— Datorită inteligenţei mele, nu?
Thomas s-a întors cu faţa la mine; pe buze i se iţea un zâmbet subtil.
— Nu suporţi să nu mă ai în preajmă. Sincer, sunt surprins că nu ţi-ai informat unchiul în legătură cu înţelegerea noastră. Pare genul de veste pe care ai vrea s-o împărtăşeşti.
În ochii lui Thomas se citea o întrebare, dar mi-am întors repede privirea spre ocean, prefăcându-mă că nu înţelesesem. Stelele luminau puternic, licărind şi lucind pe suprafaţa ondulată a apei. Scena îmi amintea de pictura pe care Thomas o făcuse pentru mine cu o săptămână în urmă: o orhidee care ţinea întregul univers între petalele ei. Mă uimea faptul că lumea îşi putea vedea în continuare de drumul ei în ciuda oricărui dezastru. Mă întrebam cum se simţea lady Prescott, dacă îşi băuse coniacul şi dacă plutea undeva între vis şi coşmar. Poate că ar fi trebuit să îi urmez exemplul.
L-am observat pe Thomas privindu-mă cu atenţie, dar nu mai simţeam nevoia să-mi ascund chipul, aşa cum făceam altă dată. Thomas a deschis gura, apoi a închis-o la loc; mă întrebam ce voise să spună. Poate că se plictisise să ne ciondănim mereu pe acelaşi subiect. Sincer, nu voiam să dau nimănui vestea eventualei noastre logodne înainte de a vorbi cu tata. Thomas interpreta întârzierea mea ca pe un semn de ezitare, un gând atât de ridicol, încât refuzam să-l iau în seamă. Nu avusesem timp să-l vizităm pe tata şi să-l informăm cu privire la intenţiile noastre, oricât de mult mi-aş fi dorit. Nu exista nicio părticică din mine care nu-şi dorească să fie cu Thomas pe vecie. Credeam că ştia asta, după toate întâmplările prin care trecuserăm împreună luna trecută.
Un moment mai târziu, Thomas mi-a cuprins umerii cu braţul şi m-a tras aproape, indiscreţia noastră fiind ascunsă, căci puntea îngheţată era goală. M-am relaxat în braţele lui, lăsându-i căldura trupului şi mirosul parfumului să mă mângâie.
— Nu-ţi pot promite că totul va fi bine, Audrey Rose.
Am expirat adânc.
— Este unul dintre acele momente când poţi minţi, Thomas. Ştiu prea bine cât de vitrege sunt circumstanţele, dar aş vrea să pretind că nu e adevărat. Măcar pentru câteva momente.
— Bine, a zis el, devenind gânditor. Ce vreau să spun e că promit să-ţi fiu alături indiferent ce ne rezervă viaţa. Tu vei fi, cu siguranţă, eroina, dar o să-mi şadă bine lângă tine. Şi asta e tot ce contează.
— Serios?
Thomas s-a retras, prefăcându-se jignit.
— Nu poţi avea toată gloria. Să arăţi bine şi să fii şi eroina? Este unul dintre momentele când poţi minţi, Wadsworth.
— Tu nu ai pic de…
Thomas şi-a trecut buzele peste ale mele, iar eu mi-am uitat grijile, exact aşa cum intenţionase el. Sărutul începuse atent şi dulce, un soi de distragere şi promisiune, dar s-a preschimbat curând într-unul adânc şi imperativ. Mi-am petrecut braţele în jurul gâtului său, apropiindu-l de mine, şi m-am pierdut în ritmul oceanului şi al sărutului nostru. Chiar şi în nopţile cele mai reci, Thomas reuşea să aprindă în mine un foc ale cărui flăcări mă temeam că mă vor consuma cu totul într-o zi.
Thomas s-a retras mult prea repede. În asemenea momente, tindeam să-i dau dreptate – era necesar să ne anunţăm intenţiile şi să ne căsătorim imediat. Astfel, l-aş fi putut săruta oricând doream.
— Pot să spun ce nu am voie? a întrebat el, serios.
Am inspirat adânc. Pentru el, ezitarea însemna că nu doream să aud ce voia să zică.
— Am promis să nu ne minţim niciodată unul pe celălalt.
— Bine! Uite care este realitatea!
Thomas m-a privit iar. Îşi controla expresia, dar pe faţă i se citea blândeţea.
— Nu putem face nimic în legătură cu Liza de aici. Putem aranja să ne întoarcem la Londra de îndată ce ajungem în America, însă momentan trebuie să fim conştienţi că există un criminal la bordul navei. S-ar putea să fi fost un incident izolat, dar nu cred că este cazul.
Pielea de pe braţe mi s-a înfiorat. Deducţiile lui Thomas erau arareori eronate. Dacă el credea că urmau şi alte crime, atunci nu era decât o chestiune de timp până ce găseam cadavrele.
— Ce sugerezi să facem? am întrebat, frecându-mi braţele ca să mă încălzesc.
— Mă bucur că ai întrebat. M-am gândit la asta.
— Şi?
— Aş zice să ne ascundem în cabina ta tot restul săptămânii.
Un zâmbet amuzat pe buze, pe când ridicam o sprânceană.
— Bem, ne sărutăm, ne distrăm cum putem până ce ajungem la New York.
Thomas a oftat.
— Trebuie să recunoşti că am fi în siguranţă. Nebuni de fericire. Iar ambele variante sună mult mai bine decât studiul cadavrelor.
Mi-am dat ochii peste cap.
— Sau am putea încheia autopsia şi să vedem ce putem afla.
— O opţiune mai puţin distractivă, dar curajoasă, ca întotdeauna, Wadsworth. Deşi unchiul tău doreşte să continue mâine, la cererea căpitanului.
Thomas a oftat, deşi în ochii lui se citea îngrijorarea.
— Mi s-a dat misiunea de a te însoţi la cabină; un lucru dificil, dar pe care îl voi lua în serios, te asigur.
Am clătinat din cap. Thomas mă smulsese din gândurile mele negre şi mă ajutase să mă concentrez iar, reuşind, între timp, să-mi fure un alt sărut. Nu puteam spune că nu mă atrăgeau metodele lui.
TREI,
ASUL DE TREFLĂ
Cabina lui Audrey Rose
