— Olivia! zicea lady Prescott, strângând în braţe trupul fiicei ei, udându-i rochia din catifea cu lacrimi. Ridică-te! Ridică-te!

Sângele mânjea toată faţa de masă şi corsetul domnişoarei Prescott, mai întunecat decât emoţiile mele nestăpânite. Domnişoara Prescott era moartă. Nu puteam crede şi nici nu-mi puteam sili inima să se întărească şi să treacă la acţiune. Cum era posibil?

Căpitanul Norwood a sărit deodată din scaun şi a început să strige comenzi pe care nu le puteam înţelege lămurit din cauza ţiuitului continuu din cap. În cele din urmă, mi-am luat ochii de la cuţite şi de la sânge şi am privit spre cei care se mişcau în jurul mesei; pasagerii erau însoţiţi afară din salon, deşi veselia încă nu încetase. Cu excepţia câtorva oameni de la mesele învecinate, nimeni altcineva nu părea alarmat. M-am uitat la scena însângerată; nu-mi puteam imagina cum ar fi putut trece drept o iluzie. Era aşa de mult sânge!

— Wadsworth?

Thomas mi-a atins cotul şi şi-a încreţit fruntea. M-am uitat la el fără să-l văd cu adevărat. O tânără plină de viaţă zăcea acum moartă lângă mine; lumea nu mai avea niciun sens.

— Oricât ar suna de groaznic, prefă-te că este o ecuaţie!

Thomas s-a aplecat până ce i-am întâlnit privirea; chipul lui era la fel de încordat pe cât îmi imaginam că era al meu. Nici lui nu-i era uşor, iar dacă el putea afişa acea atitudine calmă, atunci eram şi eu în stare de acelaşi lucru. Smulgându-mă din braţele ororii, am dat fuga lângă lady Prescott şi i-am cuprins uşor mâinile, ca să o liniştesc şi ca să o împiedic să contamineze scena crimei. Prin furtuna de emoţii, înţelegeam foarte clar un lucru: la bordul navei se afla un ucigaş şi era imperios necesar să strângem indiciile rapid. Oricât ar fi fost de înfiorător, nu puteam mişca trupul. Cel puţin, nu încă.

— Veniţi! am zis, cât am putut de blând.

— Olivia! s-a jeluit lady Prescott. Ridică-te!

— Uită-te la mine, Ruth! Doar la mine! a zis domnul Prescott, întrerupând vaietele soţiei lui.

În vocea omului se simţea o încordare care a curmat isteria femeii. Lady Prescott şi-a îndreptat spatele, deşi buzele încă îi tremurau.

— Mergi în cabina noastră şi spune-i lui Farley să-ţi dea un coniac cald! O să-l trimit îndată pe doctorul Arden!

Am dat să plec cu femeia, când o mână caldă mi-a cuprins umărul. Thomas m-a strâns încurajator, privindu-mă îngrijorat cu ochii lui de un căprui mieriu.

— Le voi însoţi pe doamnele Prescott şi Harvey la cabinele lor, apoi îl voi aduce pe unchiul tău.

Nu m-a întrebat dacă eram în stare să rămân cu cadavrul; avea încredere în mine. M-am mai uitat la el o clipă; încrederea lui îmi calma nervii întinşi şi-mi alunga temerile. Am dat o dată din cap, am inspirat adânc şi m-am întors spre masă. Căpitanul Norwood avea privirea aţintită asupra unei cărţi de joc înfipte în spatele domnişoarei Prescott, pe care nu o observasem. Cartea se afla la mijlocul coloanei vertebrale. Sângele mi-a îngheţat în vine. Cel care aruncase cuţitul avusese grijă să înfigă mai întâi lama în carte. Era o potenţială ameninţare, dar şi un indiciu.

— Este necesar ca zona asta să rămână neatinsă, căpitane, am zis, folosindu-mă de lunile de pregătire în domeniul medicinei legale, pe când Thomas le conducea afară pe cele două doamne.

Unchiul ar fi fost mândru; îmi adunasem emoţiile şi le dădusem deoparte, ca pe nişte mostre anatomice care aveau să fie disecate mai târziu.

— Va trebui să-i interogaţi pe toţi cei prezenţi.

— Luminile erau stinse, domnişoară Wadsworth.

Norwood a înghiţit cu greu, uitându-se la cuţitele înfipte în coloana domnişoarei Prescott şi la cartea sfâşiată.

— Mă îndoiesc că oamenii au văzut ceva.

Îmi venea să-l plesnesc peste căpăţână cu propria lui remarcă evidentă.

Luminile fuseseră stinse doar un moment; era posibil să fi observat cineva ceva dubios înainte de asta.

— Atunci, faceţi-mi pe plac, domnule! am zis, folosind cel mai autoritar ton de care eram capabilă.

Căpitanul şi-a încleştat maxilarul. Una era să îţi dea comenzi un bărbat, şi cu totul altceva, o fată de şaptesprezece ani. De dragul tinerei ucise, mi-am stăpânit enervarea.

— Unchiul meu este expert în investigaţii criminalistice, am adăugat, bănuind decizia ezitantă a căpitanului. Aşa v-ar sfătui şi el.

Căpitanul şi-a trecut o palmă peste faţă. O crimă chiar în prima noapte a „Carnavalului Clarului de Lună” nu prevestea deloc lucruri bune.

— Prea bine! Voi trimite pe cineva în cabinele tuturor în noaptea asta.

La un semnal al căpitanului, stewarzii au intrat în salon ca o armată la patru ace şi i-au scos afară calm pe pasagerii clasei întâi. Câţiva oameni au aruncat priviri neliniştite în direcţia noastră, dar majoritatea trăncăneau despre cât de veridică părea scena, cât de real părea sângele şi cum de reuşise maestrul să facă acele cuţite să arate atât de autentic. Căpitanul Norwood nici nu a confirmat, nici nu a negat aceste teorii. A rămas acolo, întunecat la chip, şi le-a urat seară plăcută pasagerilor.

Pe când se golea salonul, am simţit un fior neplăcut pe şira spinării. M-am întors, surprinsă să-l văd pe Mefistofel încă pe scenă; chipul lui era ascuns de mască. Spre deosebire de ceilalţi însă, atenţia lui nu era îndreptată spre fata ucisă. Ci spre mine. Privirea lui era grea, şi mă întrebam ce văzuse sau ce ştia. Am făcut un pas în direcţia lui, hotărâtă să-i pun câteva întrebări şi poate chiar mai mult, dar omul a păşit în umbre şi s-a făcut nevăzut.

Sala care ne fusese pusă la dispoziţie pentru autopsierea domnişoarei Prescott îmi amintea de o peşteră umedă.

Ne aflam adânc în măruntaiele Etruriei şi, fiind atât de aproape de boiler, temperatura era neplăcut de ridicată, iar luminile pâlpâiau prea des, ca şi cum nava însăşi era tulburată de faptele macabre ce aveau să se petreacă. Bine că exista un sistem de răcire la bord, căci, dacă lăsam corpul în acea sală, s-ar fi umflat şi ar fi atras viermii peste noapte.

Pielea mi-era ca de găină în ciuda căldurii. Indiferent cât de mult încercam să alung gândurile, nu puteam să nu-mi amintesc de un alt laborator sinistru, ale cărui zgomote groaznice încă reuşeau să-mi pătrundă în vise în unele nopţi. Coşmarurile erau mai puţin frecvente decât în săptămânile trecute, dar mă bântuiau când şi când, aducându-mi aminte ce pierdusem în Toamna Terorii.

Ignorând fâsâitul aburului dintr-o ţeavă expusă, m-am concentrat la unchiul Jonathan, pe când îşi rula mânecile cămăşii şi se spăla cu săpun carbolic. Când a terminat, am înconjurat masa de autopsie, presărând rumeguş, care avea să absoarbă sângele şi fluidele ce se puteau prelinge pe podea. Asemenea ritualuri erau necesare activităţii noastre. Ne ajutau să ne limpezim minţile şi inimile, aşa spunea unchiul meu.

— Înainte să începem efectiv, vreau să notăm detaliile fizice.

Tonul unchiului era rece precum metalul bisturielor pe care le înşirasem pe tava improvizată.

— Înălţimea, greutatea şi aşa mai departe. Audrey Rose, o să am nevoie de…

I-am întins şorţul, apoi mi l-am prins pe al meu în jurul taliei. Nu îmi schimbasem hainele de seară, iar alăturarea dintre rochia mea de mătase şi şorţul simplu îmi amintea de cât de imprevizibilă putea fi viaţa. Mă îndoiam că, atunci când se trezise de dimineaţă, domnişoara Prescott se temuse că avea să zacă cu faţa în jos pe o masă de autopsie, înjunghiată de câteva cuţite care se aliniau de la baza craniului până spre coccis.

Thomas a ridicat un caiet şi mi-a făcut semn din cap, hotărât. Eram bine pregătiţi pentru rolurile noastre macabre, căci exersaserăm de multe ori şi nu doar într-o ţară. Se părea că, indiferent unde mergeam, moartea ne urma şi, ca nişte avari, strângeam informaţiile, profitând, într-un fel, de pierderea altora. Eu aveam să dictez datele, iar Thomas avea să le noteze – o echipă din toate punctele de vedere.

Am vârât mâna în săculeţul din piele al unchiului şi am scos ruleta. Am întins-o din creştetul capului până la vârful degetelor, aşa cum fusesem învăţată; mintea mi se limpezea făcând aceşti paşi cunoscuţi. Nu era momentul să reflectez la lucrurile pe care domnişoara Prescott şi-ar fi dorit să le facă în viaţă. Acum era timpul pentru a strânge indicii. Nu credeam în răzbunare, dar mi-era greu să nu vreau să-i fac dreptate.

— Decedata este o femeie pe numele de Olivia Prescott, cu înălţimea de aproximativ o sută şaizeci şi cinci de centimetri şi vârsta de optsprezece ani, am zis, oprindu-mă o clipă pentru ca Thomas să noteze. Când el s-a uitat la mine, am ştiut că puteam continua: Aş zice că are în jur de patruzeci şi opt de kilograme.

— Bun!

Unchiul a aliniat bisturiele, cuţitele pentru oase şi foarfecile de care aveam nevoie pentru examinarea internă.

— Cauza morţii…

Mi-am dezlipit ochii de la cadavru.

— Vă cer scuze, domnule, dar are vreo douăsprezece cuţite înfipte în spate. Nu este evidentă cauza morţii? Sunt sigură că unul sau mai multe dintre ele i-au pătruns inima sau plămânii sau i-au retezat coloana vertebrală.

Unchiul şi-a întors ochii pătrunzători şi verzi spre ai mei; îmi venea să mă fac mică de tot. Era clar că uitasem o lecţie importantă.

— Ca legişti, nu putem ignora piste. Ce te-am învăţat despre a crede doar ceea ce vezi?

Dojana nu era una dintre cele mai rele, dar faţa tot îmi ardea sub privirea lui.