La cererea expresă a mulţimii de bolnavi, de infirmi şi suferinzi de tot felul pe care El îi vindecase, nu în mod miraculos (deşi evident ar fi putut s-o facă printr-un simplu gest), ci prin explicarea Legii Sfinte a Tatălui Ceresc, Domnul Iisus le arată faptul, că de atunci înainte, ei nu mai trebuiau să mănânce carne şi mâncarea ce a cunoscut focul morţii, ci numai mâncarea „vie”, care a fost produsă de focul „vieţii”. Cu privire la carne, Domnul Iisus arată că interdicţia de a o consuma aparţine Tatălui Ceresc şi I-a dat-o lui Moise, odată cu permisiunea de a mânca „vegetale şi seminţele lor, fructele pomilor şi seminţele lor, precum şi laptele animalelor din grija lor, cărora El le-a dat iarba verde a pământului”.
Trebuie constatat din aceste spuse că, în mod foarte misterios, în „Facerea” sau „Geneza” (I, 29) lipseşte permisiunea de a consuma lapte, dar şi aceea cu privire ia interdicţia de a mânca carne!
Cu privire la mâncarea gătită, Domnul Iisus o consideră moartă şi provenind de la Satana, care este domnul suferinţei, al bolilor şi al morţii. Mâncarea „vie” este de la Tatăl Ceresc, Domnul cel Viu, care o dă pentru viaţă.
Marele chimist american, Linus Pauling, arăta în cartea sa Chimie generală, că toate organismele vii ce există pe planetă, de la virus la om, sunt alcătuite din proteine a căror molecule sunt constituite din aminoacizi cu chiralitate (adică cu „înşurubare” în spaţiu) levogiră (adică spre stânga).
Într-o valoroasă lucrare privitoare la cancer, dr. D. Ionescu Pantelimon, spune că toate ţesuturile necrozate (adică moarte) au aminoacizii dextrogiri (adică având „filetele şuruburilor” în spaţiu, invers celor vii, adică spre dreapta). De asemenea dr. Rada (1973), arată că după moartea celulelor, moleculele levogire se transformă în dextrogire. Ducând observaţiile mai departe, am constatat că toate energiile care se manifestă prin unde elicoidale dextrogire (cu excepţia celor generate pentru suportul material al vieţii ca la momentul Creaţiei) sunt malefice, generatoare de suferinţe, boli, distrugere, moarte şi aparţin lui Satana. Ele sunt acelea care măresc vertiginos entropia generală a planetei, ducând-o spre extincţie. Toate sentimentele negative, toate gândurile negative, care se manifestă prin unde elicoidale dextrogire, sunt malefice şi provin de la Satana.
Sentimentele de iubire, sentimentele pozitive, gândurile pozitive, sunt energii care se transmit prin unde elicoidale levogire.
Alimentele vii, fructe şi legume, seminţe, lapte crud, miere, etc., sunt benefice, levogire, antientropice; ele provin de la Divin, de la Tatăl Ceresc şi dau viaţă şi sănătate.
Alimentele vii supuse încălzirii în procesele culinare cunoscute, nu numai că distrug total enzimele exogame (la temperaturi de peste 500 °C) şi cea mai mare parte din vitamine (cele hidrosolubile, practic total), dar, prin procesul bine cunoscut în chimie de „racemizare”, 50% dintre moleculele levogire, vii, trec automat în dextrogire, adică sunt „omorâte”. La această devalorizare, se adaugă faptul, că toate substanţele bioorganice, vii, care sunt total solubile şi miscibile în orice proporţii cu limfa, sângele, etc., devin insolubile şi se stochează în organismele care practică o astfel de nutriţie contrară Legii Sfinte, cu consecinţele de rigoare: blocaje şi ecrane bioenergetice, generatoare de oribile şi grave boli.
S-ar părea că identificarea acestei polarităţi categorice, decisive, benefic/malefic = levogir/dextrogir = viaţă/moarte = Divin/satanic, nu poate conduce la o anumită tendinţă maniheană, care identifică Conducători Divini separaţi al Binelui şi al Răului. În Evanghelia eseniană a păcii nu există un astfel de pericol eretic, deoarece se exprimă clar („Comuniunea cu Tatăl Ceresc” din cartea a treia) că Tată Ceresc este Stăpânul Absolut şi al Luminii şi al Întunericului.
În „Comuniunea cu Îngerul Apei” tot din cartea a treia se exprimă clar următoarele:
„Legea Sfântă (a Tatălui Ceresc) este ca un râu care şerpuieşte prin pădure: toate creaturile se adapă din acesta. El nu se refuză nimănui (subl. Ns.).
Acest pasaj este pur şi simplu extraordinar: el evocă faptul că Satana foloseşte tot energia Tatălui Ceresc, pe care o dextrogirizează, folosind-o în scopurile sale malefice, în calitate de ispititor tolerat, fapt ce se petrece de la căderea îngerilor luciferici.
O confirmare că şi în evangheliile canonice, Dumnezeu este Domnul Vieţii, o găsim în „Evanghelia după Luca” (20, 38): „Iar Dumnezeu nu este al morţilor, ci al viilor, căci toţi trăiesc în El”.
De asemenea, o cercetare atentă a Bibliei cu privire la nutriţie, confirmă că regimul frugivor-crudivor este cel corect şi anume, în afară de „Facerea” (1,29), „Isaia” (1,11–15 şi 19; 7, 14–15; 33, 15–16; 66, 17), „Psalmii” (1, 3; 22, 2; 26, 19; 80, 15), „Daniel” (1, 8–17), „Romani” (14, 2 şi 21) şi „Corintieni” (1, 7–8) – texte citate de dr. Ing. Virginia Faur şi profesor Aurel Simionescu.
Este curios faptul că deşi Edmond Bordeaux Szekely a scris peste 80 de lucrări, dintre care 20 cu referire directă la esenieni, nu apare nicăieri citat în literatura de specialitate referitoare la aceştia, deşi printre lucrările sale a tradus şi cea mai importantă lucrare după părerea mea, în această privinţă. Este vorba de The Essene Code of Life (Codul esenian al vieţii) în care el redă faimoasa discuţie dintre istoricul roman Josephus Flavius şi Banus, esenianul, în timpul iniţierii lui Josephus, în învăţăturile eseniene.
Această precizare este necesară deoarece se remarcă o mare diferenţă între textele referitoare la esenieni date de exemplu de preot Athanase Negoiţă în Manuscrisele eseniene de la Marea Moartă (Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1993) şi Noul Testament şi manuscrisele de la Qumran şi cele ale lui Edmond Bordeaux Szekely.
Alte argumente puternice privitoare la veridicitatea Evangheliei eseniene a păcii sunt următoarele aspecte la care se face referire clară în textul ei: structura integrală, holistică a fiinţei umane, natura Divină a holografiei şi identificarea Luminii Nepătrunse ca sălaş al Divinului, prin spaţiul zerodimensional al Universului.
În „Fragmente din Cartea Eseniană a Domnului Iisus” din cartea a doua în textul intitulat „Cele şapte căi ale păcii”, precum şi în textul cu aceeaşi denumire din cartea a patra, Domnul Iisus explică auditoriului Său, felul cum cele trei părţi ale omului, corpul, inima şi mintea, trebuie să realizeze pacea înşeptită, pentru a se împlini ca Fiu al lui Dumnezeu, prin devenirea intermediară, de Copil (Fiu) al Luminii.
Inima şi mintea se identifică cu sufletul, respectiv spiritul, structura integrală, holistică a fiinţei umane fiind deci cea trinitară: corp, suflet, spirit. Este de altfel, modul cel mai explicit şi corect ai semnificaţiei „creării omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. A contesta o astfel de structură trinitară a fiinţei umane, înseamnă a nega manifestarea Trinitară a Divinului.
Mai mult decât atât, prin incursiunea în lumea supra-sensibilă pe care am reuşit să o facem datorită observaţiilor clarvăzătorilor, suprasenzitivilor, măsurătorilor radiestezice şi altele, expuse de mine în cele două cărţi ale mele menţionate, ştim că structura fiinţei umane are şapte corpuri energetice-informaţionale, sau emoţionale-mentale-spirituale, pe şapte niveluri spaţiale diferite, corespunzând şi aici în mod uimitor, structurii septenare a Arborelui Vieţii, realitate supremă ezoterică, cu cele şapte ramuri ale sale spre cer şi şapte rădăcini, de la care pare să fi plecat în mod concret întreaga magie reală a numărului şapte. Ar fi prea stupid să dea cineva o explicaţie materialist-carteziană a realităţii şeptenare, bazată pe întâmplare şi coincidenţă.
În ceea ce priveşte holografia, este uimitoare explicaţia simplă dată de Domnul Iisus Hristos în capitolul intitulat „Cele şapte căi ale păcii” din cartea a patra:
„În tărâmul Tatălui nostru Ceresc, există multe sălaşuri şi multe sunt lucrurile ascunse pe care încă nu le cunoaşteţi. Adevăr zic vouă, Împărăţia Tatălui nostru Ceresc este vastă, atât de vastă încât nici un om nu-i cunoaşte limitele. Cu toate acestea, întreaga Sa împărăţie poate fi găsită în cea mai mică picătură de rouă de pe o floare de câmp sau în mirosul ierbii proaspăt cosită pe câmpurile de sub soarele verii. Într-adevăr nu există cuvinte pentru a descrie împărăţia Tatălui Ceresc”.
Un fragment din „Cele şapte căi ale păcii” din cartea a doua, prin Cuvântul Domnului Iisus, ne dă un indiciu extraordinar la o problemă care a generat numeroase discuţii, fără finalitate clară, dar provocatoare de dezbinări, privind natura şi Sălaşul Tatălui Ceresc:
„Vreţi să ştiţi mai mult copiii Mei?
Cum să spunem cu buzele noastre
Ceea ce nu poate fi exprimat?
Este întocmai ca o rodie mâncată de un mut,
Cum ar putea el să descrie gustul ei?
Dacă noi spunem că Tatăl Ceresc
Sălăşluieşte în noi,
Atunci ofensăm cerurile;
Dacă spunem că El nu sălăşluieşte în noi,
Este un neadevăr.
Ochiul care scrutează orizontul îndepărtat
Şi al Aceluia care vede inimile oamenilor,
Nu fac decât una.
El nici nu se manifestă,
Nici nu se ascunde.
El nu este revelat,
Nici nerevelat.”
