Cabina lui Audrey Rose
RMS Etruria
7 ianuarie 1889
M-am strecurat în camera mea, uşurată să descopăr că eram singură. Liza rămăsese probabil cu ceilalţi artişti ca să-şi spună năduful, iar doamna Harvey, cel mai probabil, adormise. Nimeni nu avea să afle despre întâlnirea mea nocturnă cu Diavolul.
— Ce neghiob exasperant!
M-am aşezat pe marginea patului, urmărind cu degetul, absentă, conturul orhideelor cusute pe fustele mele din mătase. Cuvintele lui Mefistofel îmi reveneau în minte. Existau, cu siguranţă, mai multe feluri de a ucide o persoană – oricine era cel care îi teroriza pe pasagerii navei, cunoştea foarte bine acest lucru.
Am scos cărţile de joc din noptieră şi le-am aşezat pe pături. Jumătate dintre ele fuseseră găsite alături de cadavre, iar celelalte, în apropiere de locul crimei. Asul de Treflă. Şase de Romb. Asul de Pică. Cinci de Cupă. Totuşi, crimele fuseseră săvârşite urmărind îndeaproape cărţile de tarot şi semnificaţiile lor.
Cinciul de Cupă semnifica gelozia. Asul de Pică, bogăţia. Lady Crenshaw fusese, cu siguranţă, geloasă pe o tânără neidentificată. Asul de Treflă fusese înfipt în spatele domnişoarei Prescott în seara deschiderii – poate că tatăl ei fusese mituit.
Mi-am frecat tâmplele. Nimic nu avea sens. Decât dacă cel care săvârşea crimele voia să trimită un mesaj: dădea cărţile pe faţă. Poate că exageram uşor, dar era un început.
Am frunzărit printre celelalte notiţe pe care le făcusem şi le-am întins alături de cărţi. Unchiul credea că, uneori, tiparele sau indiciile noi apar atunci când ne trecem ideile pe hârtie. Metodele lui dădeau rareori greş. Am adăugat câteva notiţe noi teancului:
Carte de tarot găsită la spectacolul lui Jian – Justiția.
Cadavru străpuns cu șapte spade. (Fiica doctorului Arden, carte de tarot Şaptele de Spade)
M-am oprit, amintindu-mi că Mefistofel numise poziţia un Şapte de Pică răsturnat. Iar semnificaţia ei… semnificaţia ei era… ceva legat de o persoană care credea că a scăpat basma curată. Sau, cel puţin, aşa îmi explicase el. Oare asta arăta că fata doctorului Arden intrase în vreun soi de necaz? Credea că scăpase de consecinţele faptei pe care se presupune că ar fi comis-o? Nu aveam nicio idee unde să caut răspunsul – doctorul Arden refuza, în continuare, să iasă din cabină sau să răspundă la uşă, iar căpitanul devenea din ce în ce mai neliniştit, pe măsură ce ne apropiam de America. Am continuat, adăugând noua informaţie.
Steaua (cadavru ars pe scenă) – găsit inel cu smarald, confirmă victima ca fiind domnişoara Crenshaw. Însemnătatea cărţii de tarot – transformare?
Şase de Romb găsit în cabina ei. Semnificaţie: hotărâre.
Mătrăgună găsită în conţinutul stomacului – cauza morţii.
Braţ retezat găsit în cuşca leului – încă neidentificat. Verigheta neatinsă.
Doamna Prescott găsită sufocată într-un cufăr; nicio carte de tarot. Care este legătura?
Lady Crenshaw decedată într-un bazin cu apă, Cinci de Cupă în loc de tarot. Bilet lăsat care explică aşa-zisele ei fapte rele. Totuşi, nu s-ar fi putut băga singură în bazin. Însemnătatea cărţii: gelozie.
M-am sprijinit de tăblia patului, rotindu-mi capul într-o parte şi în cealaltă, ca să îmi întind muşchii. Exista, aproape sigur, un soi de tipar în ceea ce privea crimele, cu excepţia braţului retezat şi a cadavrului găsit în cală. Cele două nu păreau să aibă vreo legătură cu celelalte crime. Decât dacă nefericitele victime nu cumva fuseseră martore şi ar fi putut dezvălui întâmplările. Şi probabil să identifice criminalul…
— Ce îmi scapă? am întrebat cu voce tare. Ce le leagă pe toate? Ce poveste spun cărţile acestea şi semnificaţiile lor?
M-am gândit la comportamentul bizar al doctorului Arden, la cum ne împiedicase să discutăm cu judecătorul Prescott, cum ne minţise pe faţă. Oare de cine sau de ce se ascundea pe sine şi familia Prescott? Şi de ce refuza încă să comunice cu noi, chiar şi după moartea fiicei lui?
Un judecător şi un doctor. O femeie de viţă nobilă, cu o conştiinţă încărcată. Doi posibili martori. Două feluri diferite de cărţi, ambele cu semnificaţii secrete ce trebuiau desluşite. Mi-am muşcat buza de jos, concentrându-mă din răsputeri pe măsură ce o idee îşi făcea uşor loc în mintea mea. Dacă Thomas avea dreptate, atunci lady Crenshaw întâlnise cel mai probabil o fată care vindea ceva demn de atenţia ei. Panglicile nu păreau însă mai impresionante decât ceaiul. Dacă ar fi fost să găzduiesc o petrecere luxoasă, sau măcar să o fac să treacă drept una scumpă, aş fi cumpărat câte flori mi-aş fi permis. Mi-aş fi arătat, astfel, bogăţia, mai ales dacă florile erau de seră. Pulsul a început să îmi bată ceva mai tare. Era cel mai plauzibil scenariu.
Familiile Crenshaw şi Prescott primiseră gratis călătoria la bordul Etruriei şi se cunoşteau de dinainte ca nava să plece în voiaj. Dacă lady Crenshaw îşi supărase soţul destul de mult, era logic ca el să se fi dus la prietenul său, judecătorul, pentru a depune o plângere împotriva florăresei. Oare nu îi oferiseră fetei un proces cinstit şi o trimiseseră, în schimb, la munca silnică, unde condiţiile erau probabil cu mult mai rele decât cele de pe străzile unde se chinuia să supravieţuiască?
Dar ce legătură avea doctorul Arden? Am tras o carte de tarot din pachetul pe care mi-l dăduse Mefistofel, trasând cu degetul marginile în filigran ale cărţii ce reprezenta Moartea. Mă gândeam. Un om care practica medicina trebuia să aibă grijă de toţi pacienţii, chiar şi de aceia care comiseseră infracţiuni. Poate că el fusese doctorul închisorii şi administrase un tonic care ucidea, în loc să salveze. Poate că moartea fetei nu fusese un accident. Poate că unul dintre prietenii lui bogaţi îi ceruse un favor, iar el acceptase. Oare erau toţi implicaţi într-un complot mai mare, menit să le ascundă propriile crime? Aşa s-ar fi explicat de ce doctorul Arden încerca să îi împiedice pe toţi să vorbească. Cu cât spuneau mai puţine lucruri, cu atât riscul de a fi învinovăţiţi era mai scăzut.
M-am uitat de jur-împrejur în cabină. Se făcea suficient de târziu pentru ca Liza să se întoarcă din clipă în clipă, iar ultimul lucru de care avea nevoie era să fie înconjurată şi de alte traume. Am strâns teancul de dovezi pe care le adunasem şi l-am înghesuit în noptieră, păstrând la final pachetul de tarot. Verişoara mea trecuse prin destule şi… Pe când închideam sertarul, am observat o cutie mică, legată cu o panglică. Sângele mi-a îngheţat în vene când am observat Optul de Spade de sub ea. Îmi venea să smulg cutia şi să o arunc în colţul opus al camerei, ţipând până venea cineva. Logica şi curiozitatea mea nu suportau însă gândul de a distruge dovezile. Cineva lăsase cutia dinadins în noptiera mea şi nu credeam că o făcuse din amabilitate.
Cu inima bătându-mi ca nebuna, m-am întins şi mi-am aşezat cu grijă cutia în poală. Obiectul nu era foarte mare, dar tot ezitam să îl deschid. Un sentiment macabru m-a cuprins pe dată. Conţinutul cutiei, oricare ar fi fost el, nu era unul plăcut. M-am uitat la cartea de tarot, îngăduindu-mi o clipă de răgaz ca să îmi fac curaj. O femeie legată la ochi era prinsă într-o cuşcă din săbii. Tot trupul ei era legat cu mătăsuri, arătând că nu avea scăpare. Imaginea părea o metaforă potrivită pentru corabia pe care mă aflam.
Mi-am mutat privirea brusc la cutie. Abia mai respiram. Ar fi trebuit să alerg la unchiul meu şi să o deschid acolo, dar ora era târzie şi, în plus, cu ce m-ar fi putut ajuta, în afară de a-mi oferi ajutor moral? Desigur, dacă el sau Thomas ar fi primit cutia, nu ar fi ezitat să o deschidă pe loc. Aşadar, am luat o gură de aer şi, încet şi cu grijă, am desfăcut panglica. Înainte de a-mi pierde curajul, am ridicat capacul. Înăuntru, pe un pat de catifea, se afla un deget.
Am clipit, pe când sunetele din cameră păreau să se amplifice. Deodată, puteam auzi fiecare ticăit al ceasului, fiecare val care se prelingea tăcut de pe coca navei. Ba auzeam chiar şi scârţâiturile de dincolo de uşă, acolo unde doamna Harvey părea să se fi trezit. Totul era mult prea zgomotos. M-am concentrat la propria respiraţie. Voiam să arunc cutia din cameră, dar ar fi fost un gest neglijent şi extrem. Un deget tăiat nu îmi putea face rău.
Sub deget era o bucată de hârtie. Puţin sânge era mânjit pe cartonul crem. Ca şi cum degetul nu m-ar fi tulburat suficient, văzând biletul, am simţit cum mă cuprinde un nou val de panică. O scrisoare de la un criminal nu era niciodată un semn bun. Mâinile îmi tremurau când am scos hârtia din cutie, cu grijă să nu ating noua dovadă. Am desfăcut biletul. Bine că eram deja aşezată. Dacă aş fi stat în picioare, sigur m-aş fi prăbuşit pe loc.
Am recitit mesajul de ameninţare. Inima îmi alerga mai repede decât gândurile.
Liza.
Liza era în pericol.
Ucigaşul o avea pe verişoara mea şi ştiam cu fiecare fibră a fiinţei mele că biletul nu minţea. Criminalul îi mutilase deja biata mână. Avea să o omoare şi să-i etaleze cadavrul ca şi pe celelalte. Şi era doar vina mea. Mi-am apăsat palmele pe ochi până am văzut scântei. Nu puteam aştepta întoarcerea în siguranţă a Lizei cu mâinile în sân. Era contrar tuturor credinţelor mele. Dar nu puteam nici să îmi dau de gol intenţia de a o căuta.
M-am ridicat şi am început să umblu agitată de colo, colo prin cabina mică. Nu mă mai simţisem niciodată ca o pasăre prinsă într-o colivie din metal. Nu puteam înţelege cum o corabie putea cuprinde atâtea unghere, nişe şi locuri întunecate potrivite pentru a săvârşi fapte mârşave. Am dat fuga la clopoţel şi am sunat după un steward. Trebuia să trimit pe cineva după singura persoană care mă putea ajuta în situaţia aceasta.
Am scrijelit locul de întâlnire pe un bilet. Îmi pusesem deja paltonul şi mănuşile groase când a sosit menajera.
— Ia asta imediat! Spune-i, te rog, că este urgent!
Fata a încuviinţat şi a plecat la fel de repede pe cât sosise. Incapabilă să mai aştept, am ieşit în noapte şi am fugit spre unicul loc în care mă simţeam eliberată de pereţii ce se strângeau în jurul meu.
TREIZECI ŞI ŞASE,
