?miracolele? exista, ele se nasc doar gratie acelei stari de spirit numita credinta!

Sa luam in consideratie puterea credintei, asa cum a fost ea dovedita de o personalitate pe care o cunoaste intreaga omenire, Mahatma Gandhi, din India. Acest om reprezinta unul dintre cele mai uimitoare exemple din istorie care ilustreaza puterea credintei.

Gandhi a detinut o putere uriasa, puterea suprema a timpului sau, si asta in ciuda faptului ca nu avea nici un instrument obisnuit al puterii cum ar fi banii, navele de lupta, soldatii si echipamentul de razboi. Gandhi nu avea bani, nu avea casa, nu avea nici macar un costum de haine, dar detinea puterea. Cum ajunsese sa o posede?

A zamislit-o din modul sau de a intelege principiul credintei, si prin capacitatea sa de a sadi credinta in mintile a 200 de milioane de oameni.

Gandhi a reusit uimitoarea performanta de a influenta 200 de milioane de spirite sa se uneasca si sa actioneze unite, ca un singur suflet.

Ce alta forta de pe acest pamant, cu exceptia credintei, ar putea realiza acest lucru?

Daruieste inainte sa primesti

Datorita nevoii de credinta si cooperare in afaceri si industrie, va fi interesant si profitabil sa analizam un eveniment care ofera o intelegere excelenta a metodei prin care industriasii si oamenii de afaceri acumuleaza averi daruind inainte sa incerce sa obtina.

Evenimentul ales pentru aceasta ilustrare dateaza din 1900, cand a fost infiintata Corporatia de Otel a Statelor Unite. Pe masura ce cititi povestea, retineti faptele fundamentale si veti intelege cum s-au transformat ideile in afaceri uriase.

Daca sunteti unul dintre cei ce v-ati intrebat adeseori cum a fost acumulate marile averi, aceasta poveste a infiintarii Corporatiei de Otel a Statelor Unite va fi revelatoare. Daca va indoiti inca de existenta tacticilor de imbogatire, povestea ce urmeaza ar trebui sa indeparteze aceasta indoiala, pentru ca va puteti da seama cu usurinta de aplicarea unui numar mare din principiile descrise in aceasta carte.

Descrierea uluitoare a puterii unei idei a fost facute elocvent de John Lowell, in New York World ? Telegram, prin a carui bunavointa publicam aici: UN DISCURS INSPIRAT DUPA CINA

IN VALOARE DE UN MILIARD DE DOLARI

Cand, in seara de 12 decembrie 1900, vreo 180 de personalitati din domeniul financiar al tarii s-au adunat in salonul de petreceri al Clubului Universitar de pe Fifth Avenue, pentru a-si aduce omagiul unui tanar ce venea din vest, nici macar o jumate de duzina dintre 34

invitati nu si-au dat seama ca aveau sa fie martorii celui mai insemnat episod din istoria industriala a Americii.

J. Edward Simmons si Charles Steward Smith, cu inimile pline de recunostinte pentru ospitalitatea generoasa cu care-i coplesise Charles M. Schwab in timpul unei vizite recente la Pittsburg, organizasera un dineu pentru a-l prezenta pe omul de afaceri din industria otelului societatii bancare din est. Dar nu se asteptau ca el sa incalce conventia.

De fapt, l-au avertizat ca snobii in camasi scrobite din New York nu vor fi prea receptivi la oratorie si ca, daca nu dorea sa plictiseasca clanurile Still ? Man, Harriman si Vanderbilt, trebuia sa se limiteze la 15 sau 20 de minute de generalitati gratioase si nimic mai mult.

Nici chiar John Pierpont Morgan, asezat la dreapta lui Schwab, conform cu demnitatea sa imperiala, nu intentiona sa onoreze banchetul prin prezenta sa decat cateva momente.

Cat despre presa si public, evenimentul era atat de putin important, incat a doua zi nu s-a pomenit nimic de el in ziare.

Deci cei doi amfitrioni si distinsii lor oaspeti au mancat din cele sapte sau opt feluri de mancare obijnuite. S-a vorbit putin si in cadru restrans. Cativa bancheri si agenti de bursa au facut cunostinta cu Schwab, a carui cariera prosperase de-a lungul malurilor Monongahelei, dar nimeni nu-l cunostea bine. Dar, inainte de finalul serii, ei ? impreuna cu Morgan, Stapanul Banilor ? aveau sa fie fermecati, si un pui de un miliard de dolari, Corporatia de Otel a Statelor Unite, avea sa se nasca.

Pentru istorici este, probabil, o pierdere ca nu s-a pastrat discursul lui Charles Schwab la acel dineu.

Dar se poate sa fi fost un discurs ?de familie?, cu cateva greseli de gramatica (caci pe Schwab nu l-au preocupat niciodata subtilitatile limbii), plin de epigrame si presarat cu intelepciune. In plus fata de toate astea insa, poseda o forta galvanica si a avut un efect uluitor asupra capitalului de 5 miliarde de dolari pe care il insumau oaspetii. Dupa ce minunea s-a infaptuit si adunarea a fost complet vrajita, ascultandu-l fascinata desi a vorbit mai mult de 90 de minute, Morgan l-a condus pe orator la o fereastra scobita unde, leganandu-si picioarele de la inaltime, asezat inconfortabil, au mai stat de vorba o ora.

Magia personalitatii lui Schwab incepuse sa faca victime, dar mai important si de durata a fost programul detaliat si precis conturat pentru extinderea Corporatiei de Otel. Multe alte persoane incercasera sa obtina parteneriatul lui Morgan intr-un astfel de trust dupa tiparul combinatiilor intre biscuiti, sarma si cercuri de butoi, zahar, cauciuc, whisky, ulei sau guma de mestecat. John W. Gates, pasionatul de jocuri de noroc, il implorase, dar Morgan nu avea incredere in el. Fratii Moore, Bill si Jim, speculantii la bursa care fuzionasera un trust de chibrituri si o corporatie de biscuiti, il implorasera si esuasera.

Elbert H. Gary, fatarnicul judecator de tara, a dorit sa ii devina partener, dar n-a reusit sa-l impresioneze. Toate astea pana cand elocinta lui Schwab l-a purtat pe J. P. Morgan pe culmi de unde putea anticipa rezultatele sigure ale celui mai indraznet proiect financiar conceput vreodata, proiectul aparandu-i ca un vis extatic care avea sa ii umple buzunarele de bani obtinuti cu usurinta.

Magnetismul financiar care, in urma cu o generatie, incepuse sa atraga mii de companii mici si uneori conduse ineficient in mari combinatii ucigator de competitive devenise operativ in lumea otelului prin intermediul manevrelor jovialului pirat al afacerilor, John W. Gates. Gates infiintase deja Compania Americana de Otel si Sarma dintr-un lant de concernuri mici, si a intemeiat alaturi de Morgan Compania Federala de Otel.

Dar alaturi de giganticul trust vertical al lui Andrew Carnegie, un trust posedat si administrat de 53 de parteneri, aceste alte combinatii erau lipsite de importanta. Ele se puteau combina cat doreau, dar nici impreuna nu puteau sa tina piept organizatiei Carnegie, si Morgan o stia prea bine.

35

Si excentricul scotian batran o stia. Din semetele inaltimi ale Castelului Skibo privise, mai intai amuzat si apoi iritat, incercarile companiilor mai mici ale lui Morgan de a-i deveni concurente. Cand tentativele au devenit prea indraznete, Carnegie s-a maniat si a trecut la represalii. S-a hotarat sa creeze dublul fiecarei fabrici aflate in proprietatea rivalilor sai. De acum inainte, nu s-a mai interesat de sarma, tevi, cercuri de butoi sau tabla. In schimb, s-a multumit sa vanda acestor companii otel brut si sa le lase sa-l modeleze in orice forma vor dori. Acum, cu Schwab drept sef si conducator capabil, planuia sa-si puna susmanii la zid.

Astfel, s-a intamplat ca Morgan sa vada raspunsul la problema lui de fuziune in discursul lui Charles M. Scgwab. Un trust fara Carnegie ? ce era intre ei un gigant ? nu va prezenta nici o garantie; ar fi, dupa exprimarea unui scriitor, ca o tarta cu prune fara prune.

Discursul lui Schwab din seara de 12 decembrie 1900 purta, fara ibdoiala, implicatia, desi si nu angajamentul ferm ca afacerea lui Carnegie ar putea fi luata sub aripa protectoare a lui Morgan. A vorbit despre lumea otelului ce se va naste, cu mari sanse de reusita, despre recunoasterea eficentei, a specializarii, a lichidarii fabricilor ineficiente si a concentrarii efortului asupra proprietatilor infloritoare, a economiilor in transportul minereului, a economiilor in departamentele de conducere si administrative, si a monopolizarii pietelor straine.

Mai mult decat atat, le-a spus piratilor care erau ororile pirateriei lor obisnuite. A dedus faptul ca scopul lor era crearea de monopoluri, cresterea preturilor si obtinerea de dividende serioase din profit. Schwab a condamnat vehement sistemul. Le-a spus ascultatorilor sai ca o astfel de metoda avea bataie scurta, in sensul ca restrangea piata intr-o epoca a extinderii. Ieftinind costul otelului, s-ar crea o piata mereu in extindere; s-ar crea mai multe utilizari ale otelului si s-ar putea monopoliza o buna parte din comertul mondial. De fapt, desi nu o stia, Schwab era un apostol al productiei moderne in masa.

Astfel incat, la finalul dineului de la Clubul Universitar, Morgan a plecat acasa sa se gandeasca la previziunile infloritoare ale lui Schwab. Schwab s-a intors la Pittsburg sa administreze afacerea cu petrol pentru ?Wee Andra Carnegie?, in vreme ce Gary si ceilalti s-au intors la ponturile lor de la bursa, ca sa incerce sa anticipeze miscarea urmatoare.

Asteptarea n-a durat prea mult. Lui Morgan i-a luat cam o saptamana sa digere ospatul ratiunii pe care i-l oferise Schwab. Cand s-a asigurat ca nu va avea nici indigestie financiara, a trimis dupa Schwab ? si l-a gasit pe acel tanar oarecum timid. Schwab a evidentiat faptul ca domnului Carnegie ar putea sa nu-i convina ca presedintele trustului sau de companii cooperase cu ?imparatul? de pe Wall Street, strada pe care Carnegie se hotarase sa nu treaca niciodata. Apoi, John W. Gates, intermediarul, a sugerat ca daca Schwab ar fi ?intamplator? la Hotelul Bellevue, Philadelphia, s-ar putea sa se intample ca J. P. Morgan sa fie si el acolo. Totusi, cand a sosit Schwab, Morgan era din nefericire, bolnav la New York, astfel incat, la invitatia insistenta a batranului, Schwab a plecat la New York si s-a infiintat la usa bibliotecii omului de finante.

Acum, anumiti specialisti in economie au propagat convingerea ca, de la inceputul si pana la sfarsitul dramei, Andrew Carnegie pusese totul in scena ? ca dineul in cinstea lui Schwab, vestitul discurs, discutia de duminica noaptea dintre Schwab si Regele Banilor, toate au fost regizate de abilul scotian. Adevarul este complet altul. Cand Schwab a fost chemat sa incheie acordul, habar nu avea ca ?seful cel mic?, cum ii spunea lui Andrew, va merge atat de departe incat sa-i propuna sa vanda, in special unui grup de oameni pe care Andrew nu-i considera tocmai sfinti. Dar Schwab adusese cu el 6 foi de hartie acoperite cu cifre, reprezentand dupa el valoarea fizica si capacitatea potentiala de economisire a fiecarei companii de otel pe care o privea ca pe o stea indispensabila pe noul firmament al metalului.

36

Patru barbati au stat aplecati asupra cifrelor o noapte intreaga. Desigur, seful a fost Morgan, ce credea cu putere in dreptul sau divin de a face bani. Partenerul sau aristocratic era Robert Bacon, carturar si gentleman. Al treilea era John W. Gates, pe care Morgan il dispretuia ca pasionat de jocul de noroc si-l folosea ca pe o unealta. Al patrulea era Schwab, care stia mai multe despre procesele de fabricare si vindere a otelului decat un intreg grup de oameni din vremea aceea. De-a lungul acestei conferinte, cifrele locuitorului Pittsburg-ului n-au fost niciodata puse la indoiala. Daca el spunea ca o companie valoreaza atat, atat valora si nimic mai mult. El insista, de asemenea, sa nu se includa in combinatie decat acele concernuri pe care le numise el.

Concepuse o corporatie in care nu aveau sa fie dubluri, nici macar pentru satisfacerea lacomiei prietenilor care doreau sa treaca greutatea companiilor lor pe umerii largi ai lui Morgan.

La ivirea zorilor, Morgan s-a ridicat si si-a indreptat spatele.

Ramanea o singura intrebare, pe care a formulat-o astfel:

?Crezi ca poti sa-l convingi pe Andrew Carnegie sa vanda??

?Pot sa incerc?, a spus Schwab.

?Daca il convingi sa vanda, preiau eu restul?, a raspuns Morgan. Toate bune pana acum.

Dar va vrea Carnegie sa vanda? Cat va cere? (Schwab se gandise la suma de 320 de milioane de dolari.) Sub ce forma va dori plata? In cecuri sau actiuni? In obligatiuni? In bani gheata? Nimeni nu putea aduna o treime de miliard de dolari in bani gheata.

In ianuarie, s-a organizat un joc de golf pe campurile inghetate de la marginea orasului St. Andrew in Westchester; Andrew, infofolit in pulover ca sa se apere de frig, juca cu Charlie, care vorbea volubil, ca de obicei, mentinand buna dispozitie. Dar nu s-a rostit nici un cuvant despre afaceri pana cand cei doi s-au asezat in cabana calduroasa si confortabila a lui Carnegie, ce era prin preajma. Apoi, cu aceeasi forta de convingere cu care hipnotizase 80 de milionari la Clubul Universitar, Schwab a revarsat promisiunile sclipitoare ale unei pensii confortabile, ale milioanelor nesperate care aveau sa satisfaca toate capriciile sociale ale batranului. Carnegie a capitulat, a scris o cifra pe hartie, i-a dat-o lui Schwab si a spus: ?Ei bine, iata pentru cat vom vinde?.

Suma era de aproape 400 de milioane de dolari si s-a ajuns la ea adunand cele 320 de milioane mentionate de Schwab ca cifra de baza la care s-au adaugat 80 de milioane reprezentand valoarea capitalului marit din ultimii doi ani.

Mai tarziu la bordul unui transatlantic, scotianul i s-a plans lui Morgan: ?Trebuia sa-ti mai fi cerut inca 100 de milioane?.

?Daca i-ai fi cerut, i-ai fi obtinut?, i-a spus Morgan. Bineinteles ca spiritele s-au incins. Un corespondent britanic a trimis o telegrama in care a spus ca lumea internationala a otelului a fost ?uluita? de gigantica alianta. Presedintele Hadley de la Yale a declarat ca, daca trusturile nu vor fi controlate, tara se putea astepta la ?un imparat in Washinghton in urmatorii 25 de ani?. Dar acel abil manipulant de actiuni, Kenne, a pornit la treaba si a prezentat noul stoc cu atata dibacie publicului, incat acest urias castig ? estimat la aproape 600 milioane de dolari ? a fost acceptat intr-o clipita. Deci Carnegie si-a obtinut milioanele, sindicatul Morgan s-a ales cu 62 de milioane de dolari pentru ?deranj?, si toti

?baietii?, de la Gates la Gary, si-au luat milioanele.

Schwab, in varsta de 38 de ani, si-a luat si el rasplata. A fost numit presedinte al noii corporatii si a ramas in fruntea ei pana in 1930.

37

Bogatiile cresc inauntrul oamenilor