Eu am rădăcinile în Ea
Iar Ea îşi găseşte încântarea în mine
Potrivit Legii Sfinte.”
A urmat o îndelungată tăcere, ca şi cum ascultătorii ar fi cântărit cuvintele Domnului Iisus. Exista o nouă putere în ei, iar dorinţa şi speranţa străluceau pe faţa lor. Şi atunci un om vorbi: „Doamne, noi suntem plini de ardoarea de a începe Comuniunile cu îngerii Maicii Pământeşti, Care a plantat Marea Grădină a Pământului. Dar care sunt îngerii Tatălui Ceresc care guvernează noaptea? Cum putem noi vorbi cu ei, care sunt atât de departe de noi şi care sunt invizibili ochilor noştri? Pentru că noi putem vedea razele soarelui, putem simţi apa rece a râului în care ne scăldăm şi strugurii sunt calzi la atingerea noastră, când s-au copt în vii. Dar îngerii Tatălui Ceresc nu pot fi văzuţi, sau auziţi, sau pipăiţi. Doamne, spune-ne ce trebuie să facem?”
Şi soarele dimineţii aureola capul Său cu glorie, în timp ce Domnul Iisus privindu-i, le spuse:
„Copiii Mei, voi ştiţi că Pământul
Şi tot ce găzduieşte el
Nu este decât o reflectare a
Împărăţiei Tatălui Ceresc?
Şi după cum voi sunteţi alăptaţi şi îngrijiţi
De mama voastră când sunteţi copii,
Dar mergeţi la câmp să vă ajutaţi tatăl
Când aţi crescut,
Tot aşa îngerii Maicii Pământeşti
Vă călăuzesc paşii
Către Acela care este Tatăl vostru
Şi către toţi îngerii Săi Sfinţi,
Ca voi să puteţi cunoaşte adevărata voastră casă
Şi să deveniţi adevăraţi
Fii de Dumnezeu.
Când suntem copii,
Vedem razele soarelui,
Dar nu Puterea care l-a creat;
Când suntem copii,
Auzim susurul pârâului care curge,
Dar nu Iubirea care l-a creat.
Când suntem copii,
Noi vedem stelele,
Dar nu mâna care le-a împrăştiat
Pe cer,
Întocmai cum un ţăran împrăştie sămânţa sa pe câmp.
Numai prin Comuniunile
Cu îngerii Tatălui Ceresc
Noi învăţăm să vedem nevăzutul,
Să auzim ceea ce nu poate fi auzit,
Şi să rostim cuvinte de nerostit.
Prima Comuniune este cu
Îngerul Puterii
Care dă căldura soarelui
Şi călăuzeşte mâna omului
