— Deja unde trebuie, îl informă paramedicul mai în vârstă.
Oleg şi Anders urmară brancarda şi pe Steffens printr-o pereche de uşi într-o încăpere în care o echipă de şase oameni cu bonete de protecţie, ochelari de plastic şi halate cenuşiu-argintii aştepta pregătită.
— Mersi, rosti o femeie şi făcu un gest din care Oleg înţelese că el şi Anders nu puteau merge mai departe.
Brancarda, Steffens şi echipa dispărură în spatele a două uşi mari ce se închiseră imediat în urma lor.
— Ştiu că lucrezi la Investigaţii Criminale, zise Oleg după ce se lăsă iar liniştea. Dar nu ştiam şi că ai studiat medicina.
— N-am studiat-o, răspunse Anders, uitându-se la uşile închise.
— Nu? În maşină aşa părea.
— Am citit în liceu câteva cărţi de medicină din proprie iniţiativă, dar n-am studiat niciodată medicina.
— De ce nu? Din cauza notelor?
— Aveam note bune.
— Dar?
Oleg nu ştia dacă pune întrebări pentru că îl interesa sau pentru a-şi ţine mintea departe de ce i se întâmpla lui Harry.
Anders îşi coborî privirea spre mâinile sale pline de sânge.
— Presupun că acelaşi lucru e valabil pentru mine ca şi pentru tine.
— Pentru mine?
— Voiam să fiu ca tatăl meu.
— Şi?
465
Anders ridică din umeri.
— Şi deodată n-am mai vrut.
— Ai vrut să intri în schimb în poliţie?
— Măcar acolo aş fi putut să o salvez.
— Să „o” salvezi?
— Pe mama. Sau pe cei aflaţi în aceeaşi situaţie. Ori cel puţin aşa-mi închipuiam.
— Cum a murit?
Anders ridică iar din umeri.
— Cineva ne-a spart casa şi totul s-a transformat într-o luare de ostatici. Eu şi tata n-am făcut decât să stăm şi să ne uităm. Tata a devenit isteric, iar spărgătorul a înjunghiat-o pe mama şi a fugit. Tata a început să
fugă pe-acolo ca o găină fără cap, strigând la mine să n-o ating în timp ce el căuta o foarfecă.
Wyller înghiţi în sec.
— Tata, medicul specialist, căuta o foarfecă în timp ce eu stăteam acolo şi o vedeam cum îşi pierde tot sângele. După aceea am stat de vorbă
cu câţiva medici şi am aflat că am fi putut s-o salvăm dacă am fi făcut imediat ce trebuia. Tata e hematolog, iar statul a investit milioane ca să-l înveţe tot ce se poate despre sânge. Cu toate astea, n-a putut face cele mai simple manevre ca să-i oprească sângerarea. Dacă un juriu ar fi ştiut cât ştie el despre salvarea de vieţi, l-ar fi condamnat pentru omucidere.
— Deci tatăl tău a făcut o greşeală. A greşi e omeneşte.
— Chiar şi-aşa, stă în cabinetul lui şi se crede mai bun decât alţii pentru simplul fapt că poate spune că e medic specialist.
Glasul lui Anders începu să tremure:
— Un poliţist cu o calificare medie şi un curs de o săptămână de luptă
corp la corp ar fi putut doborî un spărgător înainte s-o înjunghie.
— Dar astăzi el n-a făcut nicio greşeală, insistă Oleg. Steffens e tatăl tău, nu-i aşa?
Anders încuviinţă.
— Când vine vorba să salveze o nulitate coruptă şi leneşă ca Berntsen, normal că nu face greşeli.
Oleg se uită la ceas şi îşi scoase telefonul. Niciun mesaj de la mama sa.
