- Drumul, spuse Tom, iar Stu ieşi repede în faţă, ca să vadă cu ochii lui.
După o lungă pauză, Stu exclamă fericit:
- Bată-mă să mă bată!
Se aflau pe un munte de zăpadă, înalt de aproape trei metri. Zăpada acoperită cu crustă de gheaţă cobora abrupt spre drumul curăţat, iar în dreapta era un semn purtând mesajul simplu: HOTARUL ORAŞULUI BOULDER.
Stu izbucni în râs. Se lăsă în zăpadă şi hohoti din toată inima, cu faţa ridicată spre cer, ignorând expresia stupefiată a lui Tom. Într-un târziu, zise:
- Au curăţat cu plugul pe străzi. Vezi? Am izbândit, Tom! Am izbândit! Kojak! Vino aici!
Stu risipi restul de Dog Yummies în vârful movilei de zăpadă, iar Kojak le înfulecă, în timp ce Stu fuma şi Tom privea şoseaua ce apăruse ca un miraj, după atâţia kilometri de drum greu de distins, sub stratul de zăpadă.
- Suntem din nou la Boulder, murmură Tom înectişor. Am ajuns cu adevărat. HÎ-O-TÎ-A-RÎ-U-LÎ O-RÎ-A-ŞÎ-U-LÎ-U-I, adică Boulder, Doamne, da.
Stu îl bătu pe umăr şi-şi aruncă ţigara.
- Haide, Tommy. Să mergem acasă.
Pe la 4, începu să ningă din nou. La ora 6 se lăsase întunericul, iar asfaltul pe care păşeau căpătase o paloare fantomatică. Stu şchiopăta acum foarte rău, aproape se împleticea. Tom îl întrebă o dată dacă n-ar vrea să se odihnească, dar Stu clătină din cap.
Pe la 8, ninsoarea se înteţise şi cădea în rafale. O dată sau de două ori pierdură direcţia şi se treziră printre nămeţii de la marginea drumului. Suprafaţa lui devenise alunecoasă. Tom căzu de două ori şi apoi, pe la 8.15, Stu căzu pe piciorul bolnav. Îşi încleştă dinţii ca să nu geamă. Tom veni în grabă şi-l ajută să se ridice.
- E-n regulă, îi spuse Stu, reuşind să se ridice în picioare.
Peste alte douăzeci de minute, din întuneric se auzi o voce tânără, al cărei tremur trăda nervozitatea: încremeniră în locul unde se aflau.
- Ci-cine-i ac-colo?
Kojak prinse să mârâie şi blana i se zbârli. Lui Tom i se tăie respiraţia. Stu auzi un zgomot greu de distins peste şuieratul vântului, dar care îi provocă un fior de spaimă: ţăcănitul închizătorului unei puşti.
Santinele. Au postat santinele. Ar fi chiar culmea să batem tot drumul până aici, ca să fim împuşcaţi în faţă la Table Messa Shopping Ccnter. Chiar culmea. Chestia asta i-ar plăcea până şi lui Randall Flagg.
- Stu Redman! urlă el în beznă. Sunt Stu Redman! înghiţi cu greutate. Dar acolo cine-i?
Ce prostie. Doar nu-ţi închipui că-l cunoşti...
Şi totuşi, vocea suna cu adevărat familiar.
- Stu? Stu Redman ?
- Tom Cullen e cu mine... pentru numele lui Dumnezeu, nu trageţi!
- Nu cumva-i o şmecherie?
Omul părea să chibzuiască.
- Nu-i nici o şmecherie! Tom, spune şi tu ceva.
- Salut, băieţi, se conformă Tom.
Urmă o pauză. Crivăţul stârnea trâmbe de zăpadă înjurai lor. Santinela (da, vocea suna, într-adevăr, familiar) strigă apoi:
- Stu avea pe peretele din vechiul lui apartament un tablou. Ce tablou?
Creierul lui Stu începu să gândească frenetic, bruiat de zgomotul închizătorului, care-i răsuna obsesiv în urechi. Doamne, eu stau aici, în viscol, şi-mi storc mintea să-mi amintesc ce tablou era pe perete... În vechiul apartament, s-a exprimat. Probabil că Fran s-a mutat cu Lucy. Lucy făcea haz de tabloul acela, zicea că John Wayne îi pândeşte pe indieni dintr-un loc unde nu ai cum să-l vezi...
- Frederic Remington! ţipă el cât îl ţineau plămânii. Se cheamă Poteca războiului!
- Stu! se auzi un urlet dinspre santinele. O formă întunecată se desprinse dintre nămeţi şi porni în fugă spre ei, alunecând şi poticnindu-se. Nu-mi vine să-mi cred ochilor...
Se opri înaintea lor şi Stu îl recunoscu: era Billy Gehringer, care provocase astă-vară atâta zarvă, din cauza iubirii lui turbate pentru maşinile sport.
- Stu! Tom! Şi Kojak, pe Dumnezeul meu! Unde sunt Glen Bateman şi Larry? Dar Ralph?
Stu clătină încet din cap.
- Nu ştiu. Trebuie să intrăm la adăpost, Billy. Am îngheţat.
- Sigur că da, supermagazinul e chiar lângă noi. Am să-i chem pe Norm Kellogg... Harry Dunbarton... Dick Ellis... pe naiba, o să scol tot oraşul! E nemaipomenit! Nu-mi vine să cred!
- Billy...
Omul se întoarse, iar Stu se apropie şchiopătând.
- Billy, Fran trebuia să nască...
Billy rămase o vreme tăcut, apoi şopti:
