simplu i-ar zice „bună” cu o privire calmă, care i-ar sugera „să facem şi următorii paşi?” Glisă imaginea spre dreapta, în semn de acceptare. La mi-ai-trezit-curiozitatea.
Şi auzi un bip vesel din iPhone, care o informă că are o nouă potrivire.
Geir respira cu greutate pe nas.
Îşi trase pantalonii în sus şi-şi răsuci lent scaunul.
Lumina de la ecranul computerului era singura din încăpere şi dezvăluia doar toracele şi mâinile persoanei din spatele lui. Nu-i vedea faţa, doar mâinile albe ce ţineau ceva îndreptat spre el. Un ham din piele neagră. Cu o buclă la capăt.
Silueta făcu un pas spre Geir şi acesta se trase instinctiv înapoi.
— Ştii care-i singurul lucru care mi se pare mai dezgustător decât tine?
şopti vocea în întuneric, în timp ce mâinile trăgeau de hamul din piele.
Geir înghiţi în sec.
— Câinele, continuă vocea. Afurisitul ăla de câine, pentru care ai promis că ai face orice ca să ai grijă de el. Se cacă pe podeaua bucătăriei pentru că nu se deranjează nimeni să-l scoată afară.
Geir tuşi.
— Kari, te rog…
— Scoate-l! Şi să nu mă atingi când vii în pat.
Geir luă lesa câinelui, iar uşa se trânti în urma femeii.
Rămase singur în întuneric, clipind.
Nouă, se gândi el. Doi bărbaţi şi o femeie, o singură crimă. Şansele ca o femeie să fie victima unei crime ar fi de una din nouă, nu una din opt.
Mehmet conducea vechiul BMW pe străzile din centrul oraşului, în sus spre Kjelsås, către vile, privelişti cu fiordul şi aer mai proaspăt. Coti pe strada lui liniştită şi adormită. Descoperi că un Audi R8 era parcat în faţa garajului de lângă casă. Mehmet încetini. Pentru o clipă se gândi să
accelereze şi să treacă mai departe. Ştia că doar ar fi amânat lucrurile. Pe de altă parte, exact asta trebuia să facă. Să amâne. Însă Banks avea să-l găsească iar, poate că acum era momentul potrivit. Era întuneric şi linişte, niciun martor. Mehmet trase lângă trotuar. Deschise torpedoul. Se uită la ce ţinea acolo de câteva zile, special pentru o astfel de situaţie. Puse obiectul în buzunarul jachetei şi trase adânc aer în piept. Apoi coborî din
13
maşină şi porni spre casă.
Portiera Audi-ului se deschise şi Danial Banks coborî şi el. Când Mehmet îl întâlnise la restaurantul Perla Indiei, îşi dăduse seama că
prenumele pakistanez şi numele englezesc erau probabil la fel de false ca semnătura de pe dubiosul contract pe care îl semnaseră. Însă banii din valiza pe care o împinsese pe masă fuseseră suficient de adevăraţi.
Pietrişul din faţa garajului scrâşni sub tălpile pantofilor lui Mehmet.
— Drăguţă casă! Banca ta n-a fost dispusă să o accepte ca gaj? zise Danial Banks în timp ce se sprijinea de R8 cu braţele încrucişate la piept.
— Sunt doar chiriaş, răspunse Mehmet. La subsol.
— Veşti proaste pentru mine, spuse Banks, care era mult mai scund decât Mehmet, însă nu dădea deloc senzaţia, după cum îşi încorda bicepşii pe sub sacoul elegant.
După o scurtă pauză, continuă:
— Pentru că incendierea ei nu ne va ajuta pe niciunul dacă nu primeşti nimic pe asigurare ca să-ţi plăteşti datoria, aşa-i?
— Nu, presupun că nu ne-ar ajuta.
— Veşti proaste şi pentru tine, înseamnă că va trebui să apelez la metode mai dureroase. Ştii care sunt acelea?
— Nu vrei să afli mai întâi dacă pot plăti?
Banks clătină din cap şi scoase ceva din buzunar.
— Plata trebuia făcută acum trei zile, doar ţi-am spus că punctualitatea este crucială. Şi pentru ca toţi clienţii mei, nu doar tu, să ştie că nu tolerez asemenea lucruri, nu pot face nicio excepţie.
Ridică obiectul în lumina becului montat pe garaj. Mehmet icni după
aer.
— Ştiu că nu e deosebit de original, continuă Banks, înclinând capul şi uitându-se la patent. Însă funcţionează.
— Dar…
— Poţi alege tu ce deget. Majoritatea preferă degetul mic de la mâna stângă.
