Acest text, în afara faptului că suplimentar, constituie un argument pentru veridicitatea manuscrisului în discuţie, indicând perioada de şapte ani necesară regenerării tisulare complete a corpurilor celor vindecaţi, care acum deveniseră Fii ai Luminii, indică revenirea la ei a Domnului Iisus după şapte ani de la vindecarea lor, deci cele povestite în manuscris în primele două părţi, s-au petrecut cu şapte ani înainte de perioada „publică” din viaţa Mântuitorului.

Această constatare are o dublă mare importanţă:

— Una, că spulberă toate speculaţiile care s-au făcut cu privire la anii necunoscuţi din viaţa Domnului Iisus şi

— A doua, că precedând perioada publică din Palestina a Domnului Iisus, nu schimbă cu nimic canonul Bisericii Creştine Ortodoxe întemeiat pe Jertfa Răscumpărătoare a Mântuitorului.

Vechimea manuscrisului, dezvăluită prin cele de mai sus, arată că „Evanghelia după Ioan” este, în modul cel mai categoric, cea mai veche (şi nu cea mai nouă cum se acreditează pe argumente superficiale). În felul acesta se confirmă ipoteza evangheliei primitive, expusă, printre altele, de Oscar Cullman în cartea sa, Noul Testament (Bucureşti: Humanitas, 1993), în care se spune că cele trei sinoptice şi-ar avea originea într-o sursă comună de origine aramaică de care nu mai dispunem. De ipoteza evangheliei primitive e legat numele lui Lessing (1775). Eichborn, adoptă şi el aceeaşi soluţie.

Capătă de asemenea consistenţă argumentele autorilor care au arătat că „Evanghelia după Ioan” a fost scrisă mai întâi în aramaică şi apoi tradusă în greacă cum sunt C. F. Burney (1922); Charles C. Terrey (1923); W. F. Albright (1925); M. Black (1954); C. Daniel (Scripta Aramaica Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1980).

În concluzie, nu încape îndoială că manuscrisele pe care Edmond Bordeaux Szekely a efectuat traducerile din aramaică şi ebraică sunt originale. Ele sunt pline de dezvăluiri extraordinare, începând de la rostul real al existenţei omului în această viaţă, de modul de purificare a lui pentru a deveni Copil al Luminii şi apoi Fiu de Dumnezeu. Este înţelesul apropiat pe care l-a exprimat şi regretatul nostru părinte Dumitru Stăniloaie în capitolul final „Despre Îndumnezeire” în cartea sa Spiritualitatea Ortodoxă.

Dar, după cum am arătat, cel mai extraordinar mesaj al Evangheliei Eseniene a Păcii, venind de la Domnul Iisus, este acela al IUBIRII NECONDIŢIONATE, care este prima lege fundamentală a tatălui Ceresc, Legea Sfântă.

Legea Iubirii Necondiţionate ca relaţie între oameni, nu este opţională. Nu este o alegere democratică. Fiind energia levogiră, benefică, cea mai puternică din câte există, ea este singura şansă de reducere urgentă a entropiei planetare, la nivelul de a o face în continuare viabilă.

Oricâte am spune despre Evanghelia eseniană a păcii, ar fi insuficiente şi inadecvate, şi avea dreptate Edmond Bordeaux Szekely când încheia „Prefaţa” la ediţia engleză de la Londra din 1937 astfel:

„Şi adevărul se va mărturisi prin el însuşi”.

Fie ca Lumina Sfântă a Domnului Iisus, care se manifestă în fiecare an la Mormântul Sfânt de la Ierusalim la slujba de Înviere a Arhiereului Creştin Ortodox, Lumina Învierii, să pătrundă în sufletele noastre gonind toate răutăţile şi negativităţile din noi şi dintre noi şi luminându-ne minţile, să ne conformăm IUBIRII NECONDIŢIONATE, care rezolvă toate problemele omenirii şi ale Universului.

Pace vouă!

Radu Ilie Mânecuţă

Ucea de Jos

Cartea întâi

Evanghelia eseniană a păcii

Prefaţă

Se vor împlini în curând două mii de ani de când Fiul Omului a învăţat umanitatea calea, adevărul şi viaţa. El a adus bolnavilor sănătatea, ignoranţilor înţelepciunea, iar celor care erau nefericiţi fericirea. Cuvintele Sale au cucerit jumătate din lume şi au format civilizaţia occidentală. Acest fapt dovedeşte vitalitatea lor eternă, valoarea lor supremă şi incomparabilă.

Această carte nu cuprinde decât o treime din manuscrisul aramaic care se găseşte în arhivele secrete ale Vaticanului şi a manuscrisului în slavona veche păstrat în arhivele regale ale Habsburgilor (acum proprietatea guvernului austriac).

Noi datorăm existenţa acestor două versiuni preoţilor nestorieni care, sub ameninţarea hoardelor lui Ghingis-han, au fost constrânşi să se refugieze din Orient spre Occident aducând cu ei toate scripturile şi icoanele lor.

Textul aramaic datează din secolul al III-lea după Hristos, varianta în slavona veche fiind o versiune literară a acestuia. Arheologia nu este încă capabilă să ne explice cum au călătorit aceste texte din Palestina până în interiorul Asiei, pentru a ajunge în mâinile preoţilor nestorieni.

Nu avem de adăugat nici un comentariu acestui text. El vorbeşte de la sine. Cititorul care va studia paginile următoare cu toată atenţia necesară va simţi în el suflul vieţii eterne şi puternica evidenţă a acestor adevăruri profunde de care umanitatea de astăzi are o nevoie mai urgentă ca oricând.

„Şi adevărul se va mărturisi prin el însuşi.”

Londra, 1937

EDMOND BORDEAUX SZEKELY

Prefaţă

La cea de-a 50-a aniversare a primei ediţii (1978)

Cincizeci de ani s-au scurs de la prima ediţie a Cărţii întâi a Evangheliei eseniene, şi de la crearea International Biogenic Society, dedicată tuturor aplicaţiilor posibile ale învăţământului etern al esenienilor în viaţa noastră de toate zilele din timpul secolului al XX-lea. În cursul celor cincizeci de ani trecuţi, lumea a suferit ravagiile unui război mondial şi se găseşte din nou confruntată cu probleme aparent insurmontabile: poluarea la scară planetară, criza de energie, foamete şi tensiuni crescânde între filosofii şi gândiri politice divergente. Totuşi, cuvintele lui Iisus continuă să semene grăunţele lor de pace şi iubire în această lume tulburată. Din anul 1928 mai mult de zece milioane de persoane au primit mesajul Evangheliei eseniene şi numărul lor este în continuă creştere. Victor Hugo a spus că „nu există putere mai mare decât aceea a unei idei căreia i-a sosit timpul”. Poate că nu este prea târziu pentru ca puterea de transformare a cuvintelor lui Iisus, în puritatea şi amplitudinea lor iniţială, să-şi producă minunile într-o lume care n-a avut niciodată mai multă nevoie de ele.

EDMOND BORDEAUX SZEKELY

Evanghelia eseniană a păcii

Bolnavii şi infirmii veniră în număr mare la Domnul Iisus şi Îi spuseră:

„Dacă Tu cunoşti toate lucrurile, spune-ne nouă pentru ce îndurăm atâtea suferinţe? Pentru ce nu suntem sănătoşi ca ceilalţi oameni? Doamne, vindecă-ne ca şi noi să devenim puternici şi ca să ieşim din mizeria noastră. Mai ştim că Tu ai puterea să vindeci toate bolile. Eliberează-ne de Satana şi de toate relele teribile cu care ne acaparează; Doamne, fie-Ţi milă de noi!”

Şi Domnul Iisus le-a răspuns:

„Fericiţi sunteţi voi ca sunteţi înfometaţi de adevăr, căci Eu vă voi potoli foamea cu pâinea înţelepciunii. Fericiţi sunteţi voi că aţi bătut la uşă, căci Eu vă voi deschide uşa vieţii. Fericiţi sunteţi voi de a voi să scăpaţi de Satana, căci Eu vă voi conduce în împărăţia îngerilor Maicii noastre Pământeşti unde puterea lui Satana nu poate pătrunde!”

Foarte surprinşi ei întrebară:

„Cine este Maica noastră şi care sunt îngerii Săi? Unde se află împărăţia Sa?”

„Maica voastră este în voi şi voi sunteţi în Ea. Ea este Aceea care v-a născut şi care v-a dat viaţă. De la Ea aţi primit corpurile voastre şi Ei i le veţi înapoia într-o zi. Fericiţi veţi fi voi, când o veţi cunoaşte pe Ea şi împărăţia Sa, dacă veţi primi îngerii Maicii voastre şi vă veţi conforma legilor Sale. Adevăr zic vouă, acela care va proceda aşa nu va cunoaşte niciodată boala, căci puterea Maicii noastre este mai presus de orice. Puterea Ei distruge pe Satana şi împărăţia lui, şi Ea domneşte asupra tuturor corpurilor voastre ca şi asupra celor ale tuturor fiinţelor vii.”

„Sângele care curge în noi este născut din sângele Maicii noastre Pământeşti. Sângele Său cade din nori, ţâşneşte din adâncurile pământului, susură în pârâurile munţilor, se scurge abundent în râurile câmpiilor, dormitează în sânul lacurilor şi vuieşte cu putere în mările răscolite de furtuni.”

„Aerul pe care îl respirăm se naşte din respiraţia Maicii noastre Pământeşti. Suflul Său este azurul din înălţimile cerurilor; el suspină pe vârfurile munţilor, freamătă prin frunzele pădurii, se ridică deasupra lanurilor de grâne, se calmează în văile profunde, se mistuie în deşert.”

„Duritatea oaselor noastre provine din oasele Maicii Pământeşti, din roci şi din pietre. Acestea se înfăţişează goale în faţa cerului pe vârfurile munţilor; ele seamănă unor uriaşi aţipiţi pe flancurile costişelor, unor idoli ridicaţi în deşert; se găsesc de asemenea ascunse în interiorul pământului.”

„Gingăşia cărnii noastre provine din carnea Maicii noastre Pământeşti care se colorează în galben şi în roşu când fructele se coc în pomi; Ea ne dă de asemenea hrana care izvorăşte din brazdele câmpurilor.”

„Măruntaiele noastre sunt formate din măruntaiele Maicii noastre Pământeşti; ele sunt ascunse privirii noastre, ca şi adâncimile invizibile ale Terrei”.

„Lumina ochilor noştri şi auzul nostru se nasc din culorile şi sunetele Maicii noastre Pământeşti; ele ne cuprind în întregime precum valurile mării peştii, sau curenţii de aer păsările.” „Adevăr zic vouă, omul este fiul Maicii noastre Pământeşti şi de la Ea îşi primeşte corpul său, în acelaşi mod în care corpul unui copil se naşte din pântecul mamei sale. Adevăr zic vouă, voi sunteţi una cu Maica Pământească, Ea este în voi şi voi sunteţi în Ea. Din Ea v-aţi născut, în Ea trăiţi şi în Ea vă veţi întoarce. De aceea respectaţi legile Sale, pentru că nimeni nu poate trăi mult timp, nici fericit, fără să O respecte pe Ea şi legile Sale. Căci respiraţia voastră este respiraţia Ei, sângele vostru, sângele Ei, oasele voastre, oasele Ei, carnea voastră, carnea Ei, organele voastre interne, organele Ei interne, ochii voştri şi urechile voastre, ochii Săi şi urechile Sale.”

„Adevăr zic vouă, dacă nu respectaţi o singură lege din Legile Sale, veţi deveni prada bolilor voastre nemiloase şi va fi multă suferinţă cu lacrimi şi scrâşnete ale dinţilor. Vă spun că atâta vreme cât nu urmaţi Legile Maicii voastre, nu veţi scăpa morţii. Dar Maica sa, se va ataşa de aceia care I-a respectat Legile. Ea îl va vindeca de toate relele şi el nu va mai cunoaşte boala. Ea îi va da o viaţă lungă, îl va proteja de toate necazurile, îl va feri de atingerea focului, a apei şi de muşcături de şerpi veninoşi. Căci Maica voastră Pământească este Aceea care v-a născut şi Ea este Aceea care vă menţine viaţa în voi. Ea v-a dat corpul vostru şi Ea singură are puterea să vă vindece. Fericit acela care îşi iubeşte Maica şi se odihneşte în pace la sânul Său. Chiar când v-aţi întors de la Ea, Maica voastră vă iubeşte. Şi cât de mult aţi fi iubiţi de Ea dacă aţi reveni la Ea! Adevăr zic vouă, mare este iubirea Sa, mai mare decât cei mai înalţi munţi, mai adâncă decât cele mai adânci mări. Şi aceia care îşi iubesc Maica, nu vor fi niciodată abandonaţi de Ea. După cum găina îşi apără puişorii, leoaica puii, mama nou-născutul, tot aşa Maica Pământească protejează pe Fiul Omului de toate relele şi toate primejdiile.”

„Căci, adevăr zic vouă, numeroase pericole ameninţă pe Fiii Oamenilor. Belzebut, prinţul tuturor demonilor, sursa tuturor relelor, stă la pândă în corpurile tuturor Fiilor Oamenilor. El este moartea, stăpânul tuturor calamităţilor şi îmbracă aparenţe atrăgătoare pentru a ispiti şi seduce pe Fiii Oamenilor. El le promite bogăţii şi putere, palate magnifice, îmbrăcăminte de aur şi argint, o mulţime de servitori; el le promite încă renume şi glorie, concubinaj şi senzualitate, lăcomie şi beţii, viaţă desfrânată, zile de lene şi trândăvie. El îl cunoaşte pe fiecare flatând înclinaţiile sale personale. Şi în ziua în care Fiii Oamenilor au devenit sclavii tuturor acestor vanităţi şi abominaţii, atunci ca plată el îi despuiază de toate bunurile căpătate de la Maica Pământească, pe care Aceasta le-a dăruit lor atât de abundent. El le ia respiraţia lor, sângele lor, oasele lor, carnea lor, organele lor interne, ochii şi urechile lor. Şi respiraţia Fiului Omului devine scurtă şi dureroasă, răsuflarea sa e tot atât de urât mirositoare ca a animalelor impure. Sângele său se îngroaşă şi devine urât mirositor ca apa mlaştinilor, se coagulează şi se înnegreşte, asemănător nopţii morţii. Oasele sale se pietrifică şi devin noduroase. Ele se descompun şi se sfărâmă, ca pietrele care cad de pe o stâncă. Carnea sa se încarcă cu grăsimi şi cu apă, ea se descompune şi putrezeşte şi se acoperă cu cruste şi abcese dezgustătoare. Organele sale interne se umplu cu murdării abominabile, cu scurgeri împuţite de puroi, în care viermi mârşavi îşi stabilesc reşedinţa. Vederea sa scade, până ce în final, noaptea profundă se instalează în ochii săi; urechile sale nu mai aud, până ce domneşte liniştea mormântului. În acest mod, la sfârşitul vieţii, prin propriile sale greşeli, deoarece nu a ştiut sa respecte Legile Maicii sale şi pentru că a acumulat greşeală după greşeală, Fiul Omului îşi pierde viaţa. Toate darurile Maicii sale Pământeşti îi sunt luate: respiraţie, sânge, oase, carne, păr, organe interne, ochi şi urechi şi, în ultimul rând, viaţa, cu care Maica Pământească i-a încununat corpul.”

„Dar dacă Fiul Omului căzut în greşeală îşi regretă păcatele sale şi le dezleagă, dacă el revine către Maica sa Pământească, dacă, respectând Legile Sale, el se eliberează din ghearele lui Satana rezistând ispitelor sale, atunci Maica sa Pământească îl va primi din nou la sânul Său. Ea îşi va revărsa iubirea Sa către Fiul regăsit şi îşi va trimite îngerii Săi pentru a-l servi. Adevăr zic vouă, de îndată ce Fiul Omului rezistă lui Satana care sălăşluieşte în el şi încetează să-l asculte, chiar în acea clipă, îngerii Maicii Pământeşti sunt gata să-l servească cu toată puterea lor şi să-l elibereze din ghearele Satanei.”

„Căci nici un om nu poate sluji la doi stăpâni. Sau îl serveşte pe Belzebut şi diavolii săi, sau serveşte pe Maica sa Pământească şi îngerii Săi. Sau el serveşte moartea, sau el serveşte viaţa. Adevăr zic vouă, fericiţi cei care urmează Legile vieţii şi nu rătăcesc pe căile morţii. În ei forţele vieţii cresc puternice şi ei scapă chinurilor morţii.”

Toţi aceia care erau în jurul Domnului Iisus ascultară aceste cuvinte cu uimire, căci ele erau pline de forţă şi îi învăţau într-un mod cu totul nou decât o făcuseră preoţii şi scribii.

Soarele asfinţise şi totuşi ei nu se înapoiaseră la ei acasă. Aşezându-se în jurul Domnului Îl întrebară: