de modă veche peste pieptul şi talia lui, apoi o prinse şi o strânse smucind-o, astfel încât Harry era practic legat de scaun. Pipăi şi găsi mobilul lui Harry în buzunarul sacoului, apoi îşi prinse propria centură şi răsuci cheia. Ambală motorul şi se chinui un pic cu maneta de viteze.
Eliberă pedala de marşarier şi dădu cu spatele într-un semicerc. Coborî geamul şi aruncă telefonul lui Harry, apoi şi pe-al său.
Ieşiră pe Karl Johans gate şi făcură dreapta, aşa încât Palatul le umplea acum câmpul vizual. Verde la semafor. Virară la stânga, în sensul giratoriu, alt semafor verde, apoi pe lângă Sala de Concerte. Aker Brygge. Traficul era lejer. Mult prea lejer, se gândi Harry. Cu cât Smith se îndepărta mai mult înainte ca Bratt să alerteze maşinile de patrulă şi elicopterul poliţiei, cu atât mai mare urma să fie zona de acoperit şi trebuiau să instaleze mai multe bariere.
Smith se uită spre fiord.
— Rareori Oslo arată mai frumos, nu-i aşa?
Vocea îi era uşor nazală, însoţită de un fluierat slab. Probabil că avea nasul rupt.
— Un însoţitor de drum tăcut, adăugă Smith. Păi, ai vorbit suficient azi.
Harry se uita la autostrada din faţa lor. Katrine nu le putea folosi telefoanele mobile ca să-i urmărească, dar, cât Smith continua să
455
folosească drumurile principale, încă mai exista speranţa că aveau să fie găsiţi rapid. Dintr-un elicopter, o maşină cu dungi de curse pe plafon şi portbagaj era uşor de deosebit printre celelalte.
— A venit la mine spunând că-l cheamă Alexander Dreyer şi dorea să
discute despre Pink Floyd şi vocile pe care le tot auzea, începu Smith, clătinând din cap. Dar, după cum ai observat, mă pricep să citesc oamenii, aşa că mi-am dat curând seama că individul ăsta nu era cineva obişnuit, ci un tip de psihopat extrem de rar. Aşa că am folosit ce mi-a spus despre preferinţele sale sexuale pentru a mă consulta cu colegii experţi în chestiuni de moralitate şi, în cele din urmă, mi-am dat seama cu ce am de-a face. Şi care era dilema lui. Aceea că era disperat să-şi urmeze instinctul de vânătoare, însă acea unică greşeală, acea suspiciune vagă, acel neînsemnat şi stupid detaliu l-ar fi putut da de gol şi ar fi pus poliţia pe urmele lui. Harry, mă urmăreşti?
Smith îi aruncă o privire scurtă.
— Că, dacă urma să vâneze iar, trebuia să o facă ştiind că e în siguranţă
deplină. Era perfect, un om fără opţiuni, era doar o chestiune de a-i pune o lesă şi a-i deschide cuşca, iar el avea să mănânce – şi să bea – tot ce i se oferea. Dar nu mă puteam prezenta eu drept persoana care să-i ofere toate astea, trebuia să fie un maestru păpuşar fictiv, un paratrăsnet către care urma să ducă pista, în cazul în care Valentin avea să fie prins şi să
mărturisească. Cineva care să fie descoperit la un moment dat, indiferent de situaţie, ca să arate că terenul se potriveşte cu harta şi care să
confirme teoria disertaţiei mele pe tema vampiristului copilăros de impulsiv şi de haotic. Iar Lenny Hell era sihastrul ce trăia într-o casă izolată
şi nu avea niciodată musafiri. Însă într-o bună zi a primit o vizită-surpriză
din partea psihologului său. Un psiholog care purta pe cap ceva ce îl făcea să semene a şoim-găină şi un revolver roşu enorm în mână. Cra, cra, cra!
Smith izbucni în râs.
— Ar fi trebuit să-i vezi faţa lui Lenny când şi-a dat seama că e sclavul meu! Mai întâi l-am pus să ducă dosarele pacienţilor mei în biroul lui. Apoi am găsit o cuşcă pe care familia lui o folosea la transportarea porcilor şi am cărat-o jos în pivniţă. Pesemne că atunci m-am lovit cu capul de blestemata aia de ţeavă de apă. Am pus o saltea înăuntru pentru Lenny înainte să-l leg cu cătuşele. Şi acolo a rămas. Practic, nu mai aveam ce face cu Lenny după ce-am extras de la el amănuntele despre toate femeile pe
456
care le hărţuise şi am obţinut dubluri după cheile apartamentelor lor şi parola ca să-i pot trimite e-mailuri lui Valentin de pe computerul lui Lenny.
Dar tot mai trebuia să aştept înainte să-i înscenez sinuciderea. Dacă
Valentin era prins sau omorât şi poliţia avea să ajungă prea curând la Lenny, trebuia să am grijă să-mi fabric un alibi beton pentru prima crimă.
Însă normal că ştiam că-i vor verifica alibiul, având în vedere că luase legătura cu Elise Hermansen prin telefon. Aşa că l-am dus pe Lenny la pizzeria locală când i-am dat instrucţiuni lui Valentin să o ucidă pe Elise şi am avut grijă să-l vadă lumea. De fapt, eram atât de concentrat să ţin pistolul ăla de asomat lipit de Lenny pe sub masă, încât nici n-am băgat de seamă că în blatul de pizza erau şi nuci, decât atunci când era prea târziu.
Smith râse iar.
— Drept urmare, Lenny a trebuit să petreacă o groază de timp singur în cuşca aia. Mi-a venit să râd când aţi găsit sperma lui Lenny pe saltea şi aţi tras concluzia că o abuzase pe Marte Ruud acolo.
Trecură de Bygdøy. Apoi de Snarøya. Harry număra automat secundele.
Zece minute de când plecaseră din Universitetsplassen. Îşi ridică privirea spre cerul albastru, senin.
— Marte Ruud n-a fost abuzată deloc. Am împuşcat-o imediat ce-am adus-o din pădure şi am dus-o în pivniţă. Valentin îşi făcuse de cap cu ea, aşa c-a fost un act de îndurare să îi fac felul.
Smith se întoarse spre el.
— Harry, sper că apreciezi asta. Crezi că vorbesc prea mult?
Se apropiau de Høvikodden. Fiordul Oslo le apăru iar în dreapta. Harry făcu un calcul. Poliţia ar fi avut timp să instaleze o barieră la Asker, unde puteau ajunge în zece minute.
— Harry, îţi poţi imagina ce cadou a fost pentru mine când mi-ai cerut să mă alătur anchetei? Am fost atât de surprins, încât iniţial am refuzat.
Înainte de a-mi da seama că, dacă stăteam acolo şi aveam acces la toate informaţiile, îl puteam avertiza pe Valentin când vă apropiaţi suficient de mult ca să nu mai continue. Vampiristul meu avea să-i umbrească pe Kürten, Haigh şi Chase şi să devină cel mai măreţ dintre toţi. Însă tot n-am ştiut că acel hamam era sub supraveghere până ce nu m-am trezit în această maşină pe drum într-acolo. Şi începeam şi să pierd controlul asupra lui Valentin – l-a omorât pe barman şi a răpit-o pe Marte Ruud. Din fericire, am aflat la timp că Alexander Dreyer fusese identificat la acel
457
bancomat pentru a-l avertiza să iasă din apartament. În acel moment, Valentin îşi dăduse deja seama că eu, fostul lui psiholog, eram cel care trăgea sforile, dar ce dacă? Identitatea persoanei care era cu el în aceeaşi barcă nu mai avea nicio importanţă. Dar ştiam că laţul începuse să se strângă. Sosise vremea marelui final pe care-l plănuiam de ceva vreme. Îl făcusem să plece din apartament şi să se cazeze la hotelul Plaza, dar evident că nu era un loc în care să poată sta mult, însă am putut măcar să-i trimit un plic cu dubluri ale cheilor de la hambar şi de la birou şi instrucţiuni să se ascundă până la miezul nopţii, când toată lumea se culcase deja. Cum era şi firesc, nu puteam elimina posibilitatea că
începuse să bănuiască ceva, dar ce alternativă avea după ce-i fusese divulgată acoperirea? Pur şi simplu trebuia să înţeleagă că nu eram demn de încredere. Şi trebuie să-mi recunoşti meritul pentru cum am înscenat totul, Harry. Să vă sun pe tine şi pe Katrine ca să am martori la telefon, precum şi camera de supraveghere. Da, normal că ar fi putut să pară o lichidare cu sânge rece după ce născocisem povestea unui cercetător eroic ce-l supărase pe criminalul în serie cu declaraţiile lui publice, după
