— Harry, crezi că şi tu poţi da viaţă?
484
Epilog
Harry turnă Jim Beam în pahar. Lăsă sticla înapoi pe raft. Ridică
paharul. Şi-l lăsă lângă paharul cu vin alb de pe tejghea, din faţa lui Anders Wyller. Clienţii din spatele lui se înghesuiau să fie serviţi.
— Acum arăţi mult mai bine, începu Anders, apoi îşi coborî privirea la paharul de whisky fără să-l atingă.
— M-a peticit tatăl tău, răspunse Harry, apoi aruncă o privire spre Øystein, care îi făcu semn din cap că o să se descurce singur o vreme. Cum merge la secţie?
— Bine, răspunse Anders. Dar ştii cum e: liniştea de după furtună.
— Ştii că se numeşte…
— Da. Gunnar Hagen m-a întrebat astăzi dacă vreau să preiau funcţia de inspector-şef adjunct, cât Katrine va fi în concediu.
— Felicitări! Dar nu eşti cam tânăr pentru asta?
— Mi-a spus că a fost ideea ta.
— Ideea mea? Pesemne că încă mă refăceam după lovitura la cap.
Harry răsuci butonul volumului, iar Jayhawks începură să cânte Tampa to Tulsa ceva mai tare.
Anders zâmbi.
— Da, tata a spus că ai încasat-o destul de rău. Apropo, când ţi-ai dat seama că el e tatăl meu?
— N-a fost nevoie să-mi dau seama, au făcut-o dovezile. Când i-am trimis părul pentru analiza ADN-ului, criminaliştii au găsit o potrivire cu unul dintre profilurile ADN de la locul faptei. Nu al unuia dintre suspecţi, ci al unuia dintre detectivi, de care evident c-avem mereu nevoie atunci când sunt la locul faptei. Al tău, Anders. Însă era doar o potrivire parţială.
O legătură de familie. O potrivire tată-fiu. Tu ai primit primul rezultatul, însă nu mi l-ai dat nici mie, nici altcuiva din echipă. Apoi, când am aflat cu întârziere despre potrivire, nu mi-a luat mult să descopăr că numele de fată al soţiei decedate a doctorului Steffens era Wyller. De ce nu mi-ai spus?
Anders ridică din umeri.
— Nu am considerat că potrivirea aia ar fi avut vreo relevanţă pentru caz.
485
— Şi nu voiai să existe vreo legătură cu el? De aceea foloseşti numele de fată al mamei tale?
Anders încuviinţă.
— E o poveste lungă, dar acum lucrurile stau mai bine. Vorbim unul cu altul. E ceva mai umil, şi-a dat seama că nu e chiar Domnul Perfecţiune. Iar eu sunt… cred, ceva mai matur şi poate ceva mai înţelept. Aşadar – cum ţi-ai dat seama că Mona era în apartamentul meu?
— Deducţie.
— Desigur. Cum ar fi?
— Mirosul de pe hol. Old Spice. Aftershave. Însă tu nu erai proaspăt ras. Iar Oleg pomenise de zvonul că Mona Daa foloseşte Old Spice pe post de parfum. Şi mai era şi cuşca pentru pisică. Lumea nu are cuşti pentru pisici. Doar în cazul în care are parte de vizite repetate din partea unei femei alergice la pisici.
— Cu siguranţă ai şi părţi bune, Harry.
— Şi tu, Anders. Dar tot cred că eşti prea tânăr şi lipsit de experienţă
pentru acel post.
— Şi atunci, de ce m-ai recomandat? Nici măcar inspector nu sunt încă.
— Ca să ai timp să te gândeşti pe îndelete, să îţi dai seama la ce nu eşti încă destul de bun, şi apoi să refuzi.
Anders clătină din cap şi râse.
— OK. Exact asta am făcut.
— Bine. Nu ai de gând să-ţi bei paharul de Jim Beam?
Anders Wyller se uită în jos la pahar şi inspiră adânc, apoi clătină din cap.
— De fapt, nu-mi place whiskyul. Sincer să fiu, probabil că l-am comandat doar ca să te imit.
— Şi?
— Şi e momentul să-mi găsesc o băutură a mea. Ia-l de aici, te rog!
Harry goli paharul în chiuveta din spatele său. Se întrebă dacă ar trebui să-i sugereze un pahar din sticla-cadou-de-casă-nouă-întârziat-pentru-bar de la Ståle Aune, un bitter de portocale numit Stumbras 999 Raudonos Devynerios. O adusese pentru că avuseseră o sticlă din asta la barul studenţilor al cărui manager luase codul de la seif şi îl ademenise pe Hallstein Smith în capcana maimuţei. Harry se întoarse să-i spună asta lui Anders, însă zări pe cineva care tocmai intrase în barul Jealousy. Se priviră
