Cu ochii plini de dinamită
Scăpată dintr-o casă de nebuni.
Doar Oltul ― apă blestemată ―
Nu vrea să urce niciodată,
Nici cu şoseaua demodată,
Nici cu moderna linie ferată...
El singur, săltăreţ, coboară
Spre Dunăre ―
Dunărea noastră
Cu apă multă
Şi albastră...
Şi coborând ―
Iarnă sau vară ―
Surâde fredonând la fel
Ca orice egoist rebel,
Acelaşi veşnic menuet
Discret,
Pe care nu-l dansează decât el!...
La fel şi-n viaţă...
Uneori ―
Dacă te urci
Sau te cobori ―
Cu-aceeaşi ură te privesc ai tăi,
C-aşa suntem cu toţii ―
Oameni răi!...
Şi-oricare-ar fi cel care urcă ―
Duşmani
Sau prieteni ―
Toţi îl spurcă...
Iar când, întâmplător, coboară,
Toţi îl omoară!...
APARIŢIE NOCTURNĂ
Î. P. S. S. Tit Simedrea
Mi-a ieşit în drum fantoma
Omului bătut în cuie
Şi m-am întrebat ca Toma:
― El o fi?
Sau, poate... nu e...
Cine-a fost?...
N-a fost decât
Chipul unui om ― şi-atât ―
Chipul omului frumos
Din năframa sfintei Veronica ...
Dar pe mine m-a prins frica
Şi, cum sunt un om pios,
În noaptea Vinerei Mari,
M-am făcut din mare mic
Şi-am tăcut chitic.
Căci pe buze-mi îngheţase
Numele celui răsfrânt
