ÎNTÂLNIRE LA MIEZUL NOPŢII
Puntea de promenadă, clasa întâi
RMS Etruria
8 ianuarie 1889
Am cercetat întinderea vastă a oceanului, pe când pustiul se preschimba într-un monstru atât de înfricoşător, încât nimic nu ar fi reuşit să scape din calea lui. Inima mea galopa de-a dreptul. Îmi era greu să mă gândesc acum că, la începutul săptămânii, îmi închipuisem acest voiaj ca fiind unul de vis.
Liza fusese răpită, degetul ei era într-o cutie de catifea şi ne aflam pe o navă plină cu oameni misterioşi care avuseseră şi ocazia, şi motivul de a săvârşi crimele. Sigur că răspunsul se afla undeva, acolo, sclipind ca un ciob care reflecta lumina lunii, aşteptând să fie descoperit. Dacă aş fi putut să-l descopăr înainte să i se întâmple ceva rău verişoarei mele!
I-am simţit prezenţa înainte ca el să spună ceva şi m-am întors cu faţa. În beznă, nu era altceva decât o siluetă, care a păşit mai aproape.
— A-Ai descoperit ceva? m-am bâlbâit eu.
Thomas şi-a aşezat haina în jurul umerilor mei şi şi-a îndreptat privirea spre ocean.
— Căpitanul Norwood a dat ordin întregului echipaj să cerceteze nava. Caută în cele mai ascunse unghere – cred că furia unchiului tău este mai motivantă decât orice altceva. Dacă Liza…
Thomas a inspirat adânc şi a expirat zgomotos.
— Nu se vor opri până nu o găsesc.
Thomas m-a strâns lângă el, deşi căldura trupului său nu oprea fiorii reci care mă cuprinseseră. Liza era torturată în acea clipă. Eu îi făcusem asta. Blestemata mea dorinţă de a mă implica în anchetarea a fel de fel de crime făcuse acum din ea un personaj principal al uneia dintre ele. Tata avusese dreptate cu câteva luni în urmă. Oamenii cumsecade nu se coborau în măruntaiele necurate ale societăţii.
M-am uitat la valurile ondulate, la adăpostul braţelor lui Thomas. Am rămas aşa preţ de câteva momente, deşi o parte din mine tânjea să facă ceva. Voiam să fug din cabină în cabină, ţipând, până o găseam pe Liza. Dacă nu îmi redobândeam stăpânirea de sine şi nu îmi limpezeam mintea, nu aveam să îi vin deloc în ajutor verişoarei mele. Probabil că m-ar fi închis în celulă şi asta nu ar fi făcut decât să complice lucrurile.
Liza. Inima mi s-a strâns. Voiam să mă sparg ca un val, lovindu-mă de coca navei, şi să mă scufund pe fundul oceanului. În schimb, m-am scuturat de gânduri şi am zis:
— Am senzaţia că ne scapă ceva. Ce legătură au cărţile cu crimele?
Thomas s-a uitat la mine cu coada ochiului.
— În acest moment, nu sunt aşa sigur că mai contează.
— Totul contează şi ştii prea bine asta.
Am oftat.
— Jack Spintecătorul alegea femei obligate să se prostitueze, în cazul Dracula, criminalul a luat la ţintă, în mare parte, membri ai familiei Basarab. Care este povestea acestor femei? Trebuie să existe o legătură între ele în mintea ucigaşului. Cum se îmbină toate piesele de puzzle? Sau… mai bine zis, cine le cunoştea înainte de îmbarcarea pe Etruria? Şi de ce a răpit-o pe Liza? Ce legătură are ea cu toate acestea?
— Păi, se pare că se cunoşteau de dinainte de îmbarcarea pe navă. Cel puţin ştim asta în mod sigur despre doctorul Arden şi familia Prescott. Cât despre verişoara ta…
Thomas a tras adânc aer în piept.
— Probabil că o foloseşte drept monedă de schimb. Suntem aproape de adevăr, iar criminalului nu îi place asta. L-am călcat pe nervi, iar acum ea, sau el, reacţionează violent.
M-am ghemuit şi mai bine în paltonul lui Thomas pe când o briză rece mătura puntea.
— Este ceva ce mă deranjează la cărţi şi nu îmi dau seama ce.
Thomas a ridicat o sprânceană. Ochii îi sclipeau.
— Ai o idee, nu-i aşa?
— Vino, am zis, trăgându-l spre cabine, capabilă, în final, să îmi canalizez energia. Ştiu exact cine ne-ar putea da nişte răspunsuri!
Houdini a deschis uşa cabinei şi ne-a privit obosit. Eram surprinsă că îl găseam singur – prin preajmă nu se aflau nici Jian, nici Andreas şi nici măcar Mefistofel. Pe o măsuţă de lângă pat era deschisă o carte cu desene şi diagrame. Majoritatea păreau să fie maşinării care ar fi făcut până şi moartea să se cutremure.
— Vei face, până la urmă, numărul cu celula de tortură? am întrebat, intrând în cabina încăpătoare, pe când Harry ne poftea înăuntru cu un gest larg din mână.
Mai multe cufere şi mese erau aşezate în teancuri dezordonate. Din ele se revărsau cărţi de joc, cătuşe şi lanţuri.
— Nu mă las de afacerea asta. Nu contează câte cadavre mai apar; nu mă dau bătut.
Houdini a mijit ochii.
— Liza v-a trimis aici?
Auzindu-i numele, am simţit cum mii de ace îmi împung trupul. Houdini nu aflase încă. Nu puteam să îi răspund. Thomas a păşit în faţă.
— Nu, a zis el pe un ton suficient de cordial cât să sune a avertizare, dar domnişoara Wadsworth te va arunca peste bord dacă mai continui să vorbeşti aşa.
Văzând nedumerirea de pe chipul lui Houdini, Thomas a adăugat:
— Ea este bătăuşul. Eu sunt, evident, cel fermecător.
