Volumul voluptăţilor mărunte,
Cu titlul gras,
Multiplu
Şi greoi ―
Un titlu cât o listă de bucate,
Iar filele cu text aproape goale,
Ca dictatorii, fără osanale,
Ca boul Apis, fără pată-n frunte,
Ca Grigorescu, fără „car cu boi”,
Sau ca Mihai Viteazul, fără cal!...
Sunt un volum ce n-are titlu încă,
Deşi există-n mine tipărit ―
Volum unic, ce trebuie citit
Rând după rând
Şi tot aşa, la fel,
De la-nceput şi până la sfârşit ―
Până se va-nţelege ce daltă de oţel
Va trebui să-mi sape titlu-n stâncă
Atunci când titlul meu va fi găsit!...
POVESTEA MEA ŞI A LOR
lui Mihai Cruceanu
Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraţii mei ― e drept ― nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu ―
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace ―
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Şi azi ― deşi înmormântat de ei
De viu ―
