„Romanţa zilelor de ieri” ―
Romanţa primelor dureri
Şi-a nesfârşitelor înfrângeri!...
Ce demoni cu aripi de îngeri
Se furişază ― noapte după noapte ―
Prin camerele noastre de culcare,
Trezindu-ne din somn pe fiecare
Cu-aceleaşi repetate şoapte,
Cu care-n zorii zilelor de ieri
Epilogam nebunele plăceri,
Defuncte astăzi pentru totdeauna...
Păcat că n-am putut păstra nici una!...
Dar noi ― copiii nimănui
Copiii zilelor de post ―
Ca să putem trăi cu-adevărat,
Ne-am spânzurat ghitarele în cui
Şi ne-am vândut măgarilor „sub cost”...
C-aşa ― pesemne ― ne-a fost dat,
Deşi morţi, să rămânem şi-azi
Aceiaşi cântăreţi nomazi ―
Fantomele medievalilor „truveri”,
În ale căror stanţe
Doar minciuna
„Romanţei zilelor de ieri”,
De astăzi
Şi de totdeauna ―
Păcatul sfânt al tuturor
„Truverilor” ―
Trăieşte-n vecii... vecilor!...
ROMANŢA TAHITIANĂ
pictorului Ştefan Popescu
Tehura ― neagră orhidee ―
Nu eşti nici floare,
Nici femeie!...
Dar, orice-ai fi ― aşa cum eşti ―
Nu-ţi cer să-mi juri că mă iubeşti...
Nu-ţi cer nimic din ce-ai jurat
Lui Paul Gauguin ―
Zugravul tău tahitizat ―
Pe care-abia sosit în Paradis
