Tânărul zâmbi. Dinţi albi. 10 puncte bonus.
— Sunt alergic la latex, replică el.
20 de puncte în minus.
— Bine, Wyller! zise Katrine Bratt, continuând să stea cu mâna întinsă.
Mănuşile astea nu sunt dintre cele cu pudră şi au conţinut scăzut de alergeni şi endotoxine, iar dacă ai de gând să lucrezi la Investigaţii Criminale, va trebui să le porţi destul de des. Evident că te putem transfera oricând la Serviciul Antifraudă sau…
— Aş prefera să nu, râse el şi-i strânse mâna, iar Katrine îi simţi căldura prin latex.
— Mă numesc Katrine Bratt şi sunt responsabilă de caz.
— Ştiu. Ai lucrat în echipa lui Harry Hole.
— Echipa lui Harry Hole?
— Boiler Room.
Katrine încuviinţă. Nu se gândise niciodată la mica gaşcă alcătuită din trei inspectori pentru elucidarea cazurilor cu poliţiştii ucişi ca la „echipa Harry Hole”… Însă numele era destul de potrivit. De atunci, Harry se retrăsese pentru a ţine cursuri la Academia de Poliţie, Bjørn se mutase la Criminalistică, în Bryn, iar ea venise la Serviciul de Investigaţii Criminale,
19
unde acum era inspector-şef.
Lui Wyller îi străluceau ochii şi continua să zâmbească.
— Păcat că Harry Hole nu mai e…
— Păcat că n-avem timp de pălăvrăgeală, Wyller, avem pe cap un caz de crimă. Du-te cu Berntsen, ascultă şi învaţă!
Anders Wyller schiţă un zâmbet stânjenit.
— Sugerezi că agent Berntsen m-ar putea învăţa o grămadă de lucruri?
Bratt ridică o sprânceană. Tânăr, arogant şi tupeist. În regulă, dar ea spera din tot sufletul că nu e încă un Harry Hole aspirant.
Truls Berntsen apăsă butonul soneriei cu degetul mare şi o auzi reverberând în apartament, apoi îşi remarcă unghiile rupte cu dinţii şi eliberă butonul.
Când îi ceruse lui Mikael Bellman să fie transferat la Investigaţii Criminale, acesta îl întrebase motivul. Truls îi oferise un răspuns sincer: voia să mai urce şi el puţin în lanţul trofic, dar fără să-şi dea silinţa cine ştie ce. Orice alt comandant l-ar fi scos afară pe Truls în şuturi, însă
Bellman nu putea. Ştiau prea multe mizerii unul despre altul. În tinereţe îi legase un soi de prietenie, care apoi se transformase într-o relaţie simbiotică, aşa cum un rechin e legat de o remoră. Însă acum erau strâns legaţi prin intermediul păcatelor lor şi al unui legământ reciproc de tăcere.
Ceea ce însemna că Truls Berntsen nici măcar nu fusese nevoit să se prefacă atunci când îşi formulase cererea.
Însă începuse să se întrebe cât de onorabilă fusese cererea lui.
Investigaţiile Criminale aveau două categorii de posturi: inspectorii şi analiştii. Iar când şeful Serviciului de Investigaţii Criminale, Gunnar Hagen, îi spusese lui Truls că poate alege singur ce doreşte să fie, acesta îşi dăduse seama că era aproape imposibil să primească cine ştie ce responsabilităţi. Ceea ce îi convenea de minune. Însă trebuia să
recunoască că se simţise jignit când, în timp ce inspectorul-şef Katrine Bratt îl prezentase echipei, i se adresase tot timpul cu titlul de „agent” şi îi explicase în detaliu cum funcţionează espresorul.
Se deschise uşa. Trei tinere îl priveau cu expresii oripilate. Era limpede că aflaseră deja ce se întâmplase.
— Poliţia, rosti el, ridicându-şi legitimaţia. Am câteva întrebări. Aţi auzit ceva între…
20
— …întrebări, poate ne puteţi ajuta, rosti un glas în spatele lui.
Tipul cel nou. Wyller. Truls văzu cum o parte din groaza fetelor se împrăştie, iar ele aproape că se înseninează cu totul.
— Desigur, răspunse cea care deschisese uşa. Ştiţi cine… cine a… făcut-o?
— Evident că nu vă putem spune aşa ceva, replică Truls.
— Dar ce putem spune, interveni Wyller, e că nu aveţi absolut niciun motiv să vă faceţi griji. Am dreptate dacă presupun că sunteţi studente care împart acest apartament?
— Da, replicară toate odată, ca şi cum fiecare voia să fie prima.
— Putem intra? continuă Wyller, cu un zâmbet la fel de strălucitor ca al lui Mikael Bellman, observă Truls.
Fetele îi conduseră în living, iar două dintre ele se repeziră să strângă
sticlele de bere şi paharele de pe masă şi ieşiră din cameră.
— Am petrecut un pic azi-noapte, îi lămuri spăşită cea care deschisese uşa. E groaznic.
