Tovarăşă divină de joc şi de... păcat!...

Dar azi, când simt că jocul şi gluma s-au sfârşit,

Din goana nebuniei de artă de-altădată,

Mă-ntorc din nou acolo de unde am pornit ―

La piatra de şosea kilometrată,

Pe care Dumnezeu mi-a ţintuit

Şi numele,

Şi chipul,

Şi ursita...

Să hoinăresc cu tine, prin bâlciuri,

Travestit

În măscăriciul Pepi,

Nebun după Pepita,

Şi-n gând cu-aceeaşi teamă ridiculă şi veche

Ca orice om ce trece drept „om într-o ureche”...

Şi-acum...

Acum, te-ntreb pe tine ―

Pe tine, care mă-nţelegi mai bune

Ca oricine ―

Pe tine, care-mi eşti amantă,

În lipsa unui alt amant...

Te-ntreb ― burete absorbant ―

Ce ai de gând să faci cu mine?...

Nu vrei să faci

Măcar un gest de caritate ―

Să nu mă mai produc cu tine-n spate,

Ca-n panorama de odinioară

Când te-ai lipit de mine-ntâia oară

Şi publicul râdea să moară?...

Şi fiindcă m-ai legat la ochi,

Nu vrei

Măcar o clipă ochii să-mi dezlegi ―

Să fiu şi eu o dată stăpân pe ochii mei

Ca să te pot privi cu ochii-ntregi

Şi să te pot ucide-ntâi pe tine,

Ca-n urmă, bunul Dumnezeu ―

De dragul tău ―

Să facă acelaşi lucru şi cu mine?...

Şi-n noaptea viitoare, chère Madame,

Uitarea să ne şteargă pe veci de pe program!...

MOARTEA DRESORULUI DE STICLEŢI

lui Const. Stere

A murit dresorul de sticleţi!...

A murit şu ultimul dresor...

A murit cu mâinile pe ei,

Şi cu ochii-nfipţi în ochii lor!...

Şi-n odaia lui n-au mai rămas

Decât note muzicale, desenate pe pereţi,

Portativele de sârmă, fabricate de ovrei,

Coliviile de sfoară, cu grăunţele de mei...