Lunii, soarelui

Şi ale Luminii nesfârşite,

Mişcându-te jur împrejur

În revoluţiile lor circulare eterne,

Şi zboară spre Marea Cerească

A Vieţii Eterne.

Cea de-a cincea Comuniune este cu

Îngerul Creaţiei,

Care cântă împreună cu albinele în zumzetul lor

În timp ce ele fac fără încetare mierea aurie;

Cu păstorul care cântă la fluier

Veghind ca turma să nu se risipească;

În cântecul fetei

În timp ce mâna sa mânuieşte fusul.

Şi dacă voi credeţi că acestea

Nu sunt la fel de minunate în ochii Domnului

Ca rugăciunea cea mai avântată

Transmisă de ecoul celor mai înalţi munţi,

Atunci vă înşelaţi.

Pentru că munca cinstită a mâinilor umile,

Este o rugăciune zilnică de recunoştinţă,

Iar muzica plugului

Este un cântec vesel pentru Domnul.

Acela care mănâncă pâinea lenei

Trebuie să moară de foame,

Pentru că un câmp de pietre

Poate produce numai pietre.

Pentru el ziua este fără nici un rost,

Noaptea este un trist cortegiu de vise rele.

Sufletul leneşului

Este invadat de buruienile nemulţumirii;

Dar acela care merge în compania

Îngerului Lucrului

Posedă în el un câmp întotdeauna fertil,

În care grâul şi strugurii

Şi tot felul de ierburi şi flori

Plăcut mirositoare cresc din abundenţă.

Tu vei recolta ce ai semănat.

Omul lui Dumnezeu care şi-a găsit rostul

Nu mai are nevoie de nici o altă binecuvântare

Cea de-a şasea Comuniune este cu

Îngerul Păcii,

Al cărui sărut conferă calmul,

Şi a cărui faţă este ca suprafaţa

Apelor neclintite,

În care se reflectă luna.

Eu voi invoca Pacea,

Al cărei suflu este prietenesc,

A cărei mână descreţeşte fruntea.

În domnia Păcii,