Geir ridică paharul şi-l goli.

— Cum spuneam, umblă o mulţime de ciudaţi pe stradă. Dar nu-ţi face griji, eşti în siguranţă. Statistic vorbind, şansele de-a fi omorât sunt de patru ori mai mari pentru un bărbat decât pentru o femeie.

— Mersi pentru vin, Geir!

— Dacă vreunul dintre noi trei… – Mehmet se grăbi să-şi ferească

privirea atunci când Geir arătă spre el – ar ajunge să fie omorât în seara asta, probabilitatea să fii tu ar fi una din opt. Nu, stai, trebuie să împarţi la…

Femeia se ridică.

— Sper să afli rezultatul. Să ai o viaţă plăcută!

Geir mai rămase o vreme să se holbeze în pahar după plecarea ei, dând din cap odată cu Fix You, ca pentru a-l convinge pe Mehmet şi pe indiferent cine-l mai urmărea că deja dăduse uitării experienţa, că nu fusese nimic altceva decât o melodie pop de trei minute, la fel de uşor de dat uitării. După care se ridică şi plecă. Mehmet privi în jur. Cizme de cowboy şi tipul care o lălăia cu berea plecaseră şi ei. Rămăsese singur. Şi se întorsese şi oxigenul. Se folosi de telefonul mobil ca să schimbe playlistul. Playlistul lui. Bad Company. Având în vedere că trupa era alcătuită din membri Free, Mott the Hoople şi King Crimson, nu avea cum să scoată vreodată ceva prost. Iar cu vocea lui Paul Rodgers chiar nu puteau da greş. Mehmet dădu volumul mai tare până ce paharele din

 8 

spatele tejghelei începură să clincăne.

Elise mergea pe Thorvald Meyers gate, trecând pe lângă clădiri cu patru niveluri care demult adăpostiseră clasa muncitoare a acestei părţi paupere a oraşului, însă unde un metru pătrat costa acum la fel de mult ca în Londra sau Stockholm. Septembrie în Oslo. Întunericul se întorsese în sfârşit, iar nopţile lungi şi enervant de călduroase de vară se terminaseră

odată cu tot ce caracteriza isteria şi tipica veselie stupidă estivală. În septembrie, Oslo se întorcea la adevărata sa natură: melancolic, rezervat, productiv. O faţadă solidă, însă deloc lipsită de unghere întunecate şi secrete. La fel ca ea, se părea. Iuţi pasul; ploaia plutea în aer, ceaţa, stropii mărunţi scoşi de Dumnezeu când strănuta, cum se exprimase unul dintre curtezanii săi, într-o încercare de-a fi poetic. Avea de gând să renunţe la Tinder. Mâine. Gata, se săturase. Gata cu bădăranii ale căror priviri o făceau să se simtă ca o târfă, când se întâlnea cu ei prin baruri. Gata cu psihopaţii şi hărţuitorii ţicniţi care se lipeau de ea ca noroiul, absorbindu-i timpul, energia şi siguranţa. Gata cu rataţii jalnici care o făceau să se simtă

ca ei.

Se spunea că întâlnirile aranjate pe internet erau un mod plăcut de-a cunoaşte persoane noi, că n-avea de ce să-ţi fie ruşine, că o făcea toată

lumea. Dar nu era adevărat. Oamenii se cunoşteau la serviciu, în clase, prin intermediul amicilor, la sală, în cafenele, în avioane, autobuze sau trenuri. Se cunoşteau aşa cum trebuie, când se simţeau în largul lor, fără

vreo presiune, pentru ca după aceea să se poată agăţa de iluzia romantică

a inocenţei, purităţii şi capriciilor sorţii. Ea îşi dorea acea iluzie. Avea de gând să-şi şteargă profilul. Şi-o spusese şi mai devreme, însă de data asta categoric urma s-o facă, chiar în noaptea aceea.

Traversă Sofienberggata şi-şi pescui cheia ca să descuie poarta de lângă

băcănie. O împinse şi păşi în întunericul de sub arcadă. Se opri brusc.

Erau doi.

Îi luă o secundă sau două să se obişnuiască cu întunericul şi să vadă ce ţineau în mâini. Ambii se descheiaseră la pantaloni şi aveau sculele afară.

Se trase înapoi. Nu se uită în jur, doar se rugă să nu mai fie vreunul şi în spatele ei.

— Futuiscuze!

Combinaţia de înjurătură şi scuză fusese scoasă de un tânăr de 19–20

 9 

de ani, bănui Elise. Nu chiar treaz.

— Hei, rosti celălalt, te pişi pe pantofii mei!

— M-am speriat!

Elise îşi strânse şi mai bine haina în jurul trupului şi trecu pe lângă cei doi tineri, care se întorseseră iar cu faţa la zid.

— Asta nu-i toaletă publică, le spuse ea.

— Scuze, eram disperaţi! N-o să se mai întâmple.

Geir mergea repede pe Schleppegrells gate, cugetând profund: era greşit că doi bărbaţi şi o femeie îi ofereau femeii o şansă din opt să fie omorâtă, calculul era mult mai complicat. Întotdeauna totul era mult mai complicat.

Doar trecuse de Romsdalsgata când ceva îl făcu să se întoarcă. La vreo 50 de metri în spatele lui venea un bărbat. Nu avea cum să fie sigur, dar nu cumva era acelaşi tip care stătuse vizavi şi se uitase într-o vitrină când Geir ieşise din barul Jealousy? Geir iuţi pasul spre est, către Dælenenga şi fabrica de ciocolată; nu era nici ţipenie pe stradă, doar un autobuz care sosise evident mai devreme şi se oprise la un semafor. Geir privi înapoi.

Bărbatul era tot acolo, păstrând distanţa. Lui Geir îi era frică de cei cu tenul închis, mereu îi fusese, însă pe omul din spatele lui nu-l vedea bine.

Erau pe cale să iasă din cartierul plin de pensionari albi, îndreptându-se spre o zonă cu locuinţe sociale şi imigranţi. Geir vedea deja uşa de la blocul lui, la vreo 100 de metri distanţă. Dar când aruncă o privire înapoi, văzu că tipul celălalt o luase la fugă, iar la gândul că pe urmele sale venea acum vreun somalez profund traumatizat din Mogadishu o rupse şi el la fugă. Geir nu mai alergase de câţiva ani şi de fiecare dată când călcâiele sale atingeau asfaltul, un fulger îi ţâşnea până în creier şi-i înceţoşa vederea. Ajunse la uşă, vârî cheia în broască din prima, se aruncă înăuntru şi trânti uşa grea de lemn în urma sa. Se rezemă de lemnul umed şi rămase uitându-se pe geamul din partea de sus a uşii. Nu mai vedea pe nimeni pe stradă. Poate că nu fusese un somalez. Geir nu se mai putu abţine şi izbucni în râs. Ridicol cât de uşor te sperii doar pentru c-ai discutat cu cineva despre crime. Şi ce spusese Elise despre acel hărţuitor?

Geir încă respira greu când descuie uşa de la apartament. Îşi luă o bere din frigider şi observă că fereastra bucătăriei cu vedere spre stradă era deschisă, aşa că o închise, după care intră în birou şi aprinse veioza.

 10 

Apăsă una dintre tastele computerului, iar ecranul de 20 de inci se aprinse.

Tastă „Pornhub”, apoi „franţuzoaică” în câmpul de căutare. Se uită

printre poze până descoperi o femeie care avea măcar aceeaşi coafură şi acelaşi ten ca Elise. Pereţii apartamentului erau subţiri, aşa că îşi conectă

căştile la computer înainte să dea drumul la filmuleţ, apoi se descheie la pantaloni şi şi-i trase în josul coapselor. Femeia semăna atât de puţin cu Elise, încât Geir închise ochii şi se concentră la gemetele ei, în timp ce încerca să-şi închipuie gura mică a lui Elise, expresia dispreţuitoare din ochi şi bluza sobră, dar sexy. Sub nicio formă n-ar fi putut s-o aibă.

Niciodată. Doar aşa.

Geir se opri. Deschise ochii. Lăsă penisul din mână în timp ce perii de pe ceafă i se ridicară în briza rece pe care o simţi în spate. De la uşa pe care ştia că o închisese cum trebuie. Ridică mâna pentru a-şi scoate căştile, însă era convins că e prea târziu.

Elise puse lanţul de siguranţă la uşă, îşi aruncă pantofii pe hol şi, ca de obicei, îşi plimbă mâna peste poza cu ea şi nepoata Ingvild, prinsă într-un colţ al oglinzii. Era un ritual pe care nu-l înţelegea pe deplin, doar că-i împlinea o nevoie umană adânc înrădăcinată, la fel ca poveştile despre ce se întâmplă cu noi după ce murim. Intră în living şi se întinse pe sofaua din micul, dar confortabilul ei apartament cu două camere; măcar era proprietară. Îşi verifică telefonul. Un mesaj de la serviciu – şedinţa de a doua zi dimineaţă fusese anulată. Nu-i spusese tipului cu care se întâlnise că e avocată specializată în cazuri de viol. Şi că statisticile lui despre probabilitatea mai mare ca bărbaţii să fie omorâţi reflectau doar jumătate din poveste. În crimele motivate sexual, probabilitatea ca victima să fie femeie era de patru ori mai mare. Acesta era unul dintre motivele pentru care primul lucru pe care îl făcuse când cumpărase apartamentul fusese să schimbe încuietorile şi să-şi monteze un lanţ de siguranţă la uşă, un concept rar în Norvegia şi cu care tot nu se putea obişnui, ori de câte ori îl folosea. Intră pe Tinder. Se potrivise cu trei dintre bărbaţii pe care-i aprobase în seara aceea. Da, asta era chestia care-i plăcea la aplicaţie. Nu trebuia să-i întâlnească, ştia că sunt pe acolo, pe undeva şi că o vor. Oare să-şi mai acorde un pic de flirt prin mesaje, o ultimă partidă în trei cu ultimii ei doi străini, înainte de a-şi şterge definitiv contul şi aplicaţia?

 11 

Nu. Mai bine să le şteargă imediat.

Intră în meniu, apăsă pe opţiunea care trebuia şi se trezi întrebată dacă