- Fir-ar al naibii, de asta uitasem.
- A născut?
- George. George Richardson îţi poate spune, Stu. Sau Dan Lathrop. El este noul nostru doctor, a venit cam la patru săptămâni după plecarea voastră, înainte era medic orelist, dar e foarte b...
Stu îl prinse pe Billy şi-l scutură aspru, oprind vorbăria lui fără şir.
- Ce s-a-ntâmplat? întrebă Tom. Nu cumva a păţit Frannie ceva?
- Vorbeşte, Billy, îl îndemnă Stu. Te rog.
- Fran e bine. Va fi bine.
- Aşa ai auzit?
- Nu, am văzut-o. Eu şi cu Tony Donahue am luat nişte flori din seră şi ne-am dus împreună. Sera a făcut-o Tony, acolo cultivă de toate, nu numai flori. Singurul motiv pentru care se mai află la spital e că a avut, cum îi zice, naştere romană...
- A făcut cezariană?
- Da, aşa, copilul a ieşit invers, de-asta a fost nevoie de operaţie. Nici o treabă. Am fost s-o vizităm la trei zile după naştere, pe 7 ianuarie, adică acum două zile. I-am adus nişte trandafiri. Ne-am făcut socoteala că nu-i strică o mică bucurie, pentru că...
- Copilul a murit? întrebă Stu sec.
- Nu e mort, spuse Billy, apoi adăugă, cu mare greutate: Nu încă.
Stu se simţi deodată purtat departe, plutind prin hăuri fără sfârşit. Auzi râsete... şi urletul lupilor...
Billy se grăbi să continue, cu groază prost disimulată:
- Are gripă. E bolnav de Captain Trip. Vine sfârşitul tuturor, aşa vorbeşte lumea. Frannie l-a născut pe 4, e băiat, avea trei kilograme o sută, şi la început a fost bine şi cred că s-a îmbătat toată suflarea din Zonă, Dick Ellis a zis că parc-ar fi Ziua Victoriei în Europa şi Ziua Victoriei în Japonia puse una peste alta, după care, pe 6, s-a... s-a îmbolnăvit. Asta-i, bătrâne, zise Billy, iar vocea începu să i se îngroaşe şi să se poticnească. S-a îmbolnăvit, fir-ar al naibii să fie, am luat-o de la început, sunt atât de amărât, Stu...
Stu îi prinse umărul lui Billy şi-l trase mai aproape.
- La început, toată lumea zicea că o să-i fie bine, că poate nu-i decât o gripă obişnuită... sau bronşită... sau anghina difterică... dar doctorii au zis că nou-născuţii nu fac aproape niciodată asemenea boli. E un soi de imunitate naturală a copiilor foarte mici. Pe urmă, George şi cu Dan... au văzut atâta Super-gripă acum un an...
- Încât e greu de crezut că ar greşi diagnosticul, continuă Stu în locul lui.
- Mda, şopti Billy. Ai înţeles.
- Ce nenorocire, mormăi Stu.
Îi dădu drumul lui Billy şi porni şchiopătând.
- Stu, unde te duci?
- La spital. Vreau s-o văd pe Fran.
CAPITOLUL 76
FRAN ZĂCEA ÎN PAT, cu veioza aprinsă. Sub lumina ei puternică, în partea stângă a cearşafului alb şi curat ce o acoperea, stătea, deschisă, o carte a Agathei Christie. Frannie era trează, dar încet-încet, simţea cum alunecă în starea aceea specială în care amintirile capătă o claritate magică şi încep să se prefacă în vise. Trebuia să-şi îngroape tatăl. Ce urma nu mai avea nici o importanţă, dar era hotărâtă să-şi adune toate puterile ca să îndeplinească această treabă. Un gest de iubire. După aceea, putea să-şi taie o bucată de plăcintă cu zmeură. Avea să fie mare, bine însiropată şi foarte, foarte amară.
Marcy intrase la ea cu o jumătate de oră în urmă, ca să vadă ce face, iar Fran o întrebase:
- Peter a murit?
Chiar din clipa când pronunţase cuvintele, timpul păru să se dilate astfel încât nu mai era sigură dacă se referea la Peter copilul sau la bunicul copilului, care murise de mult.
- Şşş, e bine, îi răspunsese Marcy.
Dar Frannie citise răspunsul adevărat în ochii ei. Copilul pe care-l concepuse cu Jess Rider se stingea undeva, în spatele a patru pereţi din sticlă. Poate copilul lui Lucy să aibă mai mult noroc; ambii părinţi fuseseră imuni la Captain Trips. Locuitorii din Free Zone îşi luaseră orice speranţă de la Peter al ei, investindu-şi-o de acum în femeile care rămăseseră însărcinate după 1 iulie, anul trecut. Brutal, dar altfel absolut de înţeles.
Mintea ei porni în derivă la mică altitudine de-a lungul graniţelor somnului, scrutându-şi trecutul şi inima. Se gândi la salonul mamei ei, unde anotimpurile încremeniseră într-un ev sterp. Se gândi la ochii lui Stu, la clipa când îl văzuse pentru prima oară pe fiul ei, Peter Goldsmith-Rcdman. Visă că Stu se afla alături de ea, în cameră.
- Fran?
Nimic nu ieşise aşa cum s-ar fi cuvenit. Toate speranţele se dovediseră deşarte, false, ca şi animalele acelea audioanima-tronice de la Disney World, o grămadă de roţi dinţate, o şmecherie, un răsărit fals, o sarcină falsă, o...
- Hei, Frannie!
În visul ei, se făcea că Stu se întorsese. Stătea în uşa camerei, purtând o canadiană îmblănită, enormă. Altă şmecherie. Constată că Stu cel din vis purta barbă. Nostim, nu?
Începu să se întrebe dacă era chiar un vis, văzând că în spatele lui se ivise şi Tom Cullen. Şi... nu cumva la picioarele lui apăruse Kojak!
Mâna îi plecă spre obraz, ca din reflex, şi se ciupi cu răutate, până i se scurse o lacrimă din ochiul stâng. Dar imaginea refuza să se schimbe.
- Stu? şopti ea. O, Doamne, eşti tu, Stu?
Faţa lui era puternic bronzată, cu excepţia porţiunii din jurul ochilor, care probabil fusese protejată de ochelari de soare. Acestea nu erau genul de detalii pe care în mod normal să le observi în vis...
