"Unleash your creativity and unlock your potential with MsgBrains.Com - the innovative platform for nurturing your intellect." » Romanian Books » 🦠💀 Apocalipsa - Stephen King

Add to favorite 🦠💀 Apocalipsa - Stephen King

Select the language in which you want the text you are reading to be translated, then select the words you don't know with the cursor to get the translation above the selected word!




Go to page:
Text Size:

- O, Nadine, şopti, aplecându-se s-o sărute.

Ea-şi întoarse puţin capul, privind focul rece al stelelor, iar sărutul o prinse nu pe buze, ci în golul de sub falcă. Nu se lăsă păcălit. Nadine simţi pe pielea ei curba zâmbetului său batjocoritor.

Mă revoltă, se gândi.

Dar scârba ei era doar un înveliş solzos acoperind ceva şi mai rău - o dorinţă străveche şi ascunsă, ca un coş copt de mult, dar care îşi scoate de-abia acum capul, gata să scuipe fluidul din el cu zgomot, dulceaţa de mult închegată în el. Mâinile bărbatului, alunecându-i pe spate, i se păreau mai fierbinţi decât arsura soarelui. Se lipi de el şi, deodată, şaua subţire dintre picioarele ei îi păru mai plină, mai grea, mai moale, mai conştientă de sine. Cusătura pantalonilor ei o irita într-un mod delicat obscen care o împingea să se scarpine, să scape odată pentru totdeauna de mâncărime.

- Spune-mi un lucru, îl rugă ea.

- Orice.

- Ai spus "aşa cum mi s-a promis". Cine m-a promis pe mine ţie? Şi de ce eu? Şi cum te numeşti? Nici măcar asta nu ştiu. Te cunosc de când mă ştiu, dar numele tău încă nu l-am aflat.

- Poţi să-mi spui Richard. Ăsta e numele meu adevărat. Aşa să-mi spui.

- Ăsta-i numele tău adevărat? Richard? întrebă ea plină de îndoieli, iar el chicoti la încheietura gâtului, făcând-o să se înfioare de silă şi de dorinţă. Şi cine m-a promis?

- Nadine, am uitat. Haide.

Se lăsă să alunece de pe capota maşinii, strângând-o în continuare de mâini, iar ea fu la un pas să se smulgă din strânsoarea lui şi s-o rupă la fugă... dar la ce bun? Ar fi urmărit-o, ar fi prins-o şi ar fi violat-o.

- Luna, spuse el, e lună plină. La fel ca mine.

Îi conduse mâna până pe materialul neted şi tocit al jeanşilor de sub pântece, unde mâna ei întâlni un lucru teribil, pulsând cu o viaţă proprie, sub răceala fermoarului.

- Nu, murmură ea.

Încercă să-şi elibereze mâna, gândindu-se cât de departe era această noapte de cealaltă, în care se aflase sub influenţa nebuniei şi a lunii, cât de îngrozitor de departe. Ajunsese acum la celălalt capăt al curcubeului timpului.

Îi ţinea mâna lipită de el.

- Haide să plecăm în deşert şi să fii soţia mea, îi propuse el.

- Nu!

- Este prea târziu să mai spui nu, draga mea.

Porniră împreună. Ajunseră în dreptul unui aşternut strâns, lângă oasele înnegrite ale unui foc de tabără, sub oasele de argint ale lunii.

O făcu să se întindă la pământ.

- Prea bine, spuse el, gâfâind. Prea bine, atunci.

Degetele lui desfăcură catarama centurii, apoi nasturele şi fermoarul .

Ea văzu atunci ce o aşteaptă şi începu să ţipe.

La auzul sunetului strident, Omul Întunecat rânji obscen în noapte, sub lumina buhăită şi brânzoasă a lunii.

Nadine scotea ţipăt după ţipăt, încercând să se târască tot mai departe, dar el reuşi s-o prindă. Atunci ea îşi strânse picioarele cu toată forţa, şi când una din mâinile lui lipsite de identitate i se insinuă între pulpe îndepărtându-le cu uşurinţa cu care desparţi apele, ea se gândi: Mă voi uita în sus... mă voi uita la lună... n-am să simt nimic şi se va termina... se va termina... nu voi simţi nimic...

Dar când răceala lui de moarte o pătrunse, urletul ţâşni din ea cu putere şi se zbătu, dar era o luptă zadarnică. Bărbatul îşi croi drum în trupul său cu o forţă brutală, invadând-o şi distrugând tot ce-i stătea în cale; sângele rece i se scurse pe coapse şi simţi că pătrunsese în ea până la uter; focul rece şi argintiu al lunii îi venea în ochi, iar când el ajunse la orgasm focul era ca fierul topit, ca fonta topită, ca alama topită şi ajunse şi ea la clipa de extaz, cunoscu o plăcere incredibilă, teamă şi groază, trecu prin porţile de fontă şi de alamă în tărâmul deşert al nebuniei, alungată, suflată prin ele ca o frunză, de mugetul hohotelor lui de râs; urmări cum i se topesc trăsăturile feţei, iar acum deasupra ei apăruse, la foarte mică distanţă, faţa păroasă a unui demon cu lămpi galbene şi strălucitoare în locul ochilor, ferestre dincolo de care se ghicea iadul, cu toate acestea în ele mai licărea şi acum acea sinistră voie bună; ochi ce pândiseră uliţele strâmbe ale celor o mie de oraşe tenebroase ale nopţii; ochii se căscau, luceau, pentru ca apoi să capete un aer idiot. O luă de la capăt... şi încă o dată... şi încă o dată. Ai fi zis că nu se va termina niciodată. Rece. Era rece ca moartea. Şi bătrân. Mai bătrân decât omenirea, mai bătrân decât pământul. O umplea iar şi iar cu râsul lui dement, plin de duhurile nopţii. Pământ. Lumină. O dată. Şi încă o dată. Pentru ca ultimul ei strigăt să fie luat de vântul deşertului şi dus în cele mai tainice unghere ale nopţii, acolo unde o mie de arme îşi aşteptau noul proprietar să vină şi să le revendice. Cap păros de demon, cu limba atârnând, despicată în două. Respiraţia lui moartă cădea asupra feţei. Se afla pe tărâmul nebuniei. Porţile din fier se închiseseră. Luna!...

Luna stătea să apună.

Flagg mai prinsese un iepure, apucase micuţul animal tremurând cu mâinile goale şi-i frânsese gâtul. Aprinsese un foc nou peste oasele celui vechi şi acum iepurele se frigea, răspândind valuri de arome. Nu mai apăruseră lupii. În seara asta rămăseseră la distanţă - după cum se şi cuvenea. În definitiv, era noaptea cununiei lui, iar fiinţa ameţită şi apatică care zăcea de cealaltă parte a focului era chiar sfioasa lui mireasă.

Se aplecă deasupra ei şi-i ridică mâna din poală. Când îi dădu drumul, mâna rămase inertă, la gura femeii. Cercetă fenomenul câteva clipe, apoi îi luă mâna şi i-o puse la loc, în poală. Ajunse acolo, degetele începură să i se mişte apatic, ca nişte şerpi pe moarte. Apropie două degete de ochii ei, dar Nadine nu clipi. Continua să privească în gol.

Era sincer mirat.

Oare ce-i făcuse?

Nu reuşea să-şi aducă aminte.

Şi nici nu avea vreo importanţă. Chiar dacă era în stare de prostraţie, ce conta? Era un incubator perfect. Avea să-i poarte fiul în pântece, să-l nască, iar după ce-şi îndeplinea datoria, putea să moară. De fapt, asta fusese menirea ei.

Iepurele era fript. Îl rupse în două. Fragmentă partea ei în bucăţi mici, aşa cum pregăteşti mâncarea pentru copii. Începu s-o hrănească, întinzându-i, rând pe rând, câte-o bucăţică. Pe jumătate mestecate, câteva bucăţele îi căzură din gură, dar mancă aproape totul. Dacă rămânea în starea asta, va avea nevoie de o supraveghetoare. Jenny Engstrom, poate.

- Foarte bine, draga mea, îi spuse el blând.

Ea continua să se uite, indiferentă, la lună. Flagg îi zâmbi liniştit şi începu cina festivă.

Amorul îi făcea întotdeauna foame.

Se trezi spre sfârşitul nopţii şi se ridică în aşternut, tulburat şi speriat... speriat în felul instinctiv şi inconştient în care se sperie un animal de pradă care simte că şi el la rândul său poate să fie vânat.

Oare fusese un vis? O viziune?...

Are sens

Copyright 2023-2059 MsgBrains.Com