Bărbatul a bătut din picioare.
— Faceţi toţi ca mine!
Trop! Trop! Trop!
Pasagerii s-au conformat, întâi timizi, dar, încetul cu încetul, podeaua salonului a început să tremure sub picioarele lor. Vesela din porţelan zornăia, argintăria sălta, paharele aruncau merlotul pe feţele de masă scumpe, care arătau acum precum locul unei crime, nicidecum elegant. Am hotărât să renunţ o clipă la reţinerea impusă de educaţia mea şi am început să bat şi eu din picioare. Uimit, Thomas mi-a urmat exemplul.
Trop! Trop! Trop!
Bătăile răsunau cu ecou în toate celulele corpului meu, făcându-mi sângele să pompeze în acelaşi ritm. Era ceva animalic şi, totuşi, palpitant. Nu-mi venea să cred că atâţia lorzi, doamne şi pasageri de viţă nobilă de la clasa întâi fuseseră acaparaţi de hedonism şi de nebunie.
Doamna Harvey şi-a coborât cu putere pumnii asupra mesei, înteţind bubuitul care-mi răsuna în urechi. Domnişoara Prescott a imitat-o imediat. O clipă mai târziu, capul arlechinului a căzut pe podea, rostogolindu-se spre ghetele lucitoare ale maestrului.
Trop! Trop! Trop!
Se părea că, odată porniţi, oamenii nu erau pregătiţi să renunţe la ritmul diavolesc. Mefistofel era dirijorul acestei simfonii nebuneşti şi lovea aerul cu mâinile în timp ce tropăitul creştea în intensitate.
— Linişte! a strigat el.
Vocea lui a tunat. Tropăitul a încetat ca şi cum marionetelor le fuseseră tăiate frânghiile. Unii spectatori s-au ridicat în picioare, aplaudând, în timp ce câţiva bărbaţi cu jobene de mătase fluierau tare. Domnişoara Prescott s-a ridicat de pe scaun, cu faţa aprinsă şi ochii scânteietori, ignorând privirea scandalizată a părinţilor ei.
— Bravo! a strigat ea. Bravo!
Mefistofel s-a uitat gânditor la capul retezat, ca şi cum ar fi fost bântuit de o amintire destul de rea, cât să nu scape de ea oricât de departe ar fi fugit. Îmi imaginam că, asemenea iluziilor elaborate pe care le punea la cale, nimic din persoana lui nu era tocmai ce părea a fi. Spre surprinderea mea, omul a ridicat capul păpuşii şi i-a făcut vânt cu piciorul în aer, unde a explodat într-o jerbă de artificii ce au căzut apoi ca nişte comete, arzând înainte să atingă podeaua tablă de şah. Liniştea a cuprins sala.
— Aşadar, vă întreb încă o dată, ce vă veţi pierde înainte de finalul acestei săptămâni? Inima? Capul? Sau poate, a zis, lungind cuvintele, în timp ce faţa i se cufunda în umbră, căci lumina candelabrelor începuse să scadă, vă veţi pierde chiar viaţa, chiar sufletul, în faţa acestui spectacol magic ambulant.
Abia mai respiram şi mi-am ridicat mâinile înmănuşate, dar abia le mai zăream. Inima mi-a luat-o la galop când am privit prin beznă, fermecată şi îngrozită de monştrii care se puteau ascunde acolo. Se părea că nu eram singura intrigată de noua scenă. Murmure exaltate traversau întunericul. Promisiunea morţii atrăgea parcă mai mult decât aceea a dragostei. Ce creaturi îngrozitoare eram; tânjeam după pericol şi după mister în locul finalurilor fericite!
— Pentru moment, a continuat maestrul, cu o voce blândă care mângâia prin beznă, vă invit să vă bucuraţi de o seară de magie, pozne şi haos.
Palmele mi s-au umezit şi m-am aplecat înainte, căutând să descopăr un alt cuvânt, un alt indiciu, o altă frântură de fantastic. Ca şi cum mi-ar fi auzit gândurile, Mefistofel a continuat:
— Stimaţi pasageri ai navei Etruria, vă invit să vă bucuraţi simţurile cu cel mai mare spectacol pe apă, a spus el. Bine aţi venit la „Magnificul Spectacol de Trubaduri al lui Mefistofel” sau, aşa cum este mai bine cunoscut, „Carnavalul Clarului de Lună”!
Luminile s-au aprins, iar lucirea lor îmi înţepa ochii pe măsură ce încercam să alung, clipind, petele negre. Un moment mai târziu, doamna Harvey s-a ridicat de la masă; arăta ca şi cum tocmai văzuse o fantomă. Thomas s-a întins să o sprijine, dar femeia a ridicat mâna tremurândă.
I-am urmat privirea şi mi-am muşcat limba atât de tare, încât am simţit gust de cupru. Domnişoara Prescott, tânăra care aplauda încântată acum câteva clipe, zăcea cu faţa în jos, nemişcată, într-o baltă de sânge, iar în spatele îmbrăcat în catifea avea înfipte adânc aproape douăsprezece cuţite.
Am rămas cu ochii pironiţi la ea, aşteptând ca fata să îşi recapete respiraţia sau să tresară, să-şi dea capul pe spate şi să râdă pentru că ne păcălise pe toţi cu mica ei farsă. Asta era însă doar o iluzie.
Domnişoara Prescott era moartă.
DOI,
DE LA VISE LA COŞMARURI
Salonul-restaurant
RMS Etruria
1 ianuarie 1889
Pentru o clipă, nu s-a întâmplat nimic, cu excepţia ţiuitului ce-mi răsuna din ce în ce mai tare în urechi. Era posibil ca Thomas să mă fi strigat, dar nu mă puteam concentra la nimic decât la propria respiraţie căznită. Trebuia să fiu raţională şi analitică, dar emoţiile mele nu erau pregătite să îmi dea ascultare. Am studiat trupul mort, dar, în afară de faptul că o persoană fusese ucisă, nu puteam înţelege nimic.
Pe când mă ridicam, am avut senzaţia că încăperea se învârtea cu mine şi mi s-a făcut îngrozitor de cald. Am încercat să mă conving că nu era decât un coşmar, dar am ştiut că totul era cât se poate de adevărat când lady Prescott a ţipat sălbatic, iar o sută de perechi de ochi s-au îndreptat în direcţia noastră.
Spectatorii de la alte mese au icnit, şocaţi. Pe chipurile lor nu se citea repulsia, ci… încântarea la vederea trupului tinerei care zăcea înecată în propriul sânge, cu vreo zece cuţite de masă de-a lungul coloanei vertebrale. Am clipit încet, privindu-i pe oamenii care începeau să aplaude, în timp ce stomacul mi se răscolea de greaţă, până ce am înţeles: pasagerii credeau că era un alt număr de circ. Pentru majoritatea celor prezenţi în salon, „uciderea” domnişoarei Prescott era, pur şi simplu, o parte a spectacolului – şi ce spectacol minunat, conform unui bărbat de la masa alăturată. Thomas se ridicase deja de pe scaun, uitându-se când la însoţitoarea sa înecată în lacrimi, când la mine, în timp ce încerca să identifice potenţiale primejdii în jur. Voiam să-l ajut, să fiu de folos, dar nu puteam opri ţiuitul ascuţit din urechi sau ceaţa ce-mi înghiţise gândurile. Totul părea să se mişte cu încetinitorul. Totul, cu excepţia inimii mele ce sălta bubuind şi izbindu-mi-se de coaste. Era o bătaie ce mă avertiza, mă împingea să trec la acţiune, mă implora să fug.
— Olivia! zicea lady Prescott, strângând în braţe trupul fiicei ei, udându-i rochia din catifea cu lacrimi. Ridică-te! Ridică-te!
Sângele mânjea toată faţa de masă şi corsetul domnişoarei Prescott, mai întunecat decât emoţiile mele nestăpânite. Domnişoara Prescott era moartă. Nu puteam crede şi nici nu-mi puteam sili inima să se întărească şi să treacă la acţiune. Cum era posibil?
Căpitanul Norwood a sărit deodată din scaun şi a început să strige comenzi pe care nu le puteam înţelege lămurit din cauza ţiuitului continuu din cap. În cele din urmă, mi-am luat ochii de la cuţite şi de la sânge şi am privit spre cei care se mişcau în jurul mesei; pasagerii erau însoţiţi afară din salon, deşi veselia încă nu încetase. Cu excepţia câtorva oameni de la mesele învecinate, nimeni altcineva nu părea alarmat. M-am uitat la scena însângerată; nu-mi puteam imagina cum ar fi putut trece drept o iluzie. Era aşa de mult sânge!
— Wadsworth?
Thomas mi-a atins cotul şi şi-a încreţit fruntea. M-am uitat la el fără să-l văd cu adevărat. O tânără plină de viaţă zăcea acum moartă lângă mine; lumea nu mai avea niciun sens.
— Oricât ar suna de groaznic, prefă-te că este o ecuaţie!
Thomas s-a aplecat până ce i-am întâlnit privirea; chipul lui era la fel de încordat pe cât îmi imaginam că era al meu. Nici lui nu-i era uşor, iar dacă el putea afişa acea atitudine calmă, atunci eram şi eu în stare de acelaşi lucru. Smulgându-mă din braţele ororii, am dat fuga lângă lady Prescott şi i-am cuprins uşor mâinile, ca să o liniştesc şi ca să o împiedic să contamineze scena crimei. Prin furtuna de emoţii, înţelegeam foarte clar un lucru: la bordul navei se afla un ucigaş şi era imperios necesar să strângem indiciile rapid. Oricât ar fi fost de înfiorător, nu puteam mişca trupul. Cel puţin, nu încă.
— Veniţi! am zis, cât am putut de blând.
— Olivia! s-a jeluit lady Prescott. Ridică-te!
— Uită-te la mine, Ruth! Doar la mine! a zis domnul Prescott, întrerupând vaietele soţiei lui.
