— Exact genul meu de umor, Elise. Deocamdată pentru mine un câine e suficient pe post de familie. Ţie îţi plac animalele?
Tanrim1, cugetă Mehmet. Oare de ce nu renunţă şi gata?
— Dacă întâlnesc persoana potrivită, o simt aici… şi aici.
Bărbatul rânji, îşi coborî glasul şi arătă spre vintre.
— Dar evident că trebuie să afli dacă am dreptate. Ce zici, Elise?
Mehmet se cutremură. Geir se lansase cu toate forţele, iar stima lui de sine urma să mai primească o lovitură.
Femeia îşi împinse paharul cu vin deoparte şi se aplecă uşor în faţă, iar 1 „Oh, Doamne”, în turcă, în orig. (N. t.).
7
Mehmet ciuli urechile pentru a o auzi.
— Geir, îmi promiţi ceva?
— Desigur.
Glasul şi expresia lui erau la fel de nerăbdătoare ca ale unui câine.
— Că atunci când vom ieşi de aici, adică imediat, nu vei mai încerca să
iei vreodată legătura cu mine?
Mehmet se văzu nevoit să-l admire pe Geir pentru că reuşise să
schiţeze un zâmbet.
— Desigur.
Femeia se îndreptă la loc.
— Nu că ai părea vreun hărţuitor, Geir, însă am trecut prin câteva experienţe neplăcute. Un tip a început să mă urmărească. Şi să-i ameninţe pe cei cu care umblam. Sper că mă înţelegi dacă sunt mai precaută.
— Înţeleg.
Geir ridică paharul şi-l goli.
— Cum spuneam, umblă o mulţime de ciudaţi pe stradă. Dar nu-ţi face griji, eşti în siguranţă. Statistic vorbind, şansele de-a fi omorât sunt de patru ori mai mari pentru un bărbat decât pentru o femeie.
— Mersi pentru vin, Geir!
— Dacă vreunul dintre noi trei… – Mehmet se grăbi să-şi ferească
privirea atunci când Geir arătă spre el – ar ajunge să fie omorât în seara asta, probabilitatea să fii tu ar fi una din opt. Nu, stai, trebuie să împarţi la…
Femeia se ridică.
— Sper să afli rezultatul. Să ai o viaţă plăcută!
Geir mai rămase o vreme să se holbeze în pahar după plecarea ei, dând din cap odată cu Fix You, ca pentru a-l convinge pe Mehmet şi pe indiferent cine-l mai urmărea că deja dăduse uitării experienţa, că nu fusese nimic altceva decât o melodie pop de trei minute, la fel de uşor de dat uitării. După care se ridică şi plecă. Mehmet privi în jur. Cizme de cowboy şi tipul care o lălăia cu berea plecaseră şi ei. Rămăsese singur. Şi se întorsese şi oxigenul. Se folosi de telefonul mobil ca să schimbe playlistul. Playlistul lui. Bad Company. Având în vedere că trupa era alcătuită din membri Free, Mott the Hoople şi King Crimson, nu avea cum să scoată vreodată ceva prost. Iar cu vocea lui Paul Rodgers chiar nu puteau da greş. Mehmet dădu volumul mai tare până ce paharele din
8
spatele tejghelei începură să clincăne.
Elise mergea pe Thorvald Meyers gate, trecând pe lângă clădiri cu patru niveluri care demult adăpostiseră clasa muncitoare a acestei părţi paupere a oraşului, însă unde un metru pătrat costa acum la fel de mult ca în Londra sau Stockholm. Septembrie în Oslo. Întunericul se întorsese în sfârşit, iar nopţile lungi şi enervant de călduroase de vară se terminaseră
odată cu tot ce caracteriza isteria şi tipica veselie stupidă estivală. În septembrie, Oslo se întorcea la adevărata sa natură: melancolic, rezervat, productiv. O faţadă solidă, însă deloc lipsită de unghere întunecate şi secrete. La fel ca ea, se părea. Iuţi pasul; ploaia plutea în aer, ceaţa, stropii mărunţi scoşi de Dumnezeu când strănuta, cum se exprimase unul dintre curtezanii săi, într-o încercare de-a fi poetic. Avea de gând să renunţe la Tinder. Mâine. Gata, se săturase. Gata cu bădăranii ale căror priviri o făceau să se simtă ca o târfă, când se întâlnea cu ei prin baruri. Gata cu psihopaţii şi hărţuitorii ţicniţi care se lipeau de ea ca noroiul, absorbindu-i timpul, energia şi siguranţa. Gata cu rataţii jalnici care o făceau să se simtă
ca ei.
Se spunea că întâlnirile aranjate pe internet erau un mod plăcut de-a cunoaşte persoane noi, că n-avea de ce să-ţi fie ruşine, că o făcea toată
lumea. Dar nu era adevărat. Oamenii se cunoşteau la serviciu, în clase, prin intermediul amicilor, la sală, în cafenele, în avioane, autobuze sau trenuri. Se cunoşteau aşa cum trebuie, când se simţeau în largul lor, fără
vreo presiune, pentru ca după aceea să se poată agăţa de iluzia romantică
a inocenţei, purităţii şi capriciilor sorţii. Ea îşi dorea acea iluzie. Avea de gând să-şi şteargă profilul. Şi-o spusese şi mai devreme, însă de data asta categoric urma s-o facă, chiar în noaptea aceea.
Traversă Sofienberggata şi-şi pescui cheia ca să descuie poarta de lângă
băcănie. O împinse şi păşi în întunericul de sub arcadă. Se opri brusc.
