— Şi atunci eu ce fac? întrebă Mikael Bellman în vreme ce se uita spre fiord.
— În primul rând, nu-mi vine să cred c-ai făcut ce-ai făcut, răspunse Isabelle Skøyen în vreme ce se plimba pe lângă el.
— Dar s-a întâmplat atât de repede! Nici n-am avut timp să mă
gândesc, zise Mikael, uitându-se la propria reflexie.
— Oh, ba ai avut timp să te gândeşti! Numai că n-ai avut timp să te gândeşti suficient. Ai avut timp să te gândeşti că te-ar împuşca dacă ai interveni, însă nu şi că toată presa te va crucifica dacă nu ai interveni, replică Isabelle.
— Eram neînarmat, el avea un revolver şi nimănui de acolo nu i-ar fi trecut prin cap să intervină dacă idiotului de Truls Berntsen nu i-ar fi dat prin cap că e un moment potrivit să facă pe eroul.
Bellman clătină din cap.
— Bietul ticălos a fost mereu în limbă după Ulla.
Isabelle scoase un geamăt.
— Truls nu ar fi putut face mai mult rău carierei tale nici dacă ar fi încercat. Primul lucru la care se va gândi lumea va fi, indiferent că e sau nu drept, laşitatea.
— Stai un pic! se repezi Mikael. N-am fost eu singurul care n-a intervenit, acolo mai erau şi poliţişti…
— Mikael, e soţia ta. Stăteai chiar lângă ea, pe rândul din faţă, şi chiar dacă funcţia ta e pe cale să se schimbe, tot rămâi şeful poliţiei. Ar trebui să fii liderul lor. Iar acum ar trebui să devii ministrul Justiţiei…
— Ar fi trebuit să mă las împuşcat? Pentru că Smith chiar a tras cu pistolul ăla. Iar Truls n-a salvat-o pe Ulla! Oare asta nu dovedeşte că eu, ca şef al poliţiei, am judecat corect, în vreme ce agentul Berntsen, acţionând de capul lui, a greşit crunt, punându-i de fapt Ullei viaţa în pericol?
— Evident că astfel va trebui să prezentăm această situaţie, dar va fi foarte dificil.
— Şi ce dracu’ va fi atât de dificil?
— Harry Hole. Faptul că s-a oferit voluntar ostatic, iar tu n-ai făcut-o.
Mikael îşi azvârli braţele în sus.
— Isabelle, Harry Hole a provocat toată situaţia. Demascându-l pe Smith ca maestrul păpuşar, practic l-a forţat să pună mâna pe pistolul care se afla exact în faţa lui. Oferindu-se pe post de ostatic, Harry Hole nu a
471
făcut decât să accepte responsabilitatea pentru ceva ce oricum s-a întâmplat din vina lui.
— Da, dar întâi acţionăm instinctiv şi abia apoi gândim. Vedem un bărbat care nu intervine pentru a-şi salva soţia şi simţim dispreţ. Abia apoi vine şi ceea ce considerăm a fi reflecţia obiectivă, însă, practic, nu e decât faptul că încercăm să aflăm informaţii noi pentru a justifica ceea ce am simţit iniţial. Ar putea fi gândirea unor oameni proşti şi lipsiţi de luciditate, Mikael, dar sunt destul de sigură că asta vor simţi oamenii.
— De ce?
Niciun răspuns.
El o privi în ochi.
— Bine, continuă tot el. Pentru că şi tu simţi acum dispreţ?
Mikael Bellman văzu cum impresionantele nări ale lui Isabelle Skøyen se dilată când ea trase adânc aer în piept.
— Eşti atâtea lucruri, ai atâtea calităţi care te-au adus unde eşti acum, răspunse ea.
— Şi?
— Şi una dintre ele este abilitatea ta de-a şti când să te pui la adăpost şi să-i laşi pe alţii să încaseze lovitura, când laşitatea preia frâiele. Doar că
de data asta ai uitat că aveai public – şi nu unul obişnuit, ci cel mai prost public posibil.
Mikael Bellman încuviinţă. Jurnalişti de acasă şi din străinătate. Pe el şi pe Isabelle îi aştepta o grămadă de treabă. Luă un binoclu militar de pe pervazul ei, probabil un cadou de la vreun admirator, şi-l îndreptă spre fiord. Văzuse ceva acolo.
— Care crezi că ar fi cel mai bun rezultat pentru noi? o întrebă.
— Poftim? făcu Isabelle care, deşi crescuse la ţară, sau poate tocmai de-aia, vorbea precum cei din păturile superioare ale societăţii din Oslo fără să pară bizar.
Mikael încercase şi el, dar nu-i ieşise. Faptul că el crescuse în partea de est a oraşului provocase pagube iremediabile.
— Truls să moară sau să supravieţuiască?
Potrivi claritatea binoclului. Îi luă o clipă să-i audă râsul.
— Iar asta-i una dintre acele calităţi ale tale. Îţi poţi opri automat toate emoţiile când situaţia o cere. Cea de acum te va afecta, dar îţi vei reveni.
— Mort ar fi cel mai bine, nu-i aşa? Atunci va fi evident că a făcut
472