Cuvântul „Da” se-mbolnăvi
Şi-apoi, muri,
Cum moare-n gură-orice cuvânt
Când nu-l mai poţi măcar şopti!...
Dar astăzi, după şapte ani,
Când morţii-şi schimbă locuinţa,
Eu, care mi-am păstrat credinţa
În zeii noştri subterani,
Mă-ndrept spre ei ― cu voia ta ―
Şi-i rog frumos
Să-nvie pe defunctul „Da”,
Cum a-nviat pe vremuri şi... Cristos!...
ÎN CINSTEA CELEI CARE A PLECAT
Azi-noapte a plouat ca de-obicei,
Că Dumnezeu face ce vrea...
O noapte plouă-n cinstea mea...
O noapte plouă-n cinstea ei...
Azi-noapte, însă, a plouat
În cinstea celei care-a plecat!
A plecat?...
Cine-a plecat?
N-am plecat nici eu, nici ea ―
A plecat altcineva!...
Dar cine-a fost nu ştim nici noi!...
Ştim doar c-am găzduit-o amândoi
Şi-am găzduit-o fiindcă ne-a plăcut.
Pesemne Dumnezeu aşa a vrut!...
Că şase săptămâni în şir,
Din ziua când ne-am întâlnit,
O clipă nu ne-am despărţit...
Şi le-am trăit la fel tustrei.
Sorbind doar din parfumul ei ―
Parfum de trandafir!...
A stat cu noi,
Şi-am stat cu ea,
Ca doi pantofi pe-o Buharà,
Ca două mâini într-un manşon.
Ca două flori de crin pe un blazon!...
Şi totdeauna-am fost aşa ―
Ea tot cu noi,
