Căpitanul a ridicat un minunat set de cărţi pictate manual.
— Vă garantez că vă aşteaptă o săptămână plină de magie şi mister, a continuat el. În fiecare noapte, vom aduce în faţa dumneavoastră un număr de carnaval nemaivăzut. Nava aceasta va intra în legendă, ascultaţi ce vă spun! În curând, fiecare vas de croazieră va găzdui spectacole asemănătoare. Va fi începutul unei noi ere pentru industria turismului.
Am ridicat sprâncenele, auzindu-i tonul aproape reverenţios.
— Sugeraţi că aţi angajat un demon ca să ne distreze, iar spectacolul lui va deveni la modă, căpitane?
Thomas s-a înecat cu apa, iar domnişoara Prescott mi-a surâs jucăuş.
— Există vreo biserică sau capelă pe navă? a întrebat ea, privind inocent, cu ochii rotunzi. Ce ne facem dacă ne fură sufletele, domnule?
Căpitanul a ridicat un umăr, bucurându-se de mister.
— Va trebui să aşteptaţi. Nu mai durează mult.
Căpitanul îşi îndrepta atenţia spre cei mai vârstnici când domnişoara Prescott a sărit de pe scaun, speriindu-mă şi atrăgând privirea dezaprobatoare a tatălui ei.
— Încă un indiciu, vă rog?
Poate că drăcuşorul din mine îşi făcea de cap, dar nu m-am putut abţine să nu adaug:
— Nu aş vrea ca isteria să pună stăpânire pe mine în aşa măsură, încât să sar de pe navă. Nu suntem prea departe de port, nu? Poate că aş reuşi să înot…
Domnişoara Prescott a clipit uşor, în semn de aprobare.
— Într-adevăr, căpitane. De fapt, parcă simt că leşin chiar acum! Crezi că de vină este Mefistofel? a întrebat ea, ridicându-şi vocea. Trucul ăsta merge de la distanţă? Mă întreb câţi oameni poate afecta în acelaşi timp?
M-am uitat la ea, aplecându-mă, ca şi cum aş fi consultat-o.
— Mi se pare că eşti un pic palidă, domnişoară Prescott. Îţi simţi sufletul ataşat de trup?
Thomas a pufnit, dar nu a îndrăznit să întrerupă spectacolul care tocmai începuse. Îmbrăcată în rochia mea de seară, din mătase, de un albastru profund, cu mănuşile ce se întindeau dincolo de coate şi bijuteriile lucitoare ce-mi împodobeau clavicula, mă simţeam aproape la fel de captivantă ca şi acrobaţii ce zburau pe deasupra noastră.
Domnişoara Prescott şi-a înfăşurat mâinile înmănuşate în jurul gâtului şi a holbat ochii.
— Ştii, chiar mă simt ciudat. Mai uşoară, chiar.
Fata s-a clătinat uşor pe picioare şi şi-a prins abdomenul cu mâinile.
— Să cerem săruri, căpitane?
— Nu cred că este necesar, a zis el, inspirând adânc şi regretând, fără îndoială, că ne aşezase la aceeaşi masă. Vă asigur că acest Mefistofel este inofensiv. E doar un om care se preface a fi un răufăcător legendar, atâta tot.
— Jur că-mi simt sufletul slăbit. Se vede? Parcă sunt mai… transparentă?
Ochii ei erau cât cepele pe când s-a aşezat pe scaun şi a privit de jur-împrejur.
— Mă întreb dacă este un fotograf de spirite la bord. Am auzit că pot capta asemenea chestiuni pe film. Hainele mele nu devin indecente, nu?
— Încă nu.
Mi-am muşcat buza, încercând să nu las amuzamentul să mi se citească în voce sau pe chip, mai ales că domnul Prescott părea în pragul unei crize de nervi din pricina spectacolului dat de fiica lui.
— S-ar putea să te putem cântări, ca să vedem dacă-i vreo diferenţă.
Unchiul şi-a întrerupt conversaţia cu Thomas, clătinând uşor din cap, dar, înainte să poată comenta, un steward a venit în grabă şi i-a întins o telegramă. Unchiul a citit mesajul, răsucindu-şi mustaţa blondă, şi a împăturit hârtia, aruncându-mi o privire impenetrabilă.
— Mă scuzaţi! a zis el, ridicându-se. Trebuie să mă ocup imediat de problema asta!
Ochii domnişoarei Prescott au sclipit.
— Unchiul tău are pesemne vreo treabă secretă legată de medicina legală. Am citit articole în legătură cu implicarea voastră în crimele Spintecătorului. Tu şi domnul Cresswell aţi oprit cu adevărat, în România, un vampir care voia să îi omoare pe rege şi pe regină?
— Cum? am întrebat, clătinând din cap. S-a scris despre mine şi despre Thomas în ziare?
— Întocmai.
Domnişoara Prescott a sorbit din paharul cu şampanie, urmărindu-l cu privirea pe unchiul meu, care tocmai ieşea din încăpere.
— Mai toţi londonezii vorbesc despre tine şi fermecătorul domn Cresswell.
Nu mă puteam concentra la spectacolul ce devenise propria-mi viaţă.
— Scuzaţi-mă! Trebuie să iau nişte… aer.
M-am ridicat pe jumătate, neştiind dacă trebuia să-l urmez pe unchiul meu, când doamna Harvey m-a bătut pe mână.
— Sunt sigură că totul este în regulă, dragă, a zis femeia, arătând spre scenă. Începe!
