1.

Miercuri seară

Barul Jealousy era aproape gol, însă aerul dinăuntru era tot irespirabil.

Mehmet Kalak se uita la bărbatul şi la femeia ce stăteau la bar în timp ce le turna vin în pahare. Patru clienţi. Al treilea era un tip care stătea singur la masă şi lua guri mici de bere, iar al patrulea era doar o pereche de cizme de cowboy ce se iţea dintr-unul dintre separeuri, unde întunericul era din când în când brăzdat de pâlpâirea ecranului unui telefon. Patru clienţi la ora 23:30, într-o seară de septembrie, în cel mai bun bar de cartier din Grünerløkka. Groaznic, chiar nu mai putea aşa.

Uneori se întreba de ce renunţase la jobul de manager de bar la cel mai tare hotel din oraş pentru a porni pe cont propriu în locul ăsta jalnic, cu clienţi mereu posomorâţi. Posibil pentru că se gândise că dacă ar creşte preţurile, ar putea înlocui clienţii vechi cu cei pe care şi-i dorea de fapt: tinerii bogaţi din cartier, lipsiţi de griji. Pentru că avea nevoie de un loc în care să muncească pe rupte după ce se despărţise de iubită. Sau fiindcă

oferta hrăpăreţului cămătar Danial Banks i se păruse rezonabilă, după ce banca îi refuzase cererea. Ori pentru că la barul Jealousy el alegea muzica, nu vreun afurisit de manager de hotel care nu ştia decât o singură

melodie: clinchetul casei de marcat. Să scape de clienţii vechi fusese uşor

– se retrăseseră la un bar ieftin, la trei străzi distanţă. Dar s-a dovedit a fi mult mai greu să atragă clientelă nouă. Poate ar trebui să reevalueze întregul concept. Poate că un singur ecran TV pe care rula mereu fotbal din Turcia nu era suficient ca să merite descrierea de „bar sportiv”. Şi poate că şi el trebuia să schimbe muzica şi să apeleze la clasici precum U2

sau Springsteen pentru tipi şi Coldplay pentru fete.

— Păi, eu nu prea am avut parte de multe întâlniri pe Tinder. Dar mi-am dat seama că pe-acolo umblă o mulţime de ciudaţi, zise Geir în timp ce-şi lăsa paharul cu vin alb pe tejghea.

— Chiar aşa? spuse femeia, înăbuşindu-şi un căscat.

Avea păr scurt şi blond. Era subţirică. Pe la vreo 35 de ani, se gândi Mehmet. Mişcări repezi, uşor stresate. Privire obosită. Munceşte prea mult şi merge la sală în speranţa că-i va oferi avantajul de care n-a avut parte niciodată. Mehmet îl urmări pe Geir cum îşi ridică paharul ţinând

 6 

trei degete în jurul cupei, ca femeia. În timpul nenumăratelor sale lipeli pe Tinder comandase mereu la fel ca perechea sa, indiferent că fusese vorba de whisky sau ceai verde. Dornic să dea de înţeles că se potrivesc perfect şi în alegerea băuturilor.

Geir tuşi. Trecuseră şase minute de când femeia intrase în bar, iar Mehmet ştia deja că era momentul în care bărbatul urma să facă

mişcarea.

— Eşti mai frumoasă decât în poza de profil, Elise, spuse Geir.

— Aşa zici tu, dar mulţumesc încă o dată!

Mehmet freca un pahar şi se prefăcea că nu ascultă.

— Aşa că spune-mi, Elise, ce-ţi doreşti tu de la viaţă?

Femeia zâmbi mai degrabă resemnată.

— Un bărbat care nu judecă doar după aparenţe.

— Absolut de acord, Elise, ce e în interior contează.

— A fost o glumă. Eu arăt mai bine în poza de profil şi, să fiu sinceră, chiar şi tu, Geir.

— Ha, ha! râse Geir, apoi îşi coborî privirea în paharul cu vin, uşor dezumflat. Presupun că cei mai mulţi îşi aleg o poză care să-i avantajeze.

Deci cauţi un bărbat. Ce fel de bărbat?

— Unul care ar sta acasă cu cei trei copii.

Femeia aruncă o privire la ceas.

— Ha, ha!

Sudoarea nu apăruse doar pe fruntea lui Geir, ci şi pe ţeasta lui mare, complet rasă. În curând aveau să-i apară inele umede şi la subraţele cămăşii negre slim-fit, o alegere ciudată având în vedere că nu era nici subţire, nici fit. Acum se juca distrat cu paharul.

— Exact genul meu de umor, Elise. Deocamdată pentru mine un câine e suficient pe post de familie. Ţie îţi plac animalele?

Tanrim1, cugetă Mehmet. Oare de ce nu renunţă şi gata?

— Dacă întâlnesc persoana potrivită, o simt aici… şi aici.

Bărbatul rânji, îşi coborî glasul şi arătă spre vintre.

— Dar evident că trebuie să afli dacă am dreptate. Ce zici, Elise?

Mehmet se cutremură. Geir se lansase cu toate forţele, iar stima lui de sine urma să mai primească o lovitură.

Femeia îşi împinse paharul cu vin deoparte şi se aplecă uşor în faţă, iar 1 „Oh, Doamne”, în turcă, în orig. (N. t.).

 7 

Mehmet ciuli urechile pentru a o auzi.

— Geir, îmi promiţi ceva?

— Desigur.

Glasul şi expresia lui erau la fel de nerăbdătoare ca ale unui câine.

— Că atunci când vom ieşi de aici, adică imediat, nu vei mai încerca să

iei vreodată legătura cu mine?

Mehmet se văzu nevoit să-l admire pe Geir pentru că reuşise să

schiţeze un zâmbet.

— Desigur.

Femeia se îndreptă la loc.

— Nu că ai părea vreun hărţuitor, Geir, însă am trecut prin câteva experienţe neplăcute. Un tip a început să mă urmărească. Şi să-i ameninţe pe cei cu care umblam. Sper că mă înţelegi dacă sunt mai precaută.

— Înţeleg.