— Cu ce scop?
— Pentru că-mi fac griji pentru tine. Şi pentru că ştiu cum e. Şi eu mi-am pierdut soţia. Dar tot timpul muncit în plus, toate vieţile salvate nu o vor mai aduce înapoi. Ştii deja asta, nu-i aşa? Iar într-o bună zi vei face o greşeală, pentru că eşti obosit, şi atunci vei mai avea o viaţă pe conştiinţă.
— Chiar aşa? replică Steffens şi căscă. Cunoşti un hematolog mai bun ca mine la Urgenţe?
Steffens auzi paşii paramedicului îndepărtându-se.
Închise ochii.
Somn.
Îşi dorea să poată avea parte de el.
Trecuseră 2154 de zile. Nu de când Ina, soţia sa şi mama lui Anders,
476
murise – asta se întâmplase în urmă cu 2912 zile. Ci de când nu-l mai văzuse pe Anders. Imediat după moartea Inei mai vorbeau sporadic la telefon, cu toate că Anders era furios şi dădea vina pe el. Şi pe bună
dreptate. Anders se mutase, plecase, pusese cât mai multă distanţă între ei. Inclusiv prin faptul că renunţase la planurile de-a da la Medicină, de exemplu, alegând să se facă poliţist. În timpul rarelor şi tensionatelor lor discuţii telefonice, Anders spusese că ar prefera să fie mai degrabă ca unul dintre profesorii lui, un fost detectiv specializat în cazuri de crimă, Harry Hole, pe care Anders evident că-l venera, aşa cum obişnuise să-şi venereze tatăl. Încercase să-l viziteze pe Anders la diverse adrese sau la Academia de Poliţie, însă fusese respins. Ajunsese, mai mult sau mai puţin, să-şi urmărească pe ascuns propriul fiu. Într-o încercare de a-l face să înţeleagă că ar fi pierdut-o poate mai puţin pe Ina dacă nu s-ar fi pierdut şi unul pe altul. Că împreună puteau menţine vie o parte a ei. Însă
Anders nu se arăta dispus să-l asculte.
Aşa că, atunci când Rakel Fauke venise la un consult şi Steffens îşi dăduse seama că e soţia lui Harry Hole, devenise, cum era şi firesc, curios.
Ce-avea acest Harry Hole de-l făcea capabil să-l influenţeze pe fiul lui?
Oare-l putea învăţa şi pe el ceva care să-l ajute să se apropie iar de Anders? Şi apoi descoperise că fiul vitreg, Oleg, reacţionase exact ca Anders când înţelesese că Harry Hole nu-i putea salva mama. Era acelaşi lucru, o nesfârşită trădare paternă.
Somn.
Fusese un şoc să-l vadă astăzi pe Anders. Prima idee nebunească fusese că amândoi fuseseră păcăliţi, că Oleg şi Harry puseseră la cale vreun soi de întâlnire de împăcare.
Să doarmă acum.
Se făcea tot mai întuneric, iar pe faţă simţi un soi de răcoare. Trecuse un nor prin faţa soarelui? John D. Steffens deschise ochii. În faţa lui stătea o siluetă, înconjurată de o aură a soarelui ce-i strălucea în spate.
John D. Steffens clipi. Aura îi înţepa ochii. Se văzu nevoit să-şi dreagă
vocea pentru a putea scoate vreun sunet.
— Anders?
— Berntsen va supravieţui.
O pauză, apoi:
— Au spus că datorită ţie.
477
Clas Hafslund stătea în grădina sa de iarnă, uitându-se către fiord, unde gheaţa avea un strat ciudat de apă perfect nemişcată deasupra, ce o făcea să arate ca o oglindă gigantică. Îşi lăsase ziarul deoparte, care încă o dată
relata, pagină după pagină, cazul vampiristului. Vor obosi curând de asta?
Aici, pe insula Nesøya, nu aveau parte de astfel de monştri, slavă
Domnului. Totul era drăguţ şi liniştit, tot timpul anului. Chiar dacă în acest moment se auzea zgomotul enervant al unui elicopter pe undeva, probabil vreun accident pe E18. Clas Hafslund sări în sus când auzi o bubuitură bruscă.
Undele de şoc se rostogoliră peste fiord.
O armă de foc.
Sunase ca şi cum venea de pe una dintre proprietăţile învecinate. A lui Hagen sau a lui Reinertsen. Cei doi oameni de afaceri petrecuseră ani întregi ciondănindu-se dacă hotarul dintre ei trecea pe la stânga sau pe la dreapta unui stejar bătrân de câteva sute de ani. Într-un interviu pentru ziarul local, Reinertsen spusese că, deşi disputa lor ar fi putut părea comică, fiind vorba doar de câţiva metri pătraţi la marginea unei întinderi generoase de teren, problema nu era deloc una măruntă. Era vorba mai degrabă de principiul proprietăţii în sine. Iar el era sigur că proprietarii de case de pe Nesøya sunt de acord că e un principiu pentru care fiecare cetăţean ar trebui să lupte. Pentru că, indubitabil, stejarul era al lui, al lui Reinertsen, nu trebuia decât să te uiţi la blazonul familiei de la care cumpărase proprietatea. Pe acesta se afla un stejar enorm şi oricine putea să vadă că e o reproducere a celui aflat la originea disputei. Reinertsen mersese până acolo încât declarase că, atunci când stătea şi se uita la falnicul arbore, simţea cum i se încălzeşte inima (aici reporterii comentaseră că Reinertsen ar fi trebuit să stea pe acoperişul casei sale ca să-l vadă) când ştia că e al lui. A doua zi după apariţia interviului în ziar, Hagen doborâse copacul şi-l pusese pe foc, spunându-le celor de la ziar că
nu-i încălzise doar inima, ci şi degetele de la picioare. Şi că de-acum înainte Reinertsen va fi nevoit să se bucure de imaginea fumului ridicându-se pe coşul său, pentru că, ori de câte ori avea să aprindă focul în sobă pe parcursul următorilor ani, n-avea să fie altceva decât lemnul provenit de la stejar. Provocator, fireşte, însă chiar dacă bubuitura provenise fără îndoială de la o armă, lui Clas Hafslund îi venea greu să
478
creadă că Reinertsen îl împuşcase pe Hagen din cauza unui blestemat de copac.
Hafslund zări mişcare lângă vechiul hangar pentru bărci aflat la circa 150 de metri distanţă atât de proprietatea sa, cât şi de cele ale lui Hagen şi Reinertsen. Era un bărbat. În costum. Înainta pe gheaţă, trăgând după el un vas din aluminiu. Clas clipi. Bărbatul se împiedică şi intră până la genunchi în apa rece ca gheaţa. După care bărbatul căzut în genunchi se întoarse către casa lui Clas Hafslund de parcă ar fi simţit că e urmărit.
Chipul individului era negru. Un refugiat? Oare acum ajunseseră şi pe Nesøya? Simţind un adevărat afront, se întinse după binoclul de pe poliţa din spatele său şi-l îndreptă spre bărbat. Nu. Nu era negru. Chipul bărbatului era acoperit de sânge. Acum se prinsese cu ambele mâini de vas şi se trăgea iar în picioare. Şi se împiedică. Înhăţând iarăşi funia, începu să târască vasul după el. Iar Clas Hafslund, care cu siguranţă era un om cu frică de Dumnezeu, crezu că-l vede pe Iisus. Iisus, care mergea pe apă. Iisus trăgându-şi crucea după el pe deal. Iisus, care se trezise din morţi ca să-i facă o vizită lui Clas Hafslund şi întregii insule Nesøya. Iisus, cu un revolver enorm în mână.