Dar ochii nu mai pot citi

Literele şterse

Şi se sfărâmă între degetele care îl ţin.

Aşa este mintea fără inimă

Pentru a exprima cuvinte,

Şi fără corp

Pentru a-şi îndeplini acţiunile sale.

La ce ar mai fi de folos înţelepciunea

Fără o inimă care s-o simtă

Şi fără o limbă care să-i dea grai?

Mintea singură

Este sterilă ca pântecul unei femei în vârstă,

Fără inimă şi fără corp

Pentru a-l umple de viaţă.

Pentru că iată, adevăr zic vouă,

Corpul, inima şi mintea,

Sunt ca un car, un cal şi un căruţaş.

Carul este corpul

Făurit pentru îndeplinirea voinţei

Tatălui Ceresc

Şi a Maicii Pământeşti.

Inima este cursierul înflăcărat,

Glorios şi curajos,

Care trage cu curaj carul,

Indiferent că drumul este bun,

Sau presărat cu pietre şi

Barat de trunchiuri de arbori

În calea sa.

Iar căruţaşul este mintea

Care ţine hăţurile înţelepciunii

Văzând pe deasupra ce se întâmplă

Până departe la orizont,

Călăuzind carul prin roţile şi frânele lui.

Aplecaţi-vă urechea, O, voi ceruri

Şi voi vorbi;

Şi ascultă, O, pământule,

Cuvintele pe care le va rosti gura mea.

Învăţătura mea va cădea în picături ca de ploaie

Cuvântul meu se va împrăştia ca roua,

Ca ploaia liniştită

Pe iarba delicată

Şi ca aversele pe câmpuri.

Binecuvântat este Copilul Luminii

Care are corpul puternic

Pentru că el a fost în uniune cu Pământul.

În fiecare zi voi veţi avea ca o sărbătoare

Cu toate darurile Îngerului Pământului:

Grâul auriu şi meiul,

Strugurii purpurii de toamnă,

Fructele coapte ale pomilor,