Pe chipul lui Flagg apăru mulţumirea şi începu să dea din cap.
- Da; spuse el, dar fără să i se adreseze lui Lloyd. Da, de asta nu puteam să văd...
Se întrerupse şi se duse la telefon. Peste câteva clipe discuta cu Barry.
- Elicopterele. Îl pui pe Carl într-unul şi pe Bill Jamieson în celălalt. Contact radio permanent. Trimite şaizeci - nu, o sută de oameni. Închide toate drumurile care ies prin estul şi sudul Nevadei. Îngrijeşte-te ca să primească descrierea acestui Cullen. Iar eu vreau să primesc rapoarte din oră în oră.
Puse receptorul la loc şi-şi frecă mâinile, fericit.
- Punem mâna pe el. Mi-ar fi plăcut doar să-i trimitem capul prietenului său, Andros. Dar Andros e mort. Nu-i aşa, Nadine?
Nadine îi răspunse cu o privire goală.
- Elicopterele nu vor mai fi de prea mare folos în seara asta, spuse Lloyd. În trei ore se lasă întunericul.
- Nu te agita, bătrâne, îl sfătui Omul Întunecat cu veselie. Mâine avem destul timp pentru elicoptere. Nu este departe. Nu, nu poate fi departe.
Lloyd frământa nervos carnetul de note cu spirală în toate direcţiile, preferând să fie în oricare alt loc decât aici. Flagg era acum în bună dispoziţie, dar probabil avea să şi-o piardă după ce afla ştirile în legătură cu Trash.
- Mai este un lucru, spuse el fără tragere de inimă. Este vorba de Trashcan Man.
Se întrebă dacă şi de data asta avea să se dezlănţuie o criză de furie, cum fusese aceea căreia îi căzuseră victimă bibelourile din jad.
- Dragul de Trashy. A plecat într-o nouă călătorie de-a lui de prospecţiuni?
- Nu ştiu unde se află. Dar a făcut o mică şmecherie la Indian Springs, înainte de a porni iarăşi la drum.
Relată povestea pe care o auzise de la Carl, cu două zile în urmă. Faţa lui Flagg se întunecă aflând de rana mortală a lui Freddyt Campanari, dar când Lloyd îşi încheie relatarea, se înseninase din nou. În loc să facă o nouă criză, Flagg făcu un semn nerăbdător din mână.
- Foarte bine. Când se întoarce, vreau să fie ucis. Dar repede şi cu milă. N-aş vrea să sufere. Sperasem că s-ar putea... să ţină mai mult. Probabil că tu nu înţelegi asta, Lloyd, dar eu am simţit o anume... înrudire cu băiatul ăsta. Am crezut că aş putea să mă folosesc de el - ceea ce am şi făcut - dar n-am fost niciodată absolut sigur. Chiar şi un maestru în sculptură se poate trezi că i s-a răsucit cuţitul în mână, dacă este defect. N-am dreptate, Lloyd?
Lloyd, care habar n-avea de sculptori şi de cuţitele acestora (după el, nu foloseau decât ciocanul şi dalta), făcu un semn îndatoritor din cap:
- Desigur.
- Şi ne-a făcut şi marele serviciu de a pregăti rachetele Shrike. El a fost, nu mă înşel?
- Ba nu. Chiar el.
- Se va întoarce. Spune-i lui Barry că Trash... că trebuie să punem capăt nefericirii lui. Fără dureri, pe cât posibil. În momentul de faţă mă preocupă mult mai mult băiatul acela înapoiat mintal de la est. Aş putea să-l las să plece, dar e vorba de un principiu. Poate că reuşim să rezolvăm totul înainte de căderea întunericului. Tu ce părere ai, draga mea?
Se lăsase pe vine, lângă Nadine. Îi atinse obrazul, iar ea se trase, ca şi cum ar fi atins-o cu un fier înroşit în foc. Flagg rânji şi o atinse încă o dată. De astă dată ea se supuse, cutremurându-se.
- Luna, exclamă Flagg încântat şi sări în picioare. Dacă elicopterele nu-l găsesc înainte de lăsarea întunericului, în seara asta e lună plină. Păi, aş pune pariu că la ora asta pedalează chiar pe mijlocul lui 1-15, la lumina zilei. Aşteptându-se ca Dumnezeul bătrânei să vegheze asupra lui. Dar şi ea a murit, nu-i aşa, draga mea? Flagg râse din toată inima, cu hohotele unui copil fericit. Şi presupun că la fel i s-a întâmplat şi Dumnezeului ei. Totul se va termina cu bine. Iar Randy Flagg va fi tătic.
O atinse din nou pe obraz. Femeia gemu ca un animal rănit. Lloyd îşi linse buzele uscate.
- O iau din loc, cu voia ta.
- Bine, Lloyd, foarte bine. Omul Întunecat nu se întoarse spre el; privea răpit obrazul Nadinei. Totul merge bine. Cât se poate de bine.
Lloyd ieşi la iuţeală, aproape în fugă. Dar ajuns în lift nu se mai stăpâni; apăsă pe butonul STOP PERICOL şi se lăsă în voia crizei de isterie. Râse şi plânse vreme de vreo cinci minute. După ce trecu furtuna, se simţi ceva mai bine.
Nu se prăbuşeşte, îşi spuse el. Au apărut câteva mici probleme, dar este în stare să le stăpânească. Jocul se va încheia probabil înainte de 1 octombrie, dar cu siguranţă înainte de 15. Totul merge în plin, după cum zicea şi el, şi nu contează că a fost la un pas să mă omoare... nu contează că se poartă mai straniu ca niciodată...
Peste cincisprezece minute, Lloyd primi telefon de la Stan Bailey, aflat la Indian Springs. Stan era într-o stare vecină cu nebunia, oscilând între furia la adresa lui Trash şi teama de Omul întunecat.
Carl Hough şi cu Bill Jamieson decolaseră de la Springs la ora 6.02 p.m., pentru a îndeplini o misiune de recunoaştere la est de Vegas. Unul dintre ceilalţi piloţi cursanţi, Cliff Benson, mergea alături de Carl, ca observator.
La ora 6.12 p.m., ambele elicoptere explodaseră în aer. Indiferent cât de şocat fusese, Stan trimisese totuşi cinci oameni la hangarul 9, unde mai erau două hidroelicoptere şi trei elicoptere mari Baby Huey. Descoperiră încărcături explozibile fixate pe toate cele cinci aparate şi capse de detonare prinse de nişte simple ceasuri de bucătărie. Detonatoarele nu erau de acelaşi tip cu cele pe care Trash le montase pe camioanele cisternă, dar diferenţele nu contau. Nu mai rămânea loc de îndoială.
- Trashcan Man le-a pus, spuse Stan. L-a lovit amocul. Numai Isus Cristos ştie unde a mai pus capcane explozive prin jur.
- Verifică peste tot, îi spuse Lloyd. Inima îi bătea repede şi neregulat, de frică. Adrenalina îi fierbea în trup, iar ochii păreau să-i iasă din cap. Verifică totul! Îi aduni absolut pe toţi oamenii şi scotociţi baza aia afurisită de la un capăt la celălalt. M-ai înţeles, Stan?
- La ce bun?
- La ce bun? urlă Lloyd. Trebuie să-ţi fac un desen, tâmpitule? Ce-o să zică cel mare dacă toată baza...
- Toţi piloţii noştri sunt morţi, spuse Stan cu blândeţe. N-ai înţeles, Lloyd? Până şi Cliff, care nu era prea bun. Mai avem şase tipi care însă sunt incapabili să ţină manşa singuri şi nici măcar un instructor. Ce să mai facem cu aparatele alea, Lloyd?
Întrerupse legătura, lăsându-l pe Lloyd ca trăsnit.
În aceeaşi seară, Tom Cullen se trezi imediat după 9.30, însetat şi înţepenit. Luă o gură de apă din bidon, se strecură de sub cele două stânci şi se uită la cerul întunecat. Luna trona deasupra, misterioasă şi calmă. Era timpul să pornească. Dar trebuia să fie precaut, Doamne, da.
Pentru că acum se aflau pe urmele lui.
Avusese un vis. Nick îi vorbise, ceea ce era straniu, pentru că Nick nu putea să vorbească. Pentru că era surdomut. Trebuia să scrie totul, iar Tom habar n-avea să citească. Dar visele erau nişte lucruri mai ciudate, în care se putea întâmpla orice, aşa cum în visul lui Tom Nick îi vorbise.
