chiar îşi doreşte să şteargă contul.

Elise se uită la propriul arătător. Îi tremura. Dumnezeule, oare devenise dependentă? Dependentă să i se spună că cineva – care habar n-avea cine e ea şi ce fel de om e, dar totuşi cineva – o vrea exact aşa cum e? Mă rog, aşa cum e în poza de profil. Complet dependentă sau doar un pic?

Probabil că avea să afle doar dacă îşi ştergea contul şi-şi promitea să stea o lună fără Tinder. O lună, iar dacă nu reuşea, atunci chiar că era ceva cu adevărat în neregulă cu ea. Arătătorul cel tremurător se mişcă mai aproape de butonul de ştergere. Dar, dacă era dependentă, asta era cu adevărat un lucru rău? Cu toţii vrem să simţim că avem pe cineva, că

existăm pentru cineva. Citise că bebeluşii puteau să moară dacă nu aveau parte de un minim contact piele pe piele. Se îndoia că e adevărat, dar, pe de altă parte, care mai era rostul să trăiască dacă era doar ea, cu un job care-o consuma cu totul şi prieteni cu care socializa mai mult din obligaţie, dacă era să fie sinceră, pentru că teama ei de singurătate o îngrijora mai tare decât mormăielile lor plictisitoare despre copii şi soţi sau despre absenţa unora sau altora? Şi poate că bărbatul potrivit pentru ea era exact acum pe Tinder? Bun, OK, o ultimă încercare. Apăru prima imagine, dar o respinse glisând spre stânga. La gunoi, la nu-te-vreau. Acelaşi lucru şi cu a doua. Şi cu a treia.

Mintea începu să-i rătăcească. Participase la un curs unde un psiholog care-i analizase pe unii dintre cei mai răi infractori din ţară spusese că

bărbaţii omoară pentru sex, bani şi putere, iar femeile din gelozie şi teamă.

Nu mai glisă spre stânga. Era ceva vag cunoscut la chipul acela fin din imagine, chiar dacă era întunecat şi uşor neclar. O mai păţise şi altă dată, întrucât Tinder potrivea oamenii cei mai apropiaţi din punct de vedere geografic. Şi, potrivit Tinder, acest bărbat se afla la mai puţin de un kilometru distanţă, deci putea foarte bine să locuiască pe aceeaşi stradă.

Faptul că imaginea era uşor neclară însemna că individul nu studiase online despre tacticile Tinder, iar acest lucru în sine reprezenta un avantaj.

Mesajul era un elementar „Bună”. Nicio încercare de-a ieşi în evidenţă. Nu dovedea cine ştie ce imaginaţie, dar cel puţin arăta o anumită încredere în sine. Da, i-ar plăcea dacă un bărbat ar veni la ea la o petrecere şi pur şi

 12 

simplu i-ar zice „bună” cu o privire calmă, care i-ar sugera „să facem şi următorii paşi?” Glisă imaginea spre dreapta, în semn de acceptare. La mi-ai-trezit-curiozitatea.

Şi auzi un bip vesel din iPhone, care o informă că are o nouă potrivire.

Geir respira cu greutate pe nas.

Îşi trase pantalonii în sus şi-şi răsuci lent scaunul.

Lumina de la ecranul computerului era singura din încăpere şi dezvăluia doar toracele şi mâinile persoanei din spatele lui. Nu-i vedea faţa, doar mâinile albe ce ţineau ceva îndreptat spre el. Un ham din piele neagră. Cu o buclă la capăt.

Silueta făcu un pas spre Geir şi acesta se trase instinctiv înapoi.

— Ştii care-i singurul lucru care mi se pare mai dezgustător decât tine?

şopti vocea în întuneric, în timp ce mâinile trăgeau de hamul din piele.

Geir înghiţi în sec.

— Câinele, continuă vocea. Afurisitul ăla de câine, pentru care ai promis că ai face orice ca să ai grijă de el. Se cacă pe podeaua bucătăriei pentru că nu se deranjează nimeni să-l scoată afară.

Geir tuşi.

— Kari, te rog…

— Scoate-l! Şi să nu mă atingi când vii în pat.

Geir luă lesa câinelui, iar uşa se trânti în urma femeii.

Rămase singur în întuneric, clipind.

Nouă, se gândi el. Doi bărbaţi şi o femeie, o singură crimă. Şansele ca o femeie să fie victima unei crime ar fi de una din nouă, nu una din opt.

Mehmet conducea vechiul BMW pe străzile din centrul oraşului, în sus spre Kjelsås, către vile, privelişti cu fiordul şi aer mai proaspăt. Coti pe strada lui liniştită şi adormită. Descoperi că un Audi R8 era parcat în faţa garajului de lângă casă. Mehmet încetini. Pentru o clipă se gândi să

accelereze şi să treacă mai departe. Ştia că doar ar fi amânat lucrurile. Pe de altă parte, exact asta trebuia să facă. Să amâne. Însă Banks avea să-l găsească iar, poate că acum era momentul potrivit. Era întuneric şi linişte, niciun martor. Mehmet trase lângă trotuar. Deschise torpedoul. Se uită la ce ţinea acolo de câteva zile, special pentru o astfel de situaţie. Puse obiectul în buzunarul jachetei şi trase adânc aer în piept. Apoi coborî din

 13 

maşină şi porni spre casă.

Portiera Audi-ului se deschise şi Danial Banks coborî şi el. Când Mehmet îl întâlnise la restaurantul Perla Indiei, îşi dăduse seama că

prenumele pakistanez şi numele englezesc erau probabil la fel de false ca semnătura de pe dubiosul contract pe care îl semnaseră. Însă banii din valiza pe care o împinsese pe masă fuseseră suficient de adevăraţi.

Pietrişul din faţa garajului scrâşni sub tălpile pantofilor lui Mehmet.

— Drăguţă casă! Banca ta n-a fost dispusă să o accepte ca gaj? zise Danial Banks în timp ce se sprijinea de R8 cu braţele încrucişate la piept.

— Sunt doar chiriaş, răspunse Mehmet. La subsol.

— Veşti proaste pentru mine, spuse Banks, care era mult mai scund decât Mehmet, însă nu dădea deloc senzaţia, după cum îşi încorda bicepşii pe sub sacoul elegant.

După o scurtă pauză, continuă:

— Pentru că incendierea ei nu ne va ajuta pe niciunul dacă nu primeşti nimic pe asigurare ca să-ţi plăteşti datoria, aşa-i?

— Nu, presupun că nu ne-ar ajuta.

— Veşti proaste şi pentru tine, înseamnă că va trebui să apelez la metode mai dureroase. Ştii care sunt acelea?

— Nu vrei să afli mai întâi dacă pot plăti?

Banks clătină din cap şi scoase ceva din buzunar.

— Plata trebuia făcută acum trei zile, doar ţi-am spus că punctualitatea este crucială. Şi pentru ca toţi clienţii mei, nu doar tu, să ştie că nu tolerez asemenea lucruri, nu pot face nicio excepţie.

Ridică obiectul în lumina becului montat pe garaj. Mehmet icni după

aer.

— Ştiu că nu e deosebit de original, continuă Banks, înclinând capul şi uitându-se la patent. Însă funcţionează.

— Dar…

— Poţi alege tu ce deget. Majoritatea preferă degetul mic de la mâna stângă.