care îl omorâse în legitimă apărare. Da, accept că asta a însemnat că la o dezbatere perfect obişnuită a participat presă şi din alte ţări şi că 14
companii au cumpărat drepturile de a-mi publica teza. Dar în final totul se rezumă la cercetare şi învăţare. Adică progres, Harry. Şi poate că drumul spre iad este pavat cu intenţii bune, dar totodată e şi drumul către un viitor luminos şi mai uman.
Oleg răsuci cheia în contact.
— Secţia Urgenţe de la Ullevål! Calc-o şi porneşte sirenele! răcni tânărul detectiv blond de pe bancheta din spate, unde-i ţinea în poală
capul lui Truls Berntsen. Erau amândoi plini de sângele poliţistului.
Oleg se pregătea să ridice piciorul de pe ambreiaj când portiera din spate fu smucită.
— Nu! strigă furios detectivul.
— Mişcă-te, Anders!
Era Steffens, care-l împinse mai încolo, silindu-l pe tânărul detectiv să
se mute în partea cealaltă.
— Ţine-i picioarele în sus! lătră Steffens, ţinându-i el acum capul lui Berntsen. Ca să primească…
458
— Sânge la inimă şi la creier, completă Anders.
Oleg ridică piciorul de pe ambreiaj şi ieşiră din parcare, intrând pe şosea între un tramvai zdrăngănitor şi un taxi furios.
— Cum arată?
— Vezi şi singur! mârâi Anders. Inconştient, puls slab, dar respiră.
Glonţul l-a lovit în hemitoracele drept.
— Nu-i o problemă, replică Steffens. Problema cea mare e în spate.
Ajută-mă să-l întorc!
Oleg aruncă o privire în oglinda retrovizoare. Îi văzu cum îl întorc pe Truls Berntsen pe o parte şi cum îi rup puloverul şi cămaşa. Se concentră
înapoi la drum, folosindu-se de claxon pentru a depăşi un camion şi accelerând apoi după ce trecu pe roşu printr-o intersecţie.
— Oh, futu-i! gemu Anders.
— Da, e o gaură mare, zise Steffens. Probabil glonţul i-a spulberat o parte din coastă. Va pierde tot sângele până să ajungem noi la Ullevål dacă nu…
— Dacă nu…
Oleg îl auzi pe Steffens inspirând adânc.
— Dacă nu mă descurc mai bine decât am făcut-o cu mama ta.
Foloseşte-ţi dosul palmelor pentru a apăsa de o parte şi de alta a rănii –
aşa – şi apasă-le laolaltă. Doar închide rana pe cât de bine poţi, nu există
altă posibilitate.
— Îmi tot alunecă mâinile.
— Rupe-ţi o bucată din cămaşă şi foloseşte-o ca să obţii mai multă
aderenţă.
Oleg îl auzea pe Anders respirând greoi. Aruncă iar o privire în retrovizoare. Văzu că Steffens îşi apăsa un deget pe pieptul lui Berntsen în vreme ce bătea uşor cu altul.
— Încerc să ascult rezonanţa, dar e prea puţin spaţiu ca să-mi pot pune urechea lângă, spuse Steffens. Poţi să…?
Anders se aplecă în faţă fără să-şi desprindă mâinile de pe rană. Îşi lipi urechea de pieptul lui Berntsen.
— Foarte înăbuşit, anunţă el. Nu trage aer deloc. Crezi că…
— Da, mă tem că e un hemotorax, completă tatăl său. Cavitatea pleurală se umple cu sânge, iar plămânii îi vor ceda în curând. Oleg…
— Te aud, răspunse Oleg, călcând pedala.
459
