Mă dor multaşteptatele-agonii,
Privighetorile închise-n colivii,
Romanţele cântate prea târziu
De-admiratoarele ce mi-au rămas străine,
Şi cupele de aur, închinate
Cu aceeaşi veche ură
Şi nouă răutate,
În cinstea sexului frumos ―
Un pisc de munte scorburos,
Pe care-l urci de sus în jos,
Când faci pe alpinistul caraghios ―
Un alpinist îndrăgostit
De cel mai circumflex accent din Infinit!...
Mă doare tot ce-am spus ―
Deşi n-am vrut
Să spun nimic mai mult decât atât ―
Mă doare lenevia cu care m-am născut,
Grăbita lăcomie a primului sărut
Şi preţul precupeţei cu care mi-a vândut
Faimoasa „Pasăre albastră”
Ce-avea să-mi ţină de urât!...
RÂNDURI PENTRU CREDINŢA MEA
lui Eustaţiu Măciucescu
Mă-ntreb, ce s-a putut schimba
În mine
Şi-n credinţa mea,
În care ştiu că n-am schimbat nimic,
Nici chiar mândria mea de ucenic,
Pe care şi-azi mi-o mai găsesc
În cele câteva volume
În care n-am scris decât glume,
De teamă să nu-mbătrânesc!...
Mă-ntreb şi nu pot să-mi răspund
De ce-n credinţa mea m-afund
Ca luna-n fundul unui lac,
Când lacul nu-i decât minciuna
Cu care ne-amăgeşte luna
Şi stelele, când se prefac
În licurici ―
Gângănii mici ―
