C-atâta doar mi-e dat să-ţi mai sărut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai rămas nimic
Decât o falsă frescă-n mozaic,
Pe care nişte gheare de bestie turbată
Însângerează două imagini omeneşti!...
Nu le cunoşti?...
Încearcă ―
Şi-ai să ţi le-aminteşti!
POVESTE SCURTĂ
lui Octav Desila
Pe când iubeam ―
C-am suferit şi eu de-această boală ―
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!...
Dar într-o noapte eroina mea
Mă părăsea ― de daruri încărcată ―
Şi, luându-şi martori stelele şi luna,
Jura că pleacă pentru totdeauna
Şi n-are să mai vină niciodată ―
Mărturisire, vai... adevărată!...
Şi iată cum iubita mea,
În noaptea când mă părăsea,
N-avea să-mi lase la plecare
Decât un pat pe trei picioare
Iar în dulapul din sufragerie
Un sfert de cozonac cu nucă
Şi-o scobitoare-nfiptă-n el ―
Simbolul sufletului ei rebel,
Cu care dorul ei de ducă
Teatraliza eterna tragedie
A-nşelătoarelor ce mor
Neplânse de-nşelaţii lor ―
Exact ca-n poezia mea
A cărei eroină era... Ea!...
QUIPROQUO
Azi nu-ţi spun decât că te iubesc...
Dar cât timp te voi iubi nu ştiu ―
