Peste părinţi,
Peste copii
Şi peste şlepurile noastre
Din cimitirul Dunării albastre ―
De la Brăila până la Sulina ―
Unde le-a-nţepenit rugina,
Că n-au fost şlepuri plutitoare
Decât pe Dunăre ―
Nu şi pe mare!...
În timp ce Pullmane terestre
Şi trenuri lungi accelerate
Stopează azi, prin porturi, pe-nserate
Şi, vesele, sfidează prin ferestre
Cârligul unui „?” (semn de întrebare)
De care
Tu ― călător numai pe mare ―
Îţi spânzuri zilnic... ziua viitoare!...
CÂNTECUL NEBUNULUI
Ei sunt cuminţi...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu ―
Poate că cel cuminte-s Eu ―
Deşi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...
Eu mă urăsc că nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
Ei beau
Şi mint fără ruşine ―
Şi-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...
Lor nu le place-amanta Mea...
Mie nu-mi place-amanta Lor...
Ei văd cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei ―
Amanta Mea...
Dar cum din Ei toţi numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am să mă duc
De voia mea la balamuc ―
Şi fiindcă nu-mi va părea rău,
Cumintele voi fi tot Eu!...
STROFE PENTRU EL
Deşi noi toţi îi suntem fraţi
Şi toţi îl ascultăm la fel ―
Noi nu-i suntem decât argaţi,
Căci l-am ales stăpân pe El!...
Dar Eu, cum nu-i pot fi argat ―
Deşi noi toţi suntem la fel ―
