„Oltule... râu blestemat...
Ce vii aşa turburat”...
Dar Oltul i-a plătit la fel
Cum l-au cântat şi ei pe el...
Şi cum ― mi-e martor Dumnezeu ―
Astăzi, nu-l mai cânt decât eu!...
Pe mine, însă ―
Ce păcat
Că vinul vechi, de Drăgăşani,
M-a întinerit cu trei sute de ani,
Când fetele din Slatina
Cu ochii mari cât strachina,
De câte ori le-am sărutat,
M-au blestemat
Să-mi pierd cu minţile
Şi datina,
Să nu mai fiu cel care sunt
Cu-adevărat,
Şi ca să fiu pe placul lor,
Să le sărut doar la... culesul viilor,
În zvonul glumelor zvârlite-n vânt
Pe care Oltul, când le prinde ―
Oricât ar fi de turbure ―
Se limpezeşte
Şi se-ntinde
Cu ele până-n Dunăre!...
La fel şi eu, ca orice bun creştin,
Pe malul Oltului, cândva,
Mă voi întinde tot aşa,
Când cel din urmă strop de vin
Îl voi sorbi tot din ulcica mea,
Nu din paharul de argint, al altuia ―
Pahar străin!...
Şi-abia atunci voi fi cu-adevărat
Cel care-am fost ―
Un nou crucificat ―
În vecii vecilor... Amin!...
DRUM CRUCIAL
lui Al. Tzigara-Samurcaş
Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu ―
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!...
Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei ―
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!
Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu ―
El cobora solemn din conştiinţa mea,
