită, observator, inteligenţă universală, forţă invizibilă, viaţă primordială, energie cosmică sau forţă superioară. Indiferent ce nume i-am da, această energie trebuie văzută ca o sursă nelimitată de forţă ce există în noi înşine şi în jurul nostru, pe care o folosim şi în numele căreia ne creăm toată viaţa.

Aceasta este voinţa conştientă şi energia iubirii necondiţionate, îi este imposibil să critice, să pedepsească, să ameninţe ori să exileze o persoană sau un sentiment pentru că toate acestea s-ar întoarce împotriva sa.

Ea nu oferă decât iubire, compasiune şi înţelegere. Oricum, cunoaşte deja totul despre noi (noi se referă la cei "obligaţi" la un efort de cunoaştere şi dezvoltare a unei relaţii cu ea). Ne-a ţinut sub observaţie încă de la creaţie. Suntem o prelungire a ei.

Aşteaptă, într-o stare de exclusivă speranţă, admiraţie şi răbdare.. . şi singura ei dorinţă este să fim fericiţi. Şi e mulţumită şi dacă găsim fericire în nefericire. Iată cât de mult ne iubeşte.