♥️📚"Setea" de Jo Nesbø♥️📚

Erau doi.

Îi luă o secundă sau două să se obişnuiască cu întunericul şi să vadă ce ţineau în mâini. Ambii se descheiaseră la pantaloni şi aveau sculele afară.

Se trase înapoi. Nu se uită în jur, doar se rugă să nu mai fie vreunul şi în spatele ei.

— Futuiscuze!

Combinaţia de înjurătură şi scuză fusese scoasă de un tânăr de 19–20

 9 

de ani, bănui Elise. Nu chiar treaz.

— Hei, rosti celălalt, te pişi pe pantofii mei!

— M-am speriat!

Elise îşi strânse şi mai bine haina în jurul trupului şi trecu pe lângă cei doi tineri, care se întorseseră iar cu faţa la zid.

— Asta nu-i toaletă publică, le spuse ea.

— Scuze, eram disperaţi! N-o să se mai întâmple.

Geir mergea repede pe Schleppegrells gate, cugetând profund: era greşit că doi bărbaţi şi o femeie îi ofereau femeii o şansă din opt să fie omorâtă, calculul era mult mai complicat. Întotdeauna totul era mult mai complicat.

Doar trecuse de Romsdalsgata când ceva îl făcu să se întoarcă. La vreo 50 de metri în spatele lui venea un bărbat. Nu avea cum să fie sigur, dar nu cumva era acelaşi tip care stătuse vizavi şi se uitase într-o vitrină când Geir ieşise din barul Jealousy? Geir iuţi pasul spre est, către Dælenenga şi fabrica de ciocolată; nu era nici ţipenie pe stradă, doar un autobuz care sosise evident mai devreme şi se oprise la un semafor. Geir privi înapoi.

Bărbatul era tot acolo, păstrând distanţa. Lui Geir îi era frică de cei cu tenul închis, mereu îi fusese, însă pe omul din spatele lui nu-l vedea bine.

Erau pe cale să iasă din cartierul plin de pensionari albi, îndreptându-se spre o zonă cu locuinţe sociale şi imigranţi. Geir vedea deja uşa de la blocul lui, la vreo 100 de metri distanţă. Dar când aruncă o privire înapoi, văzu că tipul celălalt o luase la fugă, iar la gândul că pe urmele sale venea acum vreun somalez profund traumatizat din Mogadishu o rupse şi el la fugă. Geir nu mai alergase de câţiva ani şi de fiecare dată când călcâiele sale atingeau asfaltul, un fulger îi ţâşnea până în creier şi-i înceţoşa vederea. Ajunse la uşă, vârî cheia în broască din prima, se aruncă înăuntru şi trânti uşa grea de lemn în urma sa. Se rezemă de lemnul umed şi rămase uitându-se pe geamul din partea de sus a uşii. Nu mai vedea pe nimeni pe stradă. Poate că nu fusese un somalez. Geir nu se mai putu abţine şi izbucni în râs. Ridicol cât de uşor te sperii doar pentru c-ai discutat cu cineva despre crime. Şi ce spusese Elise despre acel hărţuitor?

Geir încă respira greu când descuie uşa de la apartament. Îşi luă o bere din frigider şi observă că fereastra bucătăriei cu vedere spre stradă era deschisă, aşa că o închise, după care intră în birou şi aprinse veioza.

 10 

Apăsă una dintre tastele computerului, iar ecranul de 20 de inci se aprinse.

Tastă „Pornhub”, apoi „franţuzoaică” în câmpul de căutare. Se uită

printre poze până descoperi o femeie care avea măcar aceeaşi coafură şi acelaşi ten ca Elise. Pereţii apartamentului erau subţiri, aşa că îşi conectă

căştile la computer înainte să dea drumul la filmuleţ, apoi se descheie la pantaloni şi şi-i trase în josul coapselor. Femeia semăna atât de puţin cu Elise, încât Geir închise ochii şi se concentră la gemetele ei, în timp ce încerca să-şi închipuie gura mică a lui Elise, expresia dispreţuitoare din ochi şi bluza sobră, dar sexy. Sub nicio formă n-ar fi putut s-o aibă.

Niciodată. Doar aşa.

Geir se opri. Deschise ochii. Lăsă penisul din mână în timp ce perii de pe ceafă i se ridicară în briza rece pe care o simţi în spate. De la uşa pe care ştia că o închisese cum trebuie. Ridică mâna pentru a-şi scoate căştile, însă era convins că e prea târziu.

Elise puse lanţul de siguranţă la uşă, îşi aruncă pantofii pe hol şi, ca de obicei, îşi plimbă mâna peste poza cu ea şi nepoata Ingvild, prinsă într-un colţ al oglinzii. Era un ritual pe care nu-l înţelegea pe deplin, doar că-i împlinea o nevoie umană adânc înrădăcinată, la fel ca poveştile despre ce se întâmplă cu noi după ce murim. Intră în living şi se întinse pe sofaua din micul, dar confortabilul ei apartament cu două camere; măcar era proprietară. Îşi verifică telefonul. Un mesaj de la serviciu – şedinţa de a doua zi dimineaţă fusese anulată. Nu-i spusese tipului cu care se întâlnise că e avocată specializată în cazuri de viol. Şi că statisticile lui despre probabilitatea mai mare ca bărbaţii să fie omorâţi reflectau doar jumătate din poveste. În crimele motivate sexual, probabilitatea ca victima să fie femeie era de patru ori mai mare. Acesta era unul dintre motivele pentru care primul lucru pe care îl făcuse când cumpărase apartamentul fusese să schimbe încuietorile şi să-şi monteze un lanţ de siguranţă la uşă, un concept rar în Norvegia şi cu care tot nu se putea obişnui, ori de câte ori îl folosea. Intră pe Tinder. Se potrivise cu trei dintre bărbaţii pe care-i aprobase în seara aceea. Da, asta era chestia care-i plăcea la aplicaţie. Nu trebuia să-i întâlnească, ştia că sunt pe acolo, pe undeva şi că o vor. Oare să-şi mai acorde un pic de flirt prin mesaje, o ultimă partidă în trei cu ultimii ei doi străini, înainte de a-şi şterge definitiv contul şi aplicaţia?

 11 

Nu. Mai bine să le şteargă imediat.

Intră în meniu, apăsă pe opţiunea care trebuia şi se trezi întrebată dacă

chiar îşi doreşte să şteargă contul.

Elise se uită la propriul arătător. Îi tremura. Dumnezeule, oare devenise dependentă? Dependentă să i se spună că cineva – care habar n-avea cine e ea şi ce fel de om e, dar totuşi cineva – o vrea exact aşa cum e? Mă rog, aşa cum e în poza de profil. Complet dependentă sau doar un pic?

Probabil că avea să afle doar dacă îşi ştergea contul şi-şi promitea să stea o lună fără Tinder. O lună, iar dacă nu reuşea, atunci chiar că era ceva cu adevărat în neregulă cu ea. Arătătorul cel tremurător se mişcă mai aproape de butonul de ştergere. Dar, dacă era dependentă, asta era cu adevărat un lucru rău? Cu toţii vrem să simţim că avem pe cineva, că

existăm pentru cineva. Citise că bebeluşii puteau să moară dacă nu aveau parte de un minim contact piele pe piele. Se îndoia că e adevărat, dar, pe de altă parte, care mai era rostul să trăiască dacă era doar ea, cu un job care-o consuma cu totul şi prieteni cu care socializa mai mult din obligaţie, dacă era să fie sinceră, pentru că teama ei de singurătate o îngrijora mai tare decât mormăielile lor plictisitoare despre copii şi soţi sau despre absenţa unora sau altora? Şi poate că bărbatul potrivit pentru ea era exact acum pe Tinder? Bun, OK, o ultimă încercare. Apăru prima imagine, dar o respinse glisând spre stânga. La gunoi, la nu-te-vreau. Acelaşi lucru şi cu a doua. Şi cu a treia.

Mintea începu să-i rătăcească. Participase la un curs unde un psiholog care-i analizase pe unii dintre cei mai răi infractori din ţară spusese că

bărbaţii omoară pentru sex, bani şi putere, iar femeile din gelozie şi teamă.

Nu mai glisă spre stânga. Era ceva vag cunoscut la chipul acela fin din imagine, chiar dacă era întunecat şi uşor neclar. O mai păţise şi altă dată, întrucât Tinder potrivea oamenii cei mai apropiaţi din punct de vedere geografic. Şi, potrivit Tinder, acest bărbat se afla la mai puţin de un kilometru distanţă, deci putea foarte bine să locuiască pe aceeaşi stradă.

Faptul că imaginea era uşor neclară însemna că individul nu studiase online despre tacticile Tinder, iar acest lucru în sine reprezenta un avantaj.

Mesajul era un elementar „Bună”. Nicio încercare de-a ieşi în evidenţă. Nu dovedea cine ştie ce imaginaţie, dar cel puţin arăta o anumită încredere în sine. Da, i-ar plăcea dacă un bărbat ar veni la ea la o petrecere şi pur şi

 12 