Salteaua din cuşcă mustea de ADN. Sânge, sudoare, spermă, vomă. O
parte ale ei, o parte ale lui Lenny Hell.
— Sfinte Dumnezeule! exclamă Jesus. Vrei să spui că a abuzat-o şi Hell?
— Posibil să fi fost mai mulţi.
— Mai mulţi decât Valentin şi Hell?
— Deasupra scărilor spre pivniţă se află o ţeavă de apă. E imposibil să
n-o loveşti dacă nu ştii că e acolo. Aşa că i-am cerut lui Bjørn Holm, criminalistul nostru cel mai experimentat, să-mi trimită o listă cu toţi cei al căror ADN a fost descoperit pe ţeava aia. Tot ce e prea vechi se degradează, însă am găsit şapte profiluri unice. Ca de obicei, am luat probe de ADN de la toţi cei prezenţi la locul crimei şi am găsit potriviri cu şeful poliţiei locale, cu colegul său, Bjørn, Smith şi eu, plus încă un membru al echipei de criminalişti chemaţi la locul faptei pe care n-am apucat să-l avertizăm la timp. Dar n-am reuşit să identificăm cel de-al şaptelea profil.
— Deci nu era al lui Valentin Gjertsen sau Lenny Hell?
— Nu. Tot ce ştim e că îi aparţine unui bărbat şi că nu era rudă cu Lenny Hell.
— Ar fi putut fi cineva care venise să repare ceva? Un electrician, un instalator, ceva de genul ăsta? întrebă Oleg.
— Adevărat, răspunse Harry, iar privirea îi căzu pe numărul din Dagbladet deschis în faţa sa, cu imaginea lui Bellman, care se pregătea să
preia fotoliul de ministru al Justiţiei. Citi iar ce scria sub poză: Sunt deosebit de mulţumit că insistenţa şi munca sârguincioasă a poliţiei ne-au permis să o găsim pe Marte Ruud. Atât familia, cât şi poliţia meritau acest
415
lucru. Iar asta îmi face mai uşoară misiunea de-a părăsi postul de şef alpoliţiei.
— Băieţi, eu trebuie să plec.
Au ieşit împreună din Academia de Poliţie şi tocmai când se pregăteau să se despartă în faţa Chateau Neuf, Harry îşi aminti de invitaţie.
— Hallstein şi-a terminat disertaţia despre vampirist, iar dezbaterea va fi vineri. Suntem invitaţi.
— Dezbaterea?
— Examen oral cu familia şi prietenii îmbrăcaţi la patru ace, prezenţi în sală, răspunse Jesus. Greu să n-o dai în bară.
— Eu şi mama ta mergem, continuă Harry. Nu ştiu dacă ai chef sau timp să vii? Ståle e unul dintre oponenţii săi.
— Uau! făcu Oleg. Să sperăm că nu e prea devreme. Vineri mă duc la Ullevål.
Harry se încruntă.
— Pentru ce?
— Doctorul Steffens mai vrea încă o probă de sânge. Spune că face cercetări privind o afecţiune foarte rară a sângelui numită mastocitoză
sistemică şi că dacă asta a avut mama, atunci sângele ei s-a vindecat singur.
— Mastocitoză?
— E cauzată de un defect genetic numit mutaţie c-kit. Nu este ereditară, însă Steffens speră că substanţa din sânge care ar putea să o vindece ar putea fi. Aşa că vrea un pic de sânge de la mine ca să-l compare cu al mamei.
— Deci asta e legătura genetică despre care vorbea mama ta?
— Steffens încă mai crede că a fost un caz de otrăvire şi că asta e doar o încercare complet orbească. Însă aşa au fost cele mai multe descoperiri importante. Încercări orbeşti.
— Şi are dreptate. Dezbaterea are loc la ora 14. După aceea va fi şi o petrecere, dacă vrei să participi, deşi eu probabil voi sări peste.
— Sunt sigur că aşa vei face, zâmbi Oleg, apoi se întoarse spre Jesus.
Vezi tu, lui Harry nu-i plac oamenii.
— Ba îmi plac oamenii, îl contrazise Harry. Doar că nu-mi place să stau cu ei. Mai ales când sunt foarte mulţi laolaltă, în acelaşi timp.
Se uită la ceas şi adăugă:
416
— Apropo de timp.
— Scuze de întârziere, curs personalizat, anunţă Harry, strecurându-se în spatele tejghelei.
Øystein scoase un geamăt şi puse două pahare cu bere pe tejghea, vărsând puţin din ele.
— Harry, trebuie să aducem mai mulţi oameni aici.
