KERRI MANISCALCO
— Seria: Anchetele lui Audrey Rose —
HOUDINI
MAREA EVADARE
— VOLUMUL III —
Original: Escaping from Houdini (2018)
Traducere din limba engleză:
OANA CHIŢU
— 2020 —
Acelora care cred în magia viselor.
Totul este posibil.
„Toţi dracii-aici sunt
Şi iadul s-a golit!”{1}
William Shakespeare, Furtuna, actul I, scena 2
RMS Etruria.
UNU,
„CARNAVALUL CLARULUI DE LUNĂ”
RMS Etruria
Liverpool, Anglia
1 ianuarie 1889
După-amiaza primei zile a noului an la bordul navei Etruria a început ca un basm, ceea ce era primul indiciu că un coşmar se ascundea undeva, la orizont, aşteptând, aşa cum fac toţi răufăcătorii, momentul propice pentru a da lovitura fatală.
Pe când vasul nostru de croazieră se pregătea să părăsească portul, am încercat să ignor neliniştea ce mă făcea să tot tresar, lăsându-mă în voia lumii fantastice care se întindea în faţa noastră. Era începutul unui nou an, al unui nou capitol, o ocazie minunată de a lăsa în urmă întâmplările rele şi de a privi înainte, spre un viitor luminos. Un viitor ce avea să aducă, în curând, o nuntă şi… o noapte a nunţii.
Am inspirat adânc, ca să mă liniştesc, şi mi-am îndreptat privirea spre scena din centrul marelui salon-restaurant. Draperiile grele din catifea – de un albastru atât de profund, încât părea negru – luceau de fiecare dată când lumina întâlnea micile giuvaiere cusute pe ele. Acrobaţi în costume împodobite cu pietre sclipitoare se învârteau pe frânghii din argint, ca nişte păianjeni minunaţi care ţeseau plase în care eram prinsă fără cale de scăpare. Mese rotunde punctau podeaua ca nişte constelaţii aşezate cu grijă; feţele de masă albe ca faţa lunii erau presărate cu flori în nuanţe de violet, crem şi albastru. Printre multele avantaje pe care le oferea modernitatea, pe Etruria se găsea şi o seră încălzită, iar aromele de iasomie, lavandă şi alte mirosuri noptatice pluteau în aer – la fel ca şi acrobaţii mascaţi ce zburau pe deasupra noastră. Oamenii săltau fără niciun efort de pe un trapez pe altul, dându-le drumul fără teamă, în timp ce se avântau în aer şi se prindeau cu uşurinţă de următoarea bară.
— Trenele lungi ale costumelor îi fac să pară nişte comete, nu-i aşa? Mi-ar plăcea să am, într-o zi, o rochie cu atât de multe pietre preţioase!
Domnişoara Prescott, fiica magistratului de rang înalt de vizavi, a oftat adânc. Părul ei de culoarea caramelului şi ochii îndrăzneţi, căprui, îmi aminteau de verişoara mea, Liza. Tânăra şi-a aşezat pe masă paharul de şampanie şi s-a aplecat spre mine, şoptindu-mi conspirativ:
— Ai auzit vreodată de legenda lui Mefistofel, domnişoară Wadsworth?
Mi-am smuls privirea de la scena hipnotizantă de deasupra şi am clătinat din cap.
— Nu cred. Pe ea se bazează spectacolul din seara asta?
— Cred că e timpul pentru o poveste!
Căpitanul Norwood, mândrul căpitan al Etruriei, şi-a dres glasul, atrăgând astfel atenţia tuturor celor de la masă, inclusiv familiei Prescott, unchiului Jonathan, însoţitoarei mele, doamna Harvey, şi încântătorului domn Thomas Cresswell, tânărul care îmi câştigase inima ca un jucător priceput de cărţi ce câştigă mână după mână.
Eu şi Thomas, însoţiţi de unchiul meu, petrecuserăm două zile groaznice călătorind de la Bucureşti spre Liverpool, de unde Etruria îşi începuse voiajul spre New York. Găsiserăm diverse metode ingenioase de a fura câte un sărut şi fiecare întâlnire secretă îmi revenea acum în amintire nechemată – mâinile mele în părul lui castaniu, buzele lui aprinzându-mi pielea…
Domnişoara Prescott m-a înghiontit uşor pe sub masă, făcându-mă să fiu atentă la conversaţie.
— …dacă, bineînţeles, am da crezare legendelor. Numit după un personaj din folclorul german, Mefistofel este un demon aflat în serviciul diavolului, a zis căpitanul Norwood. Cunoscut pentru faptul că fură sufletele celor corupţi, Mefistofel cunoaşte o mulţime de trucuri şi se întâmplă să fie un saltimbanc pe cinste. Priviţi aceste cărţi de tarot pe care le-a făcut pentru mese! Fiecare carte îl înfăţişează pe unul dintre actori.
