Katrine stătea în mijlocul Universitetsplassen cu telefonul la ureche, uitându-se la cerul senin, complet lipsit de nori. Încă nu era vizibil, însă
rechiziţionase elicopterul poliţiei de pe aeroportul Gardemoen, cu ordin de-a scana autostrada E6 în vreme ce se apropia de Oslo dinspre nord.
— Nu, nu avem niciun telefon mobil pe care să-l putem urmări! strigă
ea ca să se facă auzită peste zgomotul sirenelor ce se apropiau din diverse părţi ale oraşului. Nimic înregistrat la staţiile de taxare. Instalăm bariere pe E6 şi pe E18 la sud. Vă anunţ de îndată ce primim ceva.
— OK, aşteptăm, răspunse Falkeid la celălalt capăt.
Katrine încheie apelul, dar primi imediat altul.
— Poliţia din Asker, pe E18, anunţă glasul. Am oprit aici un camion cu remorcă şi l-am întors de-a curmezişul drumului după breteaua de ieşire spre Asker şi deviem traficul pe acolo şi înapoi pe autostradă după sensul giratoriu. Un Amazon model 1970 cu dungi de raliu?
— Da.
— Deci avem de-a face cu cea mai nepotrivită maşină pentru evadări?
— Să sperăm că da. Ţine-mă la curent!
Bjørn se apropie în fugă.
— Oleg şi doctorul îl duc pe Berntsen cu maşina la Ullevål, rosti el gâfâind. Wyller s-a dus cu ei.
— Care crezi că-i sunt şansele?
— Nu sunt expert decât în cadavre.
— Bine, Berntsen arăta ca unul?
Bjørn ridică din umeri.
— Continua să sângereze, dar măcar asta înseamnă că încă nu era golit de tot.
— Şi Rakel?
— A rămas în amfiteatru cu soţia lui Bellman, care este extrem de afectată. Bellman însuşi a trebuit să se grăbească să conducă operaţiunea de undeva de unde să aibă o perspectivă asupra situaţiei; asta a spus el.
— Perspectivă? pufni Katrine. Singurul loc din care ai o perspectivă e aici!
— Ştiu, dar ia-o mai uşor, scumpo, doar nu vrem să-l stresăm pe bebe, nu-i aşa?
— La dracu’, Bjørn!
460
Strânse tare telefonul în mână.
— De ce n-ai putut să-mi spui şi mie ce punea Harry la cale?
— Pentru că n-am ştiut.
— N-ai ştiut? Trebuie să fi ştiut ceva dacă i-a adus pe criminalişti să
examineze maşina lui Smith.
— Nu i-a adus, a fost o cacealma. Aşa cum a fost şi partea cu datarea ADN-ului descoperit pe ţeava de apă.
— Poftim?
— Institutul Medico-Legal nu poate stabili cât de vechi este ADN-ul. Ce-a spus Harry, că ei au descoperit că ADN-ul lui Smith era mai vechi de două luni, e o minciună sfruntată.
Katrine se uită la Bjørn. Băgă mâna în geantă şi scoase dosarul galben pe care i-l dăduse Harry. Îl deschise. Trei coli A4. Toate goale.
— O cacealma, repetă Bjørn. Pentru ca stilometria să reuşească să
dezvăluie ceva cu un anumit grad de acurateţe, textul trebuie să aibă cel puţin cinci mii de caractere. Acele e-mailuri scurte trimise lui Valentin nu dezvăluie absolut nimic despre identitatea autorului.
— Harry n-a avut nimic, şopti Katrine.
— Absolut nimic, la naiba! replică Bjørn. Nu dorea decât să obţină o mărturisire.
— Dracu’ să-l ia!
Katrine îşi lipi telefonul de frunte, fără să fie sigură dacă voia s-o încălzească sau s-o răcorească.
— Şi-atunci, de ce n-a zis nimic? Hristoase, ar fi putut obţine ajutorul unor poliţişti înarmaţi afară.
— Pentru că nu putea spune nimic.
