De nocturnă cochetă
Magdalenă
Plouă...
Pe trotuarul negru paşii ei se-ncrucişează
Cu grăbiţii paşi ai celor ce-o privesc
Şi-apoi dispar.
Şi tăcuta Magdalenă
Se strecoară ca noroiul
Ce dispare în canalul deschis larg lângă trotuar!
N-are vreme s-o-nsoţească nimeni,
Nimeni n-are vreme
S-o mai cheme...
Plouă, plouă...
Şi trotuarul ud sclipeşte printre case.
Ca o candelă aprinsă
La icoana Magdalenei păcătoase.
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Nu ştiu cine eşti
Şi ni ştiu cine sunt ―
Atât mai bine.
Hai cu mine...
Vom petrece-ntreaga noapte mângâindu-ne cu dinţii
Ca felinele,
Şi-apoi
Vom dispare amândoi,
Prefăcându-ne-ntr-un bloc ―
Bloc de carne şi de foc,
Plămădit de draci
Şi-nchis
Pe vecie în infernul unei nopţi de Valpurgis.
III
Et tu me perdras, et je me perdrai,
Car je suis celle qui est perdue, sitot trouvée.9
MARCEL SCHWOB
N-ai fost cea dintâi,
Eşti însă cea din urmă ―
Şi-i destul
Pentru-amanta celui care poate totul ― tot ce vrea...
Am vroit să fii a mea;
Şi ai fost.
Cât timp?
Atâta cât am vrut...
Şi-azi dacă pleci,
E că vreau să-şi plimbe urma pe obrajii-ţi albi şi reci
Dinţii celor care-aşteaptă,
Dinţii celor care muşcă
Şi distrug cu lăcomia tigrilor închişi în cuşcă...
Du-te...
Strada te aşteaptă, îţi surâde şi te cheamă,