Să te vinzi fără ruşine,
Ca femeile pe bani?...
Carte dragă,
Nu ştiai
Că ― oricine-ai fi ―
Tu n-ai
Decât trei sute de... pagini
Iar eu,
Trei sute de... ani?...
OLANDEZUL ZBURĂTOR
comandorului Eugen Tăutu
În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu ştie cine sunt,
Nici câte vieţi întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Şi pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu ştiu nici eu...
Nu ştiu decât că sunt un matelot,
Şi-atâta tot...
Şi-acelaşi matelot voi fi mereu!...
Sunt matelotul blestemat ―
Un lup-de-mare derbedeu,
Beţiv,
Suspect
Şi mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Şi sufletul întors pe dos ―
Un matelot ursit, când m-am născut,
Să n-am în viaţa mea ― drept scut ―
Decât un fals permis de drum,
Cu care rătăcesc şi-acum
Pe toate mările de pe pământ!...
Şi-aşa cum sunt ―
Nu sunt decât un „Uite-l... nu e!”
Sunt spectrul omului bătut în cuie...
Sunt musafirul nepoftit,
Ce-abia sosit,
