Şi curios, ca orice om, i-am suportat
Năzbâtia cu care m-a-ngrozit
De la-nceput şi până la sfârşit...
Mi-a spus că-n viaţă trebuie să ştii
Ce nu ştiu decât morţii
Când pleacă dintre vii,
Să ştii că dacă-ntâmplător vei fi flămând,
Să nu te-arăţi bogaţilor aşa cum eşti,
Să nu te-audă prietenii plângând,
Să nu-ntinzi mâna dreaptă să cerşeşti
Femeilor ce ţi-au păpat avutul,
Să nu-ţi compari prezentul cu trecutul,
Să nu blestemi... şi să nu faci
Nimic mai mult decât ce face mutul:
Să taci, să taci, să taci...
Şi iar să taci...
Iar când vei amuţi complect,
Ca orice-autohton fără defect,
Tăcerea, care-i aur controlat,
Te va-ndrepta spre lozul cu noroc,
Iar tu ― un simplu sâmbure de-alună ―
Te vei schimba-ntr-un sâmbure de foc...
Şi Diavolul din mine sfârşi cu...
„Noapte bună!”...
POVESTEA UNUI „CINEVA”
A fost cândva un „Cineva” ―
Un „Cineva” aşa prostuţ,
Că-n nopţile cu lună plină se trudea
Să scoată pe furiş luna din puţ
Cu ciutura...
Şi totuşi, acest „Cineva” ―
Deşi „copilul nimănui” ―
Se socotea-n prostia sa
Născut din zborul minţii lui,
Nu conceput
Numai din lut,
Cum l-învăţase Biblia...
Şi-nfuriat că Dumnezeu
Nu-l modelase după chipul său ―
Ca pe Adam ―
