O-ntreagă-apoteoză de fantome...

Iar aiurarea harfei rafinate

Cu fluieratul naiului barbar,

În noaptea catacombelor răsună

Ca-n nopţile venericei Sodome,

Trec toţi la rând...

E-atâta majestate

Şi-atâta surd tumult în mersul lor,

Şi-n lumea stalactitelor sonore

E-atât decor

Şi-atâta feerie,

Că iambii

Şi troheii altor vremuri

Re-nvie-n subterana tragedie

Dezastrul mitologicei credinţe

Şi doliul semizeilor ce mor!...

Trec toţi la rând...

Exodul nefiinţei

Se pierde-n coridorul milenar,

Iar urma celor ce-au trăit prin cântec

Dispare-n calea celor care vin

Să reclădească-n noaptea milenară

Acelaşi alb, fantasmagoric far

Spre care mateloţii inspirării

Se-ndreaptă şi-azi pe iahtul lor divin...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

. . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Martiri autohtoni ai catacombei

În care eu sunt ultimul venit...

Postuma voastră apoteozare ―

Că după moarte nu veţi mai muri ―

Mă-ndepărtează tot mai mult de dogma

Eternităţii voastre de granit...

Voi sunteţi cei ce-aţi fost,

Eu nu sunt încă

Decât preludiul celui ce voi fi!...

RÂNDURI PENTRU

PĂSĂRILE CĂLĂTOARE

lui Octavian Goga

Frunză galbenă, uscată ―

Frunză ce-ai fost verde-odată,

Şterge-ţi ochii de rugină,

C-a intrat toamna-n grădină,

Şi-a intrat ca o stăpână

Cu vântul şi ploaia-n mână!...

Primul stol de rândunele

A pornit spre Dardanele...

Berzele desperecheate

Se-mpreună-n zbor şi ele,

Să pornească pe-nserate,