Ajunşi acasă, Stu spuse:
- Ia-l şi pe Kojak înăuntru şi aprinde focul. Eu mai am ceva de făcut.
- Ce anume, Stu?
- E surpriză, spuse Stu.
- Surpriză? Şi eu n-o să aflu?
- Ba da.
- Când? întrebă Tom cu ochi scânteietori.
- Peste vreo două zile.
- Tom Cullen nu poate aştepta două zile o surpriză, Doamne, nu.
- Tom Cullăn n-o să aibă de ales, îi zâmbi Stu. Mă întorc într-o oră. Să fii gata de drum.
- Păi... bine.
Trecu mai bine de o oră şi jumătate până ce Stu găsi ce dorea. Tom îl bătu la cap să-i spună despre ce surpriză era vorba încă o oră sau două. Stu însă rămase mut şi, până la culcare, Tom uitase totul.
Culcat fiecare în patul lui, în întuneric, Stu spuse:
- Pun pariu că acum regreţi c-am plecat din Grand Junction, este?
- Doamne, nu, îi răspunse Tom pe jumătate adormit. Vreau să ajung la căsuţa mea cât mai repede. Sper să nu mai ieşim din drum şi să cădem în zăpadă. Tom Cullen a fost la un pas să moară sufocat!
- Va trebui să mergem mai încet şi mai atent, îi replică Stu, fără să mai aducă vorba despre ce-i ameninţa dacă se întâmpla din nou... şi nu mai reuşeau să nimerească la fel de uşor într-un adăpost.
- Când crezi că vom ajunge, Stu?
- Mai avem mult, bătrâne. Dar vom ajunge. Şi acum cred c-am face bine să dormim, ce părere ai?
- Ai dreptate.
În noaptea aceea visă că Frannic şi cumplitul ei copil-lup muriseră la naştere. Îl auzi pe George Richardson spunând, de la mare distanţă: Din cauza gripei. Din cauza gripei, nu se mai nasc copii. Graviditatea înseamnă moarte, din cauza gripei. Un pui în fiecare oală şi un lup în fiecare uter. Din cauza gripei. Suntem terminaţi. Omenirea e terminată. Din cauza gripei.
De undeva, din apropiere - şi tot mai aproape - veni, ca urletul unui lup, râsul Omului Întunecat.
În Ajunul Crăciunului porniră într-o etapă de drum susţinut, care avea să dureze până aproape de Anul Nou. Din cauza frigului, suprafaţa zăpezii îngheţase şi făcuse crustă. Vântul sufla, stârnind şi învârtejind nori din cristale de gheaţă, adunându-le în dune ca spicele, pe care snowmobilul John Deere le străbătea cu uşurinţă. Purtau ochelari de soare, ca să se protejeze de albul strălucitor.
În seara de Ajun poposiră, pe crusta de gheaţă, la treizeci şi şase de kilometri est de Avon, nu departe de Silverthorne. Se aflau acum chiar în pragul lui Loveland Pass, în timp ce Eisenhower Tunnel, închis sub zăpadă ca un mormânt, rămăsese undeva dedesubtul şi la estul lor. Aşteptând încălzirea cinei, Stu descoperi un lucru vrednic de mirare. Jucându-se alene cu o secure, izbind în crusta îngheţată şi apoi măturând cu mâna praful alb de dedesubt, constatase că la o adâncime de nici un braţ sub locul în care stăteau ei se afla o suprafaţă de metal albastru. Vroi să-i atragă atenţia şi lui Tom asupra descoperirii sale, apoi se răzgândi. Gândul că stăteau la mai puţin de un metru deasupra unui blocaj de circulaţie, la mai puţin de un metru deasupra a Dumnezeu ştie câte trupuri moarte, nu era prea liniştitor.
Când Tom se deşteptă în dimineaţa de 25, la 6.45, îl găsi pe Stu pregătind micul dejun, ceea ce era oarecum ciudat: Tom se scula întotdeauna înaintea lui Stu. Deasupra focului atârna o oală cu supă de legume marca Campbell, care tocmai dădea în fiert. Kojak o urmărea cu mare entuziasm.
- 'Neaţa, Stu, îl salută Tom, trăgându-şi fermoarul la jachetă şi ieşind târâş din sacul de dormit şi jumătatea lui de cort.
Îi venea să facă pipi, ceva teribil.
- 'Neaţa, îi răspunse Stu. Şi un Crăciun fericit!
- Crăciun? Tom se holbă la el şi uită de pipi. Crăciun? repetă el.
- E dimineaţa de Crăciun. Se uită puţin în stânga lui Tom. Mai mult de-atât n-am fost în stare.
În crusta de gheaţă stătea înfipt un vârf de molid, înalt de vreun metru. Fusese decorat cu un pachet de ţurţuri de argint, descoperiţi în depozitul magazinului Five-and-Ten din Avon.
- Un pom de Crăciun, şopti Tom, copleşit. Şi cadouri. Acolo sunt cadouri, nu-i aşa, Stu?
În zăpada de sub pom se aflau trei pachete, toate împachetate în hârtie de mătase albastru-deschis, cu model de clopoţei de nuntă, din argint - la Five-and-Ten nu exista nici un fel de hârtie de împachetat pentru Crăciun, nici măcar în depozitul din spate.
- Sunt şi cadouri, desigur, spuse Stu. Pentru tine. De la Moş Crăciun, presupun.
Tom îi aruncă o privire indignată.
- Tom Cullen ştie că Moş Crăciun nu există! Doamne, nu! Sunt de la tine! Începu să se arate abătut. Iar eu nu ţi-am pregătit nimic! Am uitat... n-am ştiut că este Crăciun... sunt un prost! Un prost!
Îşi strânse mâna pumn şi se izbi în mijlocul frunţii. Era la un pas de lacrimi.
Stu se lăsă pe vine, lângă Tom:
- Tu mi-ai dat cadoul de Crăciun mai devreme.
- Nu, nu ţi-am dat. Am uitat. Tom Cullen nu-i decât un tont. Doamne, da, un tont.
- Dar să ştii că am primit un cadou de la tine. Cel mai grozav dintre toate. Sunt încă în viaţă. Dacă nu erai tu, aş fi fost mort.
